vineri, aprilie 26, 2024
Recrutare IQool
AcasăEducație & carierăJob și internshipO poveste cu Andreea Chirilă și Say Rouge: jurnal de modă și...

O poveste cu Andreea Chirilă și Say Rouge: jurnal de modă și manifest pentru cultură

Moda și cultura nu se numără printre cele mai mari pasiuni ale mele. Întotdeauna am fost fata care merge la cumpărături cu mama  sau cu prietenele ei, pentru că nu știe ce să aleagă sau ce îi vine bine. Niciodată nu știu care sunt tendințele sezonului, ce culori sau ce materiale se poartă, pentru mine contează să mă simt bine în hainele mele. Cât despre cultură, am descoperit-o destul de timid la liceu, dar de multe ori preferam să mai rezolv niște exerciții din culegerea de matematică, și de-abia acum încep să mă apropii de ea, chiar în inima ei din București.

Ei bine, am găsit un om care reușește să îmbine armonios cele două laturi și să ne încânte privirile cu ceea ce ea creează. O cheamă Andreea Chirilă, are 23 de ani și vine din Iași. Și-a dorit mult să se exprime și să o audă și ceilalți, să-și materializeze cumva gândurile, vizual, astfel că i-a venit o idee: să-și deschidă un blog. Zis și făcut. Astfel a luat naștere Say Rouge, un fel de jurnal în care Andreea scrie despre stilul ei personal, îmbracă ținute dichisite și oferă sfaturi despre styling, dar și un manifest pentru cultură, prin proiecțiile pe care Andreea le face despre evenimentele la care participă, călătorii, figuri importante din domeniu, vizite la muzee.

IMG_4967
Întreaga poveste, în rândurile de mai jos:

1. Dă-ne voie să te cunoaștem: cine este Andreea Chirilă și care este povestea ei?

Masterandă a Facultății de Litere, pasionată de modă, literatură, film, iubitoare a lucrurilor vintage, a călătoriilor și a spontaneității.

2. Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Asta este întrebarea pe care și-o pun toți masteranzii! Eu, ca de obicei, am multe planuri și idei, însă trebuie să hotărăsc ce mi s-ar potrivi cel mai bine. Întrebați-mă peste un an și atunci, cu siguranță, deja voi ști ce vreau să fac pe viitor.

3. Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Care sunt iubirile și pasiunile între care te împarți?

Îmi plac diminețile, deci încerc să mă trezesc cât mai devreme pentru a avea timp să bifez tot ce aveam plănuit pe TO DO list. Beau cana de cafea (nu pentru că m-ar trezi neapărat, ci pentru că îi ador gustul!), mă îmbrac cu hainele pregătite, de obicei, cu o seară înainte și apoi ies din casă. Dacă am cursuri, merg la cursuri; dacă nu, am întâlniri ce privesc blogul și ședințe foto. Acum, pentru că e vacanță și am mai mult timp liber, încerc să-mi fac ordine în lucruri și gânduri, făcându-mi și planuri pentru vara aceasta.

DSC_0072a

4. Spune-ne care este cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut vreodată.

Blogul Say Rouge. Nu aveam nici un pic de experiență, în afară de faptul că urmăream încă din liceu nenumărați bloggeri internaționali, și nici nu știam exact „ce mă așteaptă”.

5. Acum, să vorbim şi despre Say Rouge şi să îi aflăm povestea. De unde a pornit totul? Ce însemnătate are numele ales?

Say Rouge a pornit dintr-un impuls. Îmi doream să am un blog, însă mereu îmi spuneam că e mai bine să aștept până voi fi „pregătită” (nici nu știam ce presupune aaceastă pregătire). Într-o seară am făcut o postare random în care anunțam că îmi deschid un blog, doar pentru a fi sigură că nu mai pot da înapoi. Și așa a pornit totul. Numele blogului e un fel de call to action din marketing, prin care intenționez să am o reacție din partea cititorilor și prin care îi îndemn să propunțe cât mai des „Say Rouge”. Cât despre cuvântul „rouge”, toată lumea știe deja ce stă în spatele simbolisticii culorii roșu.

IMG_9795

6. Cât timp dedici, zilnic, acestui proiect? Cine sau ce te inspiră cel mai mult în alegerea ţinutelor?

La momentul actual, nu mai este doar un simplu proiect. Aproape tot ceea ce fac se reflectă și în activitatea blogului. Dacă particip la evenimente frumoase, scriu pe blog câteva cuvinte despre acestea; dacă vizitez un loc interesant, pun o serie de fotografii alături de câteva paragrafe ș.a.m.d.

Inspirația în alegerea ținutelor vine de peste tot: alți bloggeri, filme, cărți, oameni de pe stradă.

7. Spune-ne pe scurt, te rog, etapele pe care le parcurgi pentru a scrie un articol pe blog.

Mai întâi, alături de fotografi, gândim un concept pentru ședințele foto, iar, după ce primesc pozele, scriu fie despre proiectele în derulare, fie despre ceea ce m-a mai inspirat în ultimul timp, adăugând și câteva sfaturi de styling.

IMG_7675

8. Cât de costisitor este un asemenea proiect? În ce se măsoară satisfacţia pe care tu o resimţi?

Nu este costisitor. Trebuie doar să ai disponibilitatea de a investi (mai ales) timp, însă satisfacțiile sunt pe măsură. Nu numai că am cunoscut oameni interesanți prin intermediul blogului, dar simt că m-am dezvoltat foarte mult și că am avut parte de experiențe inedite!

9. Anul acesta ai câştigat premiul Best Newcomer Fashion Blog la Digital Diva Awards. S-a schimbat ceva de atunci? E o presiune în plus?

Premiul Best Newcomer Fashion Blog oferit în cadrul competiției Digital Divas a fost o mulțumire imensă pentru mine! Am simțit cu adevărat, în acel moment, că ceea ce fac nu este nicidecum în zadar și, pe deasupra, a fost o motivație pentru a mă dezvolta și mai mult.

DSC_0449a

10. Cum va crește blogul tău în continuare? Cum vei crește tu, odată cu el?

Îmi doresc mult să extind cele două proiecte din categoria Fashion meets Culture, și anume Fashion@theMuseum și Hot Cu(l)ture, pentru că așa pot îmbina cel mai bine cele două mari pasiuni ale mele: moda și cultura. Și aș mai vrea ca, prin postările mele, să informez publicul cu privire la ceea ce se întâmplă/există în jur, de la modă și evenimente, la locuri, cărți, filme, obiecte de artă.

10. Te-ai gândit vreodată să te muţi în Bucureşti?

Da, mai mult pentru evenimente și pentru că lucrurile merg altfel în București. În Iași, sfera blogging-ului abia a început să se dezvolte.

 IMG_5393

11. Ai putea să completezi spațiile goale, te rog?

Locul preferat din Iaşi:

Strada Lăpușneanu

 Localul preferat din Iaşi:

Nu mă pot gândi la unul singur: Acaju, Meru, Cuib, Retro, Cafeneaua Veche (iarna).

O zi bună începe cu:

O cafea cu Vlad, prietenul meu.

Iubesc să:

Fiu mereu implicată.

Nu am curajul să:

Nu știu dacă există un lucru pe care să nu am curajul să-l fac. Poate există, dar nu-mi vine acum în minte.

Mă deranjează oamenii care:

Nu au maniere.

N-am să uit niciodată:

Anii de liceu.

De la părinții mei am învățat:

Că trebuie să fiu perseverentă și ambițioasă!

Atunci când îți dorești ceva din tot sufletul trebuie să:

Muncești.

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit este:

Am primit o mulțime de cadouri frumoase, nu cred că aș putea alege doar unul. Am avut noroc de un iubit și niște prieteni inspirați.

Cel mare vis al meu este să:

Fiu fericită și mulțumită de ceea ce am realizat.

IMG_5781

DSC_1940

DSC_1910-2

Sursă poze: www.sayrouge.com

Emilia Popa
Emilia Popa
Scrisul nu e o pasiune, e modul prin care eu vorbesc cu cei din jur și mă fac înțeleasă. Îmi înșir gândurile, temerile, ambițiile și nu mă opresc până nu simt că am spus tot ce am avut de spus. Mă scuzaţi, am uitat să mă prezint. Eu sunt pur şi simplu Emi, o buzoiancă minionă, voluntar de profesie și naivă din cale-afară
RELATED ARTICLES

Most Popular