Teatrul Mic anunță programarea spectacolelor în interiorul celor 2 săli – Atelier (Constantin Mille 16) și Studio (Gabroveni 57), precum și la sediul teatrului partener – Teatrul de Comedie – începând cu data de 6 februarie, de la ora 19:00.
Pentru că ne regăsim, încă, în aceste vremuri atât de austere, primul spectacol care își va așteapta publicul în sala Studio a teatrului, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, va fi „Lecția” de Eugene Ionesco în regia lui Radu Iacoban, cu mica distribuție din care fac parte Cristi Iacob, Liliana Pană și Silvana Mihai.
În weekendul următor, cel aflat sub semnul lui Cupidon, dar mai exact în data de 13 februarie, de la ora 19:00, la sala Atelier – Constantin Mille 16, spectatorii vor avea ocazia să vadă și o primă reprezentație a spectacolului „2+2= 5”, adaptare originală după romanul „Crimă și pedeapsă” de F.M. Dostoievski. De data aceasta Radu Iacoban se va afla în dubla ipostază, atât cea de interpret, cât și de semnatar al regiei și versiunii scenice.
În ideea susținerii conceptului regizoral, acesta afirmă că „miza nu constă doar în rezolvarea anchetei criminalistice, ci mai degrabă pune accentul pe importanța confruntărilor între un suflet hăituit și un anchetator atipic. E un joc de-a sorecele si pisica, în care un procuror care se lasă purtat de fantezie, si un suspect al cărui curaj se prăbusește treptat odată cu săvârșirea crimei, se întâlnesc la granița între vis si realitate.”
Complici la realizarea acestui spectacol de început de an au fost creatorii Aida Sosic pentru sound design, Bogdan Gheorghiu pentru light design, Tudor Prodan- scenografie și partenerul de scenă Ionuț Vișan.
Premiera online „Richard 3 versus Richard 3” concepută și regizată de Ovidiu Niculescu, având la bază surse istorice, documentare, fiind inspirată din drama shakespeariană și lansată la finalul lunii ianuarie pe platforma bilet.ro, va mai putea fi revăzută tot online, în datele de 14 și 27 februarie.
„Cântăreața cheală” de Eugene Ionesco, în regia lui Vlad Massaci, reprezintă un alt spectacol de teatrul absurdului din stagiunea curentă, a cărui premieră și reprezentații unice au avut loc în toamnă, cu puțin timp înainte de închiderea teatrelor. Spectacolul este programat să se joace în datele de 14 și 27 februarie, de la ora 19:00, la sala Studio– Gabroveni 57.
Pe scena mare a Teatrului de Comedie, în data de 25 februarie, ora 19.00, se va juca spectacolul „Angajat la doi patroni” de Richard Bean, după „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, în regia lui Vlad Corbeanu.
În speranța că lucrurile vor merge într-o direcție din ce în ce mai optimistă ce va permite instituțiilor de cultură să rămână deschise publicului, Teatrul Mic are programate spectacole până la finalul lunii februarie.
Pentru detalii despre program, spectacole si bilete urmăriți-ne constant, pe www.teatrulmic.ro și pe conturile de Facebook și Instagram ale teatrului.