joi, mai 2, 2024
Recrutare IQool

JAZZ @BRAN CASTLE [28-30 august]

Fundația Culturală JAZZ FESTIVALS & EVENTS, în parteneriat cu Compania de Administrare a Domeniului Bran, organizează în perioada 28-30 august 2015 a III-a ediție a FESTIVALULUI JAZZ AT BRAN CASTLE, care se va desfășura în incinta curții interioare a Castelului Bran și în Biserica Evanghelică Râșnov, cele două locații devenind deja tradiționale pentru iubitorii muzicii de jazz.

Ediția de anul acesta a festivalului își propune să reuneasca mai mulți artiști care nu au mai concertat în România, cum ar fi: Stefano Bollani, considerat cel mai bun pianist italian al ultimilor ani; Ketil Bjørnstad, pianist norvegian a cărui notoritate internațională este incontestabilă, atât ca interpret și compozitor, cât și ca scriitor; sau mai tinerii Luca Aquino, versatil trompetist, laureat al mai multor premii internaționale, Carmine Ioanna, acordeonist și basistul Marco Bardoscia, toți trei din prolifica Italie.

În egală măsură, festivalul își propune să readucă în atenția iubitorilor jazz-ului câteva proiecte muzicale care s-au bucurat de un succes deosebit, făcând obiectul unor înregistrări admirabile, cum ar fi « Nomad » al Trio-ului Arild Andersen / Ferenc Snétberger / Paolo Vinaccia sau «  Ha ! » – Jörg Brinkmann Trio, apărute la ENJA Records, respectiv Act Music în urma cu câțiva ani, precum și noul proiect al renumitului chitarist norvegian Terje Rypdal, “Rypdal Legacy”, prezentat într-o formă inedită, cu participarea trompetistului danez Palle Mikkelborg, a organistului Ståle Storløkken și a bateristului Paolo Vinaccia.

În ambianța barocă a Bisericii Evanghelice Râșnov, Palle Mikkelborg și Ståle Storløkken vor reconstrui sonorități ale muzicii profane în biserică, de curând apreciate de iubitorii jazzului la Biserica Luterană din București.

Cel mai vizitat obiectiv turistic al României se va redefini pentru câteva zile ca o citadelă a jazzului internațional.

Concertele vor avea loc de vineri până duminică, începând cu orele 19.00, în curtea interioară a Castelului Bran și sâmbătă, de la ora 12:00, în Biserica Evanghelică Râșnov, astfel:

Vineri, 28 august, 2015

ora 19:00

          Luca Aquino (Italia) – trompetă,fligorn

          Carmine Ioanna (Italia) – acordeon

          Marco Bardoscia (Italia) – bas

ora 20:30

Jörg Brinkmann Trio «  Ha ! »  (Germania)

        Jörg Brinkmann – violoncel, efecte

        Oliver Maas – pian, Fender Rhodes

        Dirk-Peter Kölsch – baterie, glockenspiel, percuție

Sămbătă, 29 august, 2014

ora 12:00 – la Biserica Evanghelică Râșnov

        Palle Mikkelborg (Danemarca) – trompetă

        Ståle Storløkken  (Norvegia) – orgă

ora 19:00

« Bollani Danish Trio »

        Stefano Bollani (Italia) – pian

        Jesper Bodilsen (Danemarca) – bas

        Morten Lund (Danemarca) – baterie

ora 21:00

       Terje Rypdal « Legacy »

       Terje Rypdal (Norvegia) – chitară

       Palle Mikkelborg (Danemarca) – trompetă

       Ståle Storløkken (Norvegia) – claviaturi

       Paolo Vinaccia (Italia) – baterie și percuție

Duminică, 30 august, 2015

ora 19:00

        Ketil Bjørnstad (Norvegia) – pian

        Svante Henryson (Suedia) – violoncel

ora 20:30

“Nomad”

         Arild Andersen  (Norvegia)- bas

         Ferenc Snétberger (Ungaria) – chitară

         Paolo Vinaccia (Italia) – baterie și percuție

 

Prezentatorul festivalului va fi Paul Tutungiu, membru al Fundației Jazz Festivals & Events.

Detalii despre componența formațiilor găsiți pe www.jazzevents.ro

Fundația Jazz Festivals & Events

+40 722 370 757

RELATED ARTICLES

Most Popular