ZIUA LIMBII ȘI TEATRULUI IDIȘ la Teatrul Evreiesc de Stat

0
35

Teatrul Evreiesc de Stat adresează mulțumiri Primăriei Municipiului București pentru sprijinul acordat în organizarea și derularea în bune condiții a  evenimentului cultural Ziua Limbii și Teatrului Idiș.

Instituirea Zilei Limbii şi Teatrului Idiş va avea o contribuţie esenţială la păstrarea tradiţiei şi a valorilor specifice limbii idiş, la combaterea xenofobiei şi antisemitismului, a clişeelor şi percepţiilor eronate, la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale ale ţării noastre, dar şi la promovarea aportului cultural al vieţii evreieşti din România la viaţa culturală românească şi internaţională.

Ziua de 30 mai aminteşte de data naşterii, în anul 1901, a poetului şi prozatorului Iţic Mangher, „unul dintre maeştrii literaturii idiş din prima jumătate a secolului XX pe plan mondial, considerat cel mai important şi reprezentativ autor de limbă idiş din România”, după cum îl prezintă Silviu Vexler, deputat din partea Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi iniţiator al acestui proiect legislativ, în expunerea de motive.

Proiectul de lege privind instituirea pe 30 mai a Zilei Limbii şi Teatrului Idiş a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor pe 29 noiembrie 2017, iar pe 13 decembrie 2017, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea acestei zile. Legea nr. 253/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial, la 15 decembrie 2017.