Ambasada Japoniei, Japan Foundation şi Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română organizează, în perioada 25-28 februarie,  la Cinemateca Eforie (Str. Eforie nr. 2), evenimentul “Zilele Filmului Japonez”.

Programul include patru producţii cinematografice recente ale cinematografiei nipone, toate filmele fiind subtitrate în limba engleză. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile, dorindu-se ca acest eveniment să faciliteze prezența publicului roman la eveniment.

 

 

Programul evenimentului:

Luni, 25 februarie, ora 19:00

Gală de deschidere: CALIGRAFIE, FETELOR! / SHODO GIRLS! (Japonia, 2010) – regia: Ryuichi Inomata

Marţi, 26 februarie, ora 19:00

POVESTEA LUI ROCK / WANKO: THE STORY OF ME, MY FAMILY AND MY DOG (Japonia, 2011) – regia: Isao Nakae

Miercuri, 27 februarie, ora 19:00

CVARTET! / QUARTET! (Japonia, 2012) – regia: Junichi Mimura

Joi, 28 februarie, ora 19:00

WATER BOYS (Japonia, 2001) – regia: Shinobu Yaguchi

 

Prezentare filme:

 

CALIGRAFIE, FETELOR! / SHODO GIRLS!

Japonia, 2010 / color / s.engl. / Dramă

R: Ryuichi Inomata

Cu: Riko Narumi, Rio Yamashita, Nanami Sakuraba, Nobuaki Kaneko

 

Povestea din film este plasată în Shikoku Chuo din Prefectura Ehime – „Oraşul hârtiei”, care se mândreşte cu cea mai mare producţie de hârtie din Japonia. Totuşi, din pricina lungii perioade de recesiune, oraşul şi-a pierdut prosperitatea. Satoko studiază în ultimul an la liceul local. Ea este căpitanul clubului de caligrafie şi a câştigat numeroase premii pentru lucrările sale, expuse în diverse expoziţii. Tatăl lui Satoko este caligraf profesionist, iar pentru ea caligrafia a fost mereu ceva cu care putea câştiga consimţământul părintelui. Nevoia de a fi pe placul tatălui a devenit, treptat, stresantă pentru ea. Cea mai bună prietenă a lui Satoko şi vicecăpitanul clubului, Kana, apelează la Satoko, deoarece vrea să câştige un premiu de echipă pentru eforturile depuse, de trei ani, spre binele clubului. Dar Satoko consideră că membrii clubului ar trebui să lucreze individual şi este reticentă în ceea ce priveşte lucrul în echipă. Ea mai este deprimată şi din cauza prietenei ei Mio, care a părăsit clubul de caligrafie, deşi talentul acesteia rivaliza cu cel al lui Satoko. Într-o zi, Ikezawa vine la liceu, în locul unei profesoare aflate în concediu de maternitate. Ikezawa este desemnat consultant al clubului de caligrafie, deşi, aparent, el nu are nici o intenţie de a-i instrui pe membri. Însă, atunci când Satoko şi colegele sale îl urmăresc pe Ikezawa realizând fluid o amplă scriere caligrafică, cu muzică pe fundal, în faţa întregii şcoli, activitatea din club începe să ia o nouă direcţie. Un film despre cum pasiunea sinceră pentru caligrafie şi dragostea înfocată pentru oraşul natal pot produce mici miracole.

 

POVESTEA LUI ROCK / WANKO: THE STORY OF ME, MY FAMILY AND MY DOG

Japonia, 2011 / color / s.engl. / Dramă

R: Isao Nakae

Cu: Kumiko Aso, Mieko Harada, Mitsuko Baisho

 

În urma marii erupţii vulcanice din august 2000, toţi locuitorii insulei Miyake (Arhipelagul Izu) au fost evacuaţi. Shin, băiatul familiei Noyama, care deţinea o casă de oaspeţi pe insulă, avea un câine pe nume Rock, pe care îl îndrăgea foarte mult, dar de care a fost nevoit să se despartă când au fost evacuaţi. O poveste a familiilor care nu au încetat să creadă că se vor întoarce la casele lor, înfruntând nenumărate necazuri. O poveste despre dragoste şi legătura dintre oameni, bazată pe un fapt real, abordată din perspectiva relaţiei unui băiat cu câinele său şi pe fundalul peisajelor magnifice ale insulei Miyake.

 

CVARTET! / QUARTET!

Japonia, 2012 / color / s.engl. / Dramă

R: Junichi Mimura

Cu: Mahiro Takasugi, Ayame Goriki, Shigeki Hosokawa, Mayu Tsuruta

 

Filmul celebrează 30 de ani de când localitatea Urayasu, din Prefectura Chiba, a primit statutul de oraş. Kai Nagae speră să devină violonist profesionist. El trăieşte în Urayasu, alături de părinţi şi sora sa mai mare. Familia obişnuia să interpreteze muzică clasică împreună, dar în prezent lor le pasă mai puţin şi de muzică, şi de ceilalţi. În dorinţa de a-i reuni, Kai decide să înfiinţeze un cvartet de familie. Filmat în timpul marelui cutremur din 2011, produs în partea de est a Japoniei, CVARTET! a fost susţinut de peste 700 de voluntari civili, care au participat la producţie în speranţa unei refaceri rapide.

 

WATER BOYS

Japonia, 2001 / color / s.engl. / Comedie sportivă

R: Shinobu Yaguchi

Cu: Satoshi Tsumabuki, Hiroshi Tamaki, Naoto Takenaka

 

E primăvară în Japonia, iar echipa de înot a Liceului Tadano de abia se menţine la suprafaţă. Atunci când o antrenoare drăguţă vine cu ideea nebunească de a crea o echipă de înot sincron, ea are de depăşit câteva obstacole. În primul rând, predă într-o şcoală de băieţi. În al doilea rând, cei cinci băieţi care s-au dedicat echipei sunt toţi înotători fără speranţă de slabi. În al treilea rând, ea descoperă pe neaşteptate că este gravidă în luna a opta şi ar trebui să-şi ia concediu de maternitate. Motivaţi de visul dragii lor antrenoare, băieţii pregătesc cu stângăcie, primăvara şi vara, un număr pentru festivalul Liceului Tadano. Ei au de înfruntat mari probleme: bătaia de joc a colegilor, un bazin plin cu peşti morţi, presiunile tot mai mari ale examenelor de admitere la colegiu şi, mai mare decât toate, propriul lor dosar de permanente eşecuri. Singura lor încurajare vine de la o gaşcă de travestiţi şi de la proprietarul dement al unui bazin, a cărui idee de a-i antrena este să-i pună să cureţe acvarii toată ziua. La venirea toamnei, vor reuşi aceşti Water Boys să atingă succesul şi recunoaşterea pentru care s-au pregătit atât de intens?

 

Pentru mai multe informaţii, accesați: adresa de email sau pagina de Facebook.

 

Alexandra Mihai

 

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here