Zilele culturii cubaneze la București: șase pictori contemporani și trei lungmetraje de ficțiune | 21-25 noiembrie 

0
67
Zilele culturii cubaneze la București: șase pictori contemporani și trei lungmetraje de ficțiune | 21-25 noiembrie

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează în perioada
21-25 noiembrie „Zilele culturii cubaneze la București”. Vreme de patru zile, cultura cubaneză
contemporană va fi abordată din diverse perspective și prin intermediul mai multor arte: pictură
postmodernă mizând nu doar pe individualitatea artiștilor, ci și pe reinterpretarea valențelor sociale,
culturale, politice sau comunicative ale creației lor, filme de dragoste inspirate din dramaturgia
contemporană sau nostalgice după spiritul revoluției cubaneze, un triptic filmic plin de umor
decameronic, dar și de aluzii, intertextualități și referințe la istoria filmului.
Evenimentele din program vor avea loc la sediul Institutului Cervantes din București (Bulevardul
Regina Elisabeta nr. 38): în Sala Auditorium (filmele) și în sala de Expoziții (evenimentele din sfera
artei vizuale). Participarea la evenimente este liberă, însă rezervarea locurilor se face printr-un mesaj
trimis către cultbuc@cervantes.es (rezervarea este valabilă doar după primirea unei confirmări în
scris).
Evenimentul care deschide această suită cubaneză va avea loc luni, 21 noiembrie, de la ora 18.30:
vernisajul expoziției Daca viața îți oferă… șase pictori cubanezi contemporani, inaugurare care va
avea loc în prezența artiștilor Yasbel Pérez-Domínguez și Eduardo Abela Torras.
Marți, 22 noiembrie, la ora 18.30, va avea loc proiecția filmului Nu mai e ca înainte / Ya no es antes
(regia Lester Hamlet, Cuba, 2016, dramă, versiunea originală în limba spaniolă, subtitrare în limba
engleză).
Pelicula spune povestea unui cuplu matur despărțit încă din adolescență. După ce unul dintre ei a
emigrat, se regăsesc în Cuba, după patruzeci de ani: o ocazie de a vedea cât de mult s-au schimbat și
dacă promisiunile de dragoste făcute cu zeci de ani în urmă au putut fi respectate.
Joi, 24 noiembrie, de la ora 18.30, va avea loc proiecția filmului Casa veche / Casa vieja (regia Lester
Hamlet, Cuba, 2010, dramă, versiunea originală în limba spaniolă, subtitrare în limba engleză).
Bazat pe piesa clasică cubaneză Casa veche a scriitorului Abelardo Estorino, filmul spune povestea lui
Esteban, care se întoarce acasă după o absență de 14 ani, când află de moartea iminentă a tatălui
său. Locuind în afara Cubei natale, el se confruntă cu un trecut aproape intact. Secretele, vechile
resentimente, neînțelegerile și intoleranța îl împing să rămână într-o casă în care timpul pare să se fi
oprit.
Vineri, 25 noiembrie, la ora 18.30, va avea loc proiecția filmului Decameroane havaneze /
Boccaccerías habaneras (regia Arturo Sotto, Cuba, 2013, comedie-dramă, versiunea originală în
limba spaniolă, subtitrare în engleză). Trei povești independente legate de camera unui scriitor în
criză de imaginație, unde oamenii se duc să își spună poveștile în speranța de a deveni într-o zi
personaje de roman: Verii /Los primos, N-o să crezi / No te lo vas a creer și Istoria tutunului / La
historia del tabaco. O versiune a scrierii lui Boccaccio într-un decor citadin, un Decameron din
Havana, un film plin de senzualitate, de dezinvoltură, de ireverență și de pasiuni ascunse.
Expoziția Dacă viața îți oferă… șase pictori cubanezi contemporani reunește lucrări de Eduardo
Abela Torras, Juan Leo Brower, Yari Delgado, Sándor González Vilar, Oscar Javier Jacas și Yasbel
Pérez-Domínguez. Programul de vizitare este până pe data de 22 decembrie, după următorul orar –
luni-joi: 09.00-20.00, vineri-sâmbată; 09.00-15.00, duminica: închis.
Prezentarea artiștilor:
Eduardo Abela Torras (n. 1963). Absolvent, în 1991, al Academiei de Arte Frumoase din San
Alejandro, are peste 17 expoziții personale și tot atâtea expoziții de grup în aproape tot spațiul

ibero-american, America de Nord, Spania, Mexic, Republica Dominicană, Puerto Rico, Panama și
Portugalia; de asemenea, în China, Franța, Italia, Regatul Unit, Elveția și Malaezia. Un critic îl
caracterizează ca fiind: „…unul dintre cei mai culți creatori ai generației sale, un membru aparte al
bogatei pleiade de pictori cubanezi contemporani. Pentru a vorbi cu adevărat despre opera sa e
nevoie să-l căutăm printre vălurile succesive sub care încearcă să-și ascundă timiditatea, spiritul
ironic și sufletul neliniştit”. A primit mai multe premii, printre care Distincția pentru Cultură
Națională, în 2021.
Juan Leo Brower (n. 1973). Absolvent al Academiei de Arte Frumoase din San Alejandro, în 2001, a
avut mai mult de zece expoziții personale în Austria, Cuba, Spania și a participat alături de alți artiști
la aproximativ treizeci de alte expoziții. Unele dintre lucrările sale fac parte din diverse colecții
private din Spania, Mexic, Japonia, Statele Unite, Franța, China, Marea Britanie, Italia și Cuba.
Yari Delgado (1992). Licențiată în Informatică, în 2010, este ilustratoare de cărți pentru copii, scriind
și alt gen de texte literare și publicând atît la edituri cubaneze, cât și la edituri străine. Ilustrațiile sale
s-au aflat pe copertele mai multor reviste importante și a lucrat cu diverși realizatori de
documentare despre pandemia de Covid 19 și inegalitățile de gen (mai ales cu regizoarea Lisset Vila
și Casa de Producție Palomas, în 2022). A practicat fotografia creativă. A expus în Brazilia, Cuba și
Italia și a câștigat mai multe concursuri de ilustrație și fotografie, susținute de Cuba, UNICEF sau
Cittadelarte/Fondazione Pistoletto.
Sándor González Vilar (n. 1977). Este chimist industrial, absolvent al Academiei de Arte Frumoase
din San Alejandro, în 2000. A lucrat cu regizori precum Walter Salles (Brazilia) și Enrique Pineda
Barnet și Lester Hamlet (Cuba). Practică arta video și instalațiile cu proiectoare de 16 și 8 mm. Are în
jur de 52 de expoziții personale și a participat la peste 160 de expoziții de grup, în Cuba și în
străinătate (Târgul de Artă Contemporană din Toronto, Canada ,2003; Târgul de artă contemporană
ARCO, Madrid, 2004, 2005, 2006 și edițiile a IX-a, a X-a și a XIV-a ale Bienalei de la Havana). Opera sa
face parte din colecții private din Cuba și din străinătate, una dintre ele se află în colecția Sfântului
Scaun, dăruită cardinalului Tarcisio Bertone, care a fost secretar de stat al Sanctității Sale Benedict al
XVI-lea. A participat la realizarea a 59 de picturi murale, printre ele El Arca de la Libertad (Arca
Libertății), la Muzeul Național de Arte Frumoase din Cuba, expus acolo din 2006. A ilustrat cărți, a
conceput coperte de albume, desene textile și afișe. Critica l-a numit un „titan al cărbunelui care a
creat o operă aflată departe de diletantism și academism, o constantă construcție și deconstrucție a
creației omenești, printr-o ironie care se transformă în durere și simulacru”.
Oscar Javier Jacas (n. 1980). A studiat pictură și ceramic; la vârsta de 19 ani a participat la Târgul
Internațional de Artă. A lucrat cu diverse tehnici, primind diverse premii la Salon Național de
Meșteșuguri din Cuba. Lucrează în mass-media, cu diverse centre de artă pentru copii, la Oficiul de
Istorie și cu alte instituții pentru a realiza decoruri, jucării și lucrări cinetice. A realizat decoruri în
Belgia și Germania. Unele dintre lucrările sale aparțin colecțiilor private și instituționale din Finlanda,
Danemarca, Elveția, Germania, Olanda, Belgia, Anglia, Italia, Spania, Statele Unite, Argentina și Cuba.
Cu peste douăzeci de expoziții în Cuba, Columbia, Panama, Mexic și Peru, creația sa a fost
recunoscută în Cuba și în străinătate.
Yasbel Pérez-Domínguez (n. 1970). Absolventă a școlilor de pictură și balet, în Camaguey-ul natal, și
a Universității de Arte, în 1995. Are în palmares mai mult de 14 expoziții personale în Cuba, SUA,
Franța și Puerto Rico; a participat la alte 8 expoziții colective în țara sa, în SUA, în Franța și Uruguay.
Una dintre lucrările ei face parte din colecția Muzeului Internațional al Femeii din San Francisco,
California. Predă copiilor cursuri de pictură în ateliere comunitare.