Concertul caritabil WE ARE ONE se va desfășura în 12 martie, începând cu ora 16, pe Arena Națională din Capitală. Artiști cunoscuți vor urca pe scenă, iar încasările în urma evenimentului se vor duce către Crucea Roșie Română care va oferi sprijin persoanelor din Ucraina aflate într-o stare de risc din cauza războiului.
Artiști de top se vor alătura celui mai mare concert caritabil din România, We Are ONE, la Arena Națională, pe 12 martie. Peste 50 de artiști din România și internaționali vor urca pe scenă în semn de solidaritate față de poporul ucrainean.
Printre numele consacrate care vor lua parte la concert se găsesc următoarele: Armin Van Buuren, Tom Odell și Jamala. Acestora li se alătură Inna, Carla’s Dreams, Spike, Grasu XXL, Andra, Delia, Guess Who, Irina Rimes, Vama, Antonia, CTC, Lidia Buble, Feli, DJ Project, Manuel Riva, Alina Eremia, Dirty Nano, Horia Brenciu, Ami, Vunk, Voltaj, Olivia Addams, EMAA, Andia, Sasha Lopez, Misha Miller, Adda, Liviu Teodorescu, Coma, Les Elephants Bizarres, WRS, Bitza, Otilia, Olix și Yuka.
Cei care vor prezenta evenimentul sunt Andreea Esca, Andi Moisescu, Dan Fințescu și Ana Moga.
„România se implică activ pentru a ajuta victimele. Sute de mii de ucraineni și-au părăsit locuințele și sunt acum refugiați în țara noastră, iar ajutarea lor nu este o acțiune care să fie făcută o singură dată. Întoarcerea la normalitate are nevoie de timp și efort susținut din partea noastră, a tuturor. Acesta este momentul în care ne putem uni forțele într-o mișcare colectivă! Haideți să facem diferența și să cântăm cât putem de tare WE ARE ONE!”, declară echipa Pro TV, inițiatori ai concertului caritabil.
Toate încasările în urma a evenimentului vor fi donate către Crucea Roșie Română pentru a-i ajuta pe cetățenii ucrainei afectați de război să revină la o viață normală.
Bilete la concertul WE ARE ONE pot fi achiziționate accesând acest site.