Voluntariat 2.0: de vorbă cu George Lăpădat

Când l-am cunoscut pe George la evenimentul ,,Parlamentul Tinerilor”, nu știam în cât de multe activități este implicat. Dar, în scurt timp, am aflat câtă experiență poate acumula un student de doar 19 ani, dacă îşi doreşte mai mult de la propria persoană şi vrea să contribuie activ la comunitatea din care face parte.

George Lăpădat studiază Relații Internaționale și Studii Europene, în Bucureşti, este membru al comunității de International Affairs a VIP România, face voluntariat în cadrul ATOR Banatul de Munte şi este un alumn al programului FLEX România. De asemenea, George a făcut parte din echipa de organizare Young Ambassadors Forum 2019 şi a fost observator la alegerile din ţară li din străinătate. Un tânăr care vrea să demonstreze că se poate, atâta timp cât nu încetezi să crezi că vei reuşi.

• Ce te-a convins sa fii voluntar și să fii prezent în diferite activități?

Exemplul celor din jurul meu. Prima mea interacțiune cu mediul de voluntariat am avut-o la sfârșitul lui 2016 prin intermediul Centrului de Tineret Moniom, un mic centru de zi construit de la zero în clădirea în paragină a unei vechi școli dintr-o comunitate de lângă Reșița. Acolo am văzut pentru prima dată cu ce se mănâncă efectiv voluntariatul. Tot acolo am cunoscut o parte dintre cei mai buni prieteni ai mei și mare parte din modelele din imediata mea vecinătate. Pasiunea și dăruirea cu care făceau toate aceste lucruri au fost marcante – e uimitor să vezi cum tinerii își pot uni forțele în încercarea lor de a schimba fața unei comunități. Și e și mai uimitor să vezi că le reușește! Prima campanie la care am luat parte a fost „Ghiozdanul cu Bucurii”, desfășurată de Centrul Moniom și ATOR Banatul de Munte cu scopul de a achiziționa pachete complete cu rechizite pentru copii defavorizați din Reșița și împrejurimi. Momentul edificator a fost cel în care am reușit să livrăm prima parte din acele rechizite și am văzut impactul pe care acest demers l-a avut asupra beneficiarilor direcți – am simțit cu adevărat atunci, poate pentru prima dată, că prin eforturile mele pot schimba ceva în jurul meu și feedback-ul să fie unul pozitiv și imediat.

• Care este cea mai frumoasă amintire ca voluntar?

Vara trecută am luat parte ca formator junior în cadrul proiectului „Tabăra din Inima Satului”, desfășurat de Episcopia Caransebeșului în parteneriat cu mai multe entități printre care și ATOR Banatul de Munte. Scopul proiectului a fost organizarea a 14 tabere gratuite în 14 comunități rurale defavorizate ale județului Caraș-Severin. Conceptul era simplu – echipe de voluntari se mută din comunitate în comunitate și pentru câteva zile, organizează diferite activități și ateliere cu copiii. În 9 din cele 14 tabere am reușit și eu să particip efectiv ca voluntar și formator junior și am susținut un atelier de comunicare și lucru în echipă cu copiii. Într-una dintre ele, într-o comunitate foarte săracă și izolată, am avut norocul de a cunoaște unii dintre cei mai simpli și mai frumoși adolescenți dintre toți cei pe care i-am cunoscut vreodată – este vorba de 3 frați care provin dintr-un background familial foarte destrămat. Au vârste între 17 și 21 de ani, niciunul dintre ei nu a reușit să termine școala gimnazială iar abuzurile pe care le-au suferit în familie și nu numai i-au marcat adânc. În niciuna dintre cele 5 zile în care am stat acolo, nu i-am auzit să scoată o vorbă, erau extraordinar de retrași și speriați și, cumva, niciodată expuși unui astfel de context în care să aibă posibilitatea de a socializa și de a avea în jur oameni cu care să vorbească și care să îi asculte. Mereu în timpul atelierelor evitau contactul vizual, dar erau extrem de interesați despre ce se vorbea. În ultima zi, la ultima activitate – în care fiecare voluntar avea câteva secunde în care îmbrățișa pe fiecare dintre participanți și își spuneau reciproc câteva vorbe –, ei trei stăteau unul lângă celălalt și, la fel ca aproape toți ceilalți, erau foarte emoționați și plângeau. Am mers să îi îmbrățișez și unul dintre ei, printre lacrimi, a murmurat un ”mulțumesc!” scurt. Am simțit că acela a fost cel mai sincer ”mulțumesc!” pe care l-am primit vreodată, atât eu cât și ceilalți colegi voluntari ai mei. Emoția a fost extraordinar de mare și nu am reușit nici eu să mă stăpânesc. Știu, poate nu e amintirea preferată la care v-ați așteptat, și, cumva, înțeleg – nici eu nu m-aș fi așteptat vreodată ca asta să fie. Dar este. Și sunt fericit până peste cap că e așa.

• Ce te motivează să continui să te implici?

Lucruri de genul amintirii de mai sus sunt cele mai încurajatoare și îți dau cu adevărat putere să vrei să continui cu implicarea și voluntariatul. Impactul pe care îl poți vedea în urma acțiunilor tale și cât de mult reușești să îl ajuți pe celălalt și comunitatea. Cumva acești „indicatori de performanță”, dacă vreți, non-formali, nescriși, uneori poate chiar necuantificabili. Dar care înseamnă mai mult decât orice altceva. Pentru că prea ne-am obișnuit să vorbim doar în măsurători de performanță – note mari, număr de olimpiade la care am participat, număr de țări vizitate, etc. Ei bine, nu – aici e vorba de zâmbetele pe care le aduci și bucuriile pe care le dăruiești. Bineînțeles, tot aici nu pot să nu menționez și toți oamenii pe care îi cunosc și pe care voluntariatul i-a adus în viața mea – cei mai buni prieteni ai mei, cele mai apropiate modele, cei mai faini mentori și traineri. Ei sunt de extraordinar de multe ori cele mai sincere surse de inspirație și motivație.

• Ce proiecte mai plănuiești anul acesta?

Planurile mele principale includ implicarea activă în campaniile și proiectele ATOR Banatul de Munte. La fel ca și anul trecut, vara aceasta trebuia să continuăm proiectul ”Tabăra din Inima Satului”, dar din cauza contextului sensibil provocat de COVID-19 există posibilitatea ca acesta să fie sistat. Deocamdată, ATOR Banatul de Munte desfășoară campania „Mâinile Bucuriei” prin care își propune să vină în sprijinul persoanelor vârstnice din Reșița și împrejurimi prin oferirea de ajutor cu achiziționarea de alimente de bază, medicamente și plata facturilor. Totodată, prin aceeași campanie distribuim zilnic și un număr de porții de mâncare către oameni nevoiași din comunitate. Această campanie se va derula până în luna iunie, cu posibilitatea de prelungire, dacă situația o cere. Prin intermediul acestui interviu, vreau să aduc și eu un cuvânt special de mulțumire inițiatorilor și coordonatorilor acestei campanii (și mințile din spatele unora dintre cele mai frumoase proiecte la care am luat parte vreodată) – Anita Radics, președinte ATOR Banatul de Munte, și pr. Mihai Ciucur, coordonator Centrul Moniom – dar și tuturor voluntarilor (deloc puțini!) care ajută cu operaționalizarea acestui proces zi de zi de mai bine de o lună. Dacă posibilitatea de relua desfășurarea altor campanii și activități va apărea, sunt sigur că vom profita de ea.

• Ce ai schimba la țara noastră astfel încât să faci ceva pentru tineri?

Primul lucru care îmi vine în minte este educația. Sistemul educațional trebuie să fie reformat și recentrat pe adevăratele priorități relevante pentru tineri. M-aș bucura ca aceștia să aibă mai mult acces la educația experiențială, la educația non-formală, să fie încurajați în cel mai real mod să se implice în comunitățile din care fac parte și să fie ghidați în acest proces de oameni care au reușit să determine schimbări cu succes prin aceleași mijloace. Părerea mea este că civismul și implicarea activă se învață cel mai bine prin aplicare efectivă – organizează o strângere de fonduri, pune la cale o conferință despre drepturile persoanelor cu dizabilități, plănuiește o acțiune de ecologizare. Implementează apoi proiectul și urmărește-i rezultatele. Și atunci când vezi impactul și conștientizezi prin experiența proprie cât de mult contează aceste lucruri… Nu o să te mai poți opri.

• Ce crezi că le lipsește tinerilor din România?

Modelele. Cred că suntem într-o criză acută de modele. Nu spun că acestea nu ar exista, dar cred că nu sunt îndeajuns de mediatizate. Și, în această lipsă de modele, potențialul multor tineri scade pentru că rămân închistați în „tu nu poți” și „nu are rost” pe care le aud din toate părțile. Iar asta e a doua cea mai mare lipsă, din punctul meu de vedere – lipsa încurajării. Nu reușim să încurajăm tinerii să gândească dincolo de ceea ce văd. Nu reușim să îi facem să își pună întrebarea „cum ar fi dacă?” mai des. Nu îi încurajăm să se implice, să inoveze, să creeze, să aducă aportul personal către cauze și procese de care aceștia sunt pasionați. Ba din contră – îi descurajăm. Și-atunci ne mirăm de ce nu reușim să avem noi lideri cu viziune, oameni dedicați, tineri hotărâți. Pentru că nu le dăm spațiul propice în care aceștia să se descopere și să se dezvolte.

• Ce ai vrea să ştie tinerii care se gândesc la voluntariat, la dedicarea timpului lor fără a aştepta o răsplata financiară sau materială?

Că merită. Merită din plin fiecare efort, oricât de mic ar fi. Merită să dedici din timpul tău liber ca să contribui la proiecte care te pasionează și de care și ceilalți pot beneficia. Voluntariatul nu este o chestiuță pe care o faci din când în când că trebuie. Este un mod de viață, o nesfârșită serie de oportunități. O călătorie inițiatică, dacă vreți. Odată ce ați ales să o începeți, nu veți mai fi aceiași – în cel mai benefic mod vorbind. Dacă nu ați făcut-o până acum, încercați-o. Dacă ați făcut-o, vorbiți despre acest lucru și convingeți-i și pe ceilalți să înceapă. Ce rost are să crești și să înveți dacă nu dai mai departe această oportunitate și celorlalți? Și, pe lângă toate astea, cele mai faine prietenii, amintiri și povești se creează prin voluntariat. Dacă vrei să ai ce să povestești peste câțiva ani… Știi ce trebuie să faci!

• Ce sfat le-ai da tinerilor de vârsta ta?

Să nu renunțe la visuri. Să continue să viseze și să lucreze ca ideile și dorințele lor să devină realitate. Și să nu se lase descurajați de ceilalți. Am de foarte multe ori impresia că unii dintre oamenii cu cel mai mare potențial sunt trași înapoi de feedback-ul celor care nu îi înțeleg – „ce-ți trebuie ție voluntariat?”, „ești prea mic să schimbi ceva”, „învață tu pentru tine și după explică celorlalți cum stau lucrurile”. Nu! Dacă ai ceva de spus, spune. Și dacă îți dorești să schimbi ceva, schimbă. Schimbă prima dată în tine, apoi în cei din jurul tău. Dar produ acea schimbare dacă ți-o dorești. Și mereu, dar mereu!, privește în jur și învață din tot ce faci. E un proces lung și greu și care odată început, cred eu, nu se termină niciodată. Dar dacă nu reușești să îi pui baze stabile în adolescență, se poate la fel de bine și să nu înceapă niciodată.

• Ce mesaj ai pentru cititorii IQool? 

Rămâneți „qool”, că avem nevoie de așa oameni! 😉

Sursa foto: arhiva personală.