Vlad Eftenie

Mă întristează faptul că majoritatea fotografilor aleg să îți spună „hai, zâmbește”. Cu alte cuvinte te pun pe tine faci repede un research și să îți dai seama ce voia de fapt Madonna să spună prin „Strike a pose” și să dai bine pe cameră. Poate sunt doar eu, însă din momentul ăla mi se pare că s-a pierdut orice urmă de naturalețe care putea fi surprinsă în fotografie. Nu mai e un moment real, fără filtru ci un lucru superficial și chiar îndrăznesc să spun comercial. And no one wants that.

În mod ironic, sigurul sfat al fotografului e să îți spună „fii cât mai naturală”. Pentru că da, asta înseamnă mai nou să fii cât mai „naturală”. Să îți iei „fața de poză” cum îmi place mie să zic și să flash a smile. Unul foarte radiant, fără îndoială, împreună cu doza potrivită de atractivitate pentru a fura ochii de la faptul că poza în esență e mai comună decât setarea Auto la un aparat.

E adevărat. Mănânc Facebook pe pâine dimineața, la prânz și cină, iar desertul pentru ochii mei sunt pozele făcute de Vlad Eftenie. True story. Mai mult decât un talent natural și o pasiune pentru fotografie care reflectă acest lucru, Vlad Eftenie îmi inspiră maturitate și devotament pentru ceea ce face. Este un om cu un aparat în mână care nu este impresionat de un zâmbet fals pregătit să spună „Oh, look at me I’m so fabulous”.

Vlad Eftenie

Are răbdarea și, mai precis, intuiția să aștepte clipa când tu te-ai plictisit sau obosit să pretinzi că ești altcineva. Ca fotograf, nu este suficient să vezi frumosul și să îl pozezi. Astfel nu îl vei surprinde. Just sayin’. Ai nevoie să transmiți o emoție, iar asta reușești numai în contextul în care ai maturitatea pe care o aminteam mai sus. Vlad Eftenie reușește să comunice o diversitate de trăiri prin cadrele surprinse. Cumva, a învățat să fie fotograful potrivit la momentul potrivit și e mare lucru.

Intuiesc că Vlad Eftenie este principalul său critic atunci când alege pozele pe care le distribuie și le împărtășește cu cei care îl urmăresc. Totuși, datorită pasiunii cu care lucrează, rezultatul pare unul lipsit de efort. S-a diferențiat de cei mai mulți fotografi prin faptul că nu apreciază cadrele banale și regizate. Poate o să vă surprindă, dar aparatul folosit de Vlad Eftenie nu face nimic în plus față de alte aparate.  Este doar precizia și creativitatea de care el dă dovadă care schimbă totul.

Vlad Eftenie are mereu factorul surprinză cu fiecare fotografie distribuită, ceea ce m-a făcut să îmi pun multe întrebări. Ce am făcut cu ele? Le-am transformat într-un interviu. Iată ce am aflat.

1. Crezi că există un raport între calitatea unei poze postate de un fotograf și like-urile primite?

Înainte de toate, o imagine este un vehicul de comunicare între autor și privitor. Fotografia este un produs al percepției, experienței, emoției spontane, fricilor, stărilor și antecedentelor care determină cine este persoana într-un loc și moment dat. Fotografia conține o chintesență a tuturor acestor instanțe precedente, materializate cu precizie dintr-un „acum” efemer, într-o imagine palpabilă. Avem așadar imaginea.

Apoi, privitorul, de cealaltă parte. Simbolic spunem că atunci când realizezi o poză, o faci pentru tine. Atunci când o arăți, deja o dăruiești cuiva. Prin privire, acesta și-o „însușește” și o va interpreta cum va simți sau considera el, urmărind deopotrivă planuri raționale (măsurabile) și emoționale (nemăsurabile). Sensul imaginii se poate astfel modifica, îmbogăți sau pierde complet în funcție de „cititor”.

Vlad Eftenie

Există cazuri fericite când autorul și privitorul comunică în același plan. Mesajul ajunge la receptor. În general se poate pierde ceva, sau se poate câștiga ceva. Totul se transformă, pot apărea noi sensuri. Fără să fie un paradox, în cazul meu de exemplu, imaginile care îmi plac mie cel mai mult, realizate de mine, au în general cel mai mic impact. Cel mai ciudat caz sunt imaginile care nu îmi spun ceva uluitor, dar au un impact major pe rețelele de socializare.

Mai există problema mediului de comunicare. Să vezi poze pe Facebook nu e ca atunci când le vezi printate mari, pe un perete, într-o expoziție. Petreci în fața ecranului 2 secunde, dai like unei imagini cu impact vizual și ușor de citit (centru de interes, accent de culoare, etc.). De fapt, ce ai văzut, ce ai înțeles, în acest fel?

Vlad Eftenie

Pot spune așadar că nu mereu există un raport echitabil între valoarea reală a unei imagini și efectul ei, prin prisma condițiilor mediului de comunicare și a relativității percepției.

2. Trebuie un fotograf să îşi „măsoare” succesul în funcţie de aprecierile primite?

Orice autor, artist, își dorește să aibă impact. Atunci când comunici, când ai ceva de spus, ai nevoie de un public. Publicul se educă, se construiește, în timp și cu efort. Rolul artei nu este acela de a oferi răspunsuri, ci de a trezi întrebări.

Fotografii care se mulțumesc să urmeze rețete cu succes previzibil, sunt pe o cale greșită, a egoului. Un drum fals, în care esențial nimeni nu câștigă nimic. E bine că publicul și artistul să se provoace reciproc. Artistul trebuie să caute mereu ceva nou, în sinea lui, ceva care să miște în afara lui, în ceilalți.

Vlad Eftenie

Iar publicul să nu îi adoarmă simțurile, deși, în general, un public e comod. Își dorește efecte maxime, previzibile, cu efort minim. Ok, măsurăm likeuri, ratinguri, reachuri. Așa e modul de funcționare astăzi. Asta nu ar trebui să ne împiedice să fim sinceri cu noi înșine, de ambele părți ale fotografiei, ca autor și ca privitor. Nimic nu trebuie, însă.

3. Care sunt cele mai mari provocări la care trebuie să se aștepte un tânăr care aspiră să devină un fotograf profesionist?

Cea mai mare provocare vine mereu dinăuntru. Lupta cu sine. Cu neîncrederea, cu temerile, cu ego-ul. Dacă ai un talent real, îl afli doar ascultându-te, căutând să descoperi cine ești și ce îți place să faci, explorând. Cât timp faci poze din pasiune, amator entuziast, nu superi pe nimeni. E loc pentru toată lumea.

Mai mult, poți construi un public cu care să rimezi. Prin exprimarea pasiunii, te descoperi, te formezi, înveți. Tu cu tine, deci nu e vreo problemă de concurență. Eşti propriul tău client, ție trebuie să îți placă înainte de toate ce faci. Când decizi să intri pe teritoriul „profesionist”, apar câteva variabile.

Vlad Eftenie

În principiu, vei avea clienți, condiții de respectat. Răspundere. Nimic nu te împedică, însă, să lucrezi ca un profesionist, chiar și dacă te afli încă la un nivel amator-entuziast (eu refuz să ies din acesta din urmă, în continuare).

Am făcut pozele mele cele mai cunoscute, în ultimii șase ani, lucrând în cel mai profesionist mod, cu un aparat digital pentru începători, de exemplu. Am făcut ce am simțit, cât de bine am putut. Și dacă fiecare e mulțumit cu sine, e perfect. Oricum, nu aparatul te face profesionist, ci ce știi tu să faci cu el.

Ideal e să ajungi să îți stăpânești foarte bine domeniul înainte de orice, adică genul/genurile fotografice abordate. Să construiești un public. Să fii vizibil. Vei fi căutat, nu va trebui să te zbați foarte mult. Un produs bun și cunoscut nu are mare nevoie de reclamă.

4. Care sunt cele mai mai frecvente întrebări puse de studenții pentru care predai?

Cea mai întâlnită întrebare este cum reușesc să fiu invizibil, şi de la studenți, și de la ne-studenți. Oamenilor le e teamă să se afișeze cu un aparat foto și, cu atât mai mult, să pozeze nonșalant alți oameni de aproape. Le e teamă că vor fi văzuți, luați la întrebări, bruscați, de ce nu.

Vlad Eftenie

Eu sunt cât se poate de vizibil, ca oricine altcineva. Probabil diferența o face atitudinea cu aparatul în mână, pe stradă. Eu am un dor extraordinar, o nevoie de a privi oamenii pe lângă care trec. Să cunosc ceva din străinii pe lângă care trec. Și simțindu-mă pe stradă, cu aparatul în mână, ca peștele în apă, mă port firesc. Nu eman energii ciudate, unde negative.

Mă las purtat de curentul străzii, al cadrului cotidian. De acolo culeg momente, situații, paradoxuri, anecdote. Pozez cu drag, respect subiectul, sunt atent, încerc să fiu înainte cu un pas și o secundă de a se întâmpla ceva notabil, intuind, urmărind, observând, fiind prezent, conștient.

Nu vreau să provoc, să atrag atenția, subiectul ar fi ruinat dacă aș poza în timp ce sunt privit, s-ar modifica atitudinea celor pozați. Glumesc chiar, pare că unele cupluri se pupă din senin pentru că eu aș fi în preajmă. Am serii întregi de săruturi spontane, pe stradă. Sunt câteva condiții care mă fac probabil să devin invizibil pentru ceilalți, făcând natural parte din peisajul cotidian.

Vlad Eftenie

5. Decizia de a deveni un fotograf profesionist a fost una ușoară? Ce te-a determinat să alegi această carieră?

Cum spuneam, nu mă consider fotograf profesionist. Insist să fotografiez din pasiune, ca să mă simt bine cu ceea ce fac. Accept acele joburi pe care le pot onora natural, prin ceea ce știu să fac, ce mă interesează să fac, sau ce îmi face plăcere.

Și o fac în cel mai dedicat mod posibil. Până la epuizare, chiar. Vreau să știu că am livrat un produs la cea mai înaltă calitate de care sunt capabil. E vorba de liniștea mea și de mulțumirea clientului. Nu văd o carieră, eu doar fac poze cu drag și insist să rămână așa.

6. Crezi că un fotograf trebuie să ofere publicului ceea ce își dorește? Trebuie să își „compromită” viziunea pentru a avea succes?

Dacă e sincer cu el însuși, în niciun caz. Și sincer cu publicul, desigur. Cum spuneam, arta nu ar trebui să ofere reacții accesibile, prin emoții primare imediate. Ar trebui să ridice întrebări, în cel mai bun caz. Arta nu trebuie să placă, să răspundă „frumosului”. Ea trebuie să miște ceva în oameni, să îi facă să afle mai multe despre ei și despre lume.

7. Există loc în această branșă pentru toată lumea sau eşti de părere că fotografia a devenit prea mainstream?

Paradoxal, chiar dacă numărul celor care au un aparat foto la îndemână a crescut exponențial, acum avem și telefoane mobile foarte capabile și orice deține un astfel de device astăzi, calitatea fotografiei nu crește. Ba, din contră, valoarea devine relativă.

Vlad Eftenie

Pe vremuri, fotografia era un cod. Aveai aparat, erai profesionist. Era un efort pentru inițiați. Odată cu miniaturizarea și filmul de 35mm, aparatul a devenit accesibil, fotografia la fel. Dar nici atunci nu făcea oricine sau oricum poze. Digitalul a făcut fotografia accesibilă, iar telefoanele îi aduc supremația ca hobby astăzi, chiar și accidental.

Am și inițiat o serie de cursuri despre cum să îmbunătățim fotografia cu telefonul mobil, pentru că astăzi probabil toată lumea are un astfel de device la îndemână și a făcut măcar o poză cu el și îi poate fi util să știe cum să facă bine o poză.

Există loc oricând pentru lucrul bine făcut, sunt atâtea viziuni noi de descoperit, atâta talent de aflat și de pus în slujba artei și originalității.

8. O fotografie trebuie gândită în primul rând tehnic sau contează și feeling-ul pe care îl ai în momentul când vezi cadrul respectiv?

O fotografie reușită e o chintesență echilibrată, armonioasă, a ambelor instante. Rațional, compunem, transformăm mental ceea ce vedem, așezam în matrici ordonatoare. Căutăm și dăm sens și înțeles unei situații.

Emoțional, din invizibil, naștem reacții interioare, antrenăm chimii unice, reacționăm după o amprentă unică, efemeră, care devine palpabilă într-un moment precis, prin declanșare. Obiectiv și subiectiv, rațional și emoțional, măsurabil și nemăsurabil, vizibil și invizibil. Împreună fac un întreg și nu separat.  În cele din urmă, rolul artei e să facă invizibilul palpabil, să creeze noi forme.

9. Cum trebuie să lupte un fotograf atunci când simte că pasiunea nu mai este aceeași de la început?

Poate apărea oricând un soi de „fatigue” artistic, o oboseală din care e greu să te mai auzi ce simți, ce ai de spus; nu mai ai energie să transformi ce simți în ceva anume. E natural, nu trebuie să ne impacientăm. E bine să mai facem pauze, să contemplăm, să ne plimbăm fără scop, să ascultam muzică, să vedem filme și să citim cărți. Să abordăm genuri fotografice noi e mereu o provocare fantastică, care te face să cauți soluții la probleme noi.

Vlad Eftenie

Vei reveni în forță și odihnit în genul fotografic preferat după un timp. Sunt momente bune care determină transformări interioare, creșteri. Atunci când ajungi să îți pui întrebări și să te poți detașa de ceea ce faci, crești. Pasiunea e acolo, fără grijă. Caută noi căi de a ieși la suprafață, e modul corpului emoțional de a ne da semne să ne mișcăm mai departe.

10. Care este sfatul tău pentru tinerii care își doresc o carieră în fotografie?

Să își asculte vocea interioară, să descopere fotografia ca pasiune, să lucreze mult, doar pentru ei înșiși, să vadă multă fotografie, să se educe vizual. Să își educe simțul estetic. Să își formeze un public, să stăpânească perfect genul abordat. Să imite o vreme, doar ca să exerseze, dar să se îndrepte cu pași siguri spre propria expresie artistică, cea care îi și face unici și le conferă identitate vizuală.

Vlad Eftenie
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Nu vei fi niciodată mai bun decât cel pe care îl imiți, locul e deja ocupat.

Să lucreze cu plăcere, să se plimbe și să exploreze mult, să vorbească şi cu alți fotografi. Să nu se lase niciodată conduși de latura materială și să țină mai mult la pasiune. Să învețe să spună „nu” și să aleagă înțelept ce fac.

Să nu invidieze colegi fotografi, ci să pună mână să muncească din greu pentru cel mai mic succes. Să asculte muzică bună, să învețe să trieze opțiunile și să discearnă modul în care lumea le oferă permanent ocazii de a învăța și de a evolua.

Să fie conștienți că „ochiul fotografului” e cea mai importantă unealtă de lucru. Să își hrănească deopotrivă sufletul și mintea, pentru a realiza fotografii care să inspire armonie, ajutând astfel privitorul să capete la rândul lui un sens al armoniei.

sursă foto: arhivă personală

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here