VIOLONISTUL DAVID GARRETT CONCERTEAZĂ LA ARENELE ROMANE ÎN CADRUL TURNEULUI „ICONIC TOUR 2023”

0
26
VIOLONISTUL DAVID GARRETT CONCERTEAZĂ LA ARENELE ROMANE ÎN CADRUL TURNEULUI „ICONIC TOUR 2023”

După turneul de succes al anului 2022, „Alive-my Soundtrack”, care a cuprins peste 32 de concerte
în 11 țări, celebrul violonist David Garrett deschide un nou capitol, în stilul clasic, și traversează
mapamondul cu cea mai nouă producție concertistică, în cadrul turneului „ICONIC TOUR 2023”.
Turneul de promovare al noului album de succes semnat de David Garrett – „ICONIC”, lansat de
Deutsche Grammophon, a debutat în luna martie a acestui an cu un show remarcabil în
Rosengarten, Mannheim. Noul său concert „ICONIC” se bucură de un succes imens în rândul
publicului, astfel că în numai două luni de la debut a înregistrat vânzări de peste 100.000 de
bilete vândute, iar alte 26 de concerte sunt deja sold-out.
În plin sezon estival, David Garrett revine la București și va concerta în prezența publicului
din România, pe 18 august, la Arenele Romane, o locație adecvată conceptului scenic al
show-ului „ICONIC”. Astfel, admiratorii violonistului David Garrett se vor putea bucura de un
concert inedit de muzică clasică, susținut în aer liber, începând cu ora 20:00.
Actuala producție concertistică a celebrului violonist David Garrett este concepută într-o manieră
inedită și fascinează audiența din întreaga lume. Pentru prima dată, violonistul David Garrett
evoluează pe aceeași scenă în formula de trio, alături de Franck van der Heijden la chitară și Rogier
van Wegberg la bas creând o atmosferă intimă, relaxată și, în același timp, plină de emoție.
Concertul „ICONIC” reprezintă un omagiu adus marilor violoniști ai epocii de aur, inspirat de acei
violoniști legendari ale căror capodopere muzicale l-au inspirat pe David Garrett încă din copilărie.
Repertoriul ales pentru show-ul „ICONIC” aduce în prim plan piese ale virtuozilor viorii, precum
Zino Francescatti, Arthur Grumiaux, Jascha Heifetz, Fritz Kreisler sau Yehudi Menuhin care,
de-a lungul timpului, i-au cucerit pe iubitorii de muzică clasică din întreaga lume. Programul
concertului „ICONIC” cuprinde melodiile care l-au însoțit pe David Garrett pe tot parcursul artistic,
repere muzicale descoperite în copilărie și aprofundate până în prezent.
„Din păcate, multe dintre lucrările excepționale ale marilor virtuozi au căzut în uitare”, spune
David. „Din acest motiv, am considerat că este timpul să le readuc în atenția iubitorilor de
muzică clasică, să readuc la viață toate aceste piese rare, atât de frumoase.”
Până în prezent, programul turneului cuprinde peste 55 de concerte în 12 țări. Pe lângă Germania și
Austria, David Garrett va concerta pe cele mai mari scene din Elveția, Luxemburg, Danemarca,
Polonia, Italia, Bulgaria, Cehia, Turcia, Georgia, Singapore și, bineînțeles, România. Alte 25 de
concerte în 7 țări, inclusiv Australia și China, se află pe lista turneului amplu din acest an.
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online exclusiv de pe Eventim.ro,
precum și din magazinele partenere ale agenției de bilete. Prețurile biletelor variază în
funcție de categoria de loc, după cum urmează: Cat. 4 – 220 lei, Cat. 3 – 300 lei, Cat. 2 – 390
lei, Cat. 1 – 490 lei și VIP – 590 lei.
Cel mai recent material discografic cu muzică clasică, lansat la finalul anului 2022, sub egida casei
de producție Deutsche Grammophon, intitulat „ICONIC” este inspirat de muzica unor violoniști

legendari ale căror compoziții veritabile l-au cucerit pe David Garrett încă din copilărie. Cu noi
aranjamente pentru vioară, chitară și orchestră realizate de David Garrett și de colegul său de trupă
Franck van der Heijden, concertul aduce în prim plan interpretări rare ale unor lucrări muzicale
celebre semnate de Bach, Dvořák, Gluck, Kreisler, Mendelssohn sau Schumann.
David Garrett a început să cânte la vioară la vârsta de patru ani. Și-a făcut debutul pe scenă la vârsta
de zece ani și a devenit cel mai tânăr artist care a semnat vreodată un contract cu casa de producție
Deutsche Grammophon, doar trei ani mai târziu. În adolescență și-a construit o carieră solo
stelară înregistrând „24 de Capricii pentru vioară solo” semnate de compozitorul italian Niccolo
Paganini. Ulterior, s-a înscris la renumita școală Juilliard din New York fiind unul dintre primii
elevi ai lui Itzhak Perlman.
În ultimele două decenii, a cântat cu unele dintre cele mai importante orchestre alături de dirijori
faimoși în întreaga lume și a ajuns la inimile unui public nou, pe întreg mapamondul, prin
intermediul concertelor crossover care includ imnuri rock, sonate clasice, piese solo și muzică de
film. Dezvăluind povestea parcursului său artistic, uneori dificil, de la vârsta fragedă a unui copil
minune la viața de adult a unui artist de succes, prima sa carte autobiografică, intitulată „Dacă ai
ști” (Wenn ihr wüsstet), a fost publicată de Heyne Verlag la începutul anului 2022.
Eveniment organizat de Laishoo Events.
Parteneri media: Magic FM, Romania TV, Infomusic.ro, Iconcert.ro, Calendarevenimente.ro,
Invent Media, Blitz TV, Yooh.