Viola, un personaj complex în piesa ”A douăsprezecea noapte”

0
481
Viola
Afişul piesei de teatru ''A douăsprezecea noapte'' jucat de Trupa Iosif Vulcan

”A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare a fost scrisă în apropierea Crăciunului de la 1600. Ca multe alte comedii shakespeariene, ”A douăsprezecea noapte” e bazată pe încurcătura identităţii unor personaje.

Acţiunea piesei

Viola şi Sebastian, fraţi gemeni, scapă dintr-un naufragiu, dar niciunul nu ştie ce s-a întâmplat cu soarta celuilalt. Ducele Orsino de Illyria se îndrăgosteşte de Olivia, o contesă bogată, dar aceasta îl respinge. Viola se travesteşte în bărbat pentru a se angaja ca paj la curtea ducelui Orsino şi îşi atribuie numele de ”Cesario”. Orsino îl simpatizează pe ”Cesario” şi îl trimite la contesa Olivia să o curteze pentru el. Viola, cu toate acestea, începe să se îndrăgostească de Orsino.

De aici încolo, apar o serie de situaţii comice. Intium că nimic grav nu se va întâmpla în cele din urmă, în ciuda tuturor evenimentelor neaşteptate. Toate încurcăturile vor fi rezolvate şi piesa se va încheia într-un echilibru perfect al armoniei şi al dragostei.

 Vorbele mele sunt dedicate numai auzului dumneavoastră. Fiecare cuvânt rostit de mine e plin de binefacerile păcii. Doamnă, textul provine din inima lui Orsino, din sertăraşul numărul unu.

Complexitatea Violei

Viola îşi asumă ambele identităţi, jonglând cu nuante şi sensibilităţi, cu lumini şi umbre; face legatura dintre două lumi interioare, iar prin gesturi, inflexiuni ale vocii, cele două identităţi devin credibile pentru restul personajelor. Observăm diferenţele şi asemănările dintre cele două iubiri: cea pentru ducele Orsino şi cea a ducelului Orsino pentru Olivia, pe care ”Cezario” trebuie să i-o declare.

Este un personaj complex, deoarece combină umorul şi sinceritatea, ştie să îşi facă simţită prezenţa în rândurile celorlalte personaje. Cele două laturi ale sale sunt bine proporţionate: deşi latura sa feminină este îndrăgostită de Orsino, rolul pe care îl joacă la curtea acestuia nu-i permite să-şi exprime dragostea. Viola îşi duce rolul până la capăt, acela de slugă şi îl ajută pe Orsino în dramatica poveste de dragoste cu Olivia.

Cele două identităţi se completează reciproc, creând o armonie, punând în lumină imaginaţia şi talentul ascuns al Violei de a se adapta unor situaţii, care o conduc într-un final spre ţelul propus. Cele două iubiri sunt profunde, pe care numai un personaj asemănător Violei le-ar putea afirma. Aceasta este motivată de dispariţia fratelui ei, iar orice încercare o duce la bun sfârşit. Psihologia acesteia este una vastă, ştiind cum să abordeze o femeie din punct de vedere masculin, folosind cu tact diplomaţia specifică timpurilor respective.

Citind piesa, am tras următoarea concluzie: Shakespeare doreşte să evidenţieze rolul femeii în societate, influenţa pe care o are asupra lumii, cum poate schimba mentalităţi. Viola este o luptătoare, un exemplu pentru celelalte femei. Deşi a fost nevoită de împrejurări să joace rolul unui barbat, aceasta şi-a păstrat latura feminină. Din povestea Violei putem reţine următoarele: speranţa este cea care ne ţine în viaţă până la ultima suflare.