Cine le insuflă tinerilor de azi dorinţa de a ‚face ceva’ cu viaţa lor? Cine le asigură acele momente revelatorii, care le ghidează apoi paşii înspre obiectivele personale şi profesionale care li se ‚potrivesc’ cu adevărat? Răspunsurile vin în această ordine: familia, prietenii, şcoala, mass media.

Ȋnsă oare e suficient să fii ancorat/ă în cele ‚4 cercuri’? Cum ar fi să primeşti nemijlocit sfatul (şi poate chiar mentoratul) unui om de succes, pe care-l admiri, dar pe care nu ai avut încă şansa să-l întâlneşti faţă în faţă?

Cu această ‚ofertă’ vin Conferințele BookLand Evolution, care străbat anual 23 oraşe, reunind tinerii şi personalităţile marcante, care-i încurajează & motivează prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viaţă, povestindu-le despre provocările care-i aşteaptă dar care nu trebuie să-i oprească din a-şi urma vocaţia! Cel mai amplu proiect educaţional, prin cele ~115 zile de conferinţă, oferă liceenilor şi studenţilor o oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuţii libere, bazate pe experienţă personală şi interacţiune directă cu profesionişti consacraţi.

A 5 a ediţie a Conferințelor BookLand Evolution îşi redeschide porţile pentru tinerii din Oradea la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” – Amfiteatru, etaj 1 (Strada Armatei Române nr. 1-A). De luni până vineri (14-18 Mai’18), în intervalul orar 14:30–16:00, vor urca pe scenă 16 personalități pregătite să raspundă la toate întrebările: Ionela Demian, Alin Creţu, Zoltan Makai, Eduard & Bianca (magicieni), Radu Bonchiş, Adina Todea Ardelean, Simona Bişboacă, Corina Lorincz, Andrea Maria Neag, Bernard Filip Barabas, Luminiţa Popa, Radu Bonta, Eugen Antal, Bogdan Băcilă şi Marinela Farc. Moderatorul acestei ediții este Andrada Evelina Opriş.

Intrarea este LIBERĂ!

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here