original

Cu siguranță tuturor ni s-a întâmplat să ascultăm o melodie care să nu mai vrea să plece din mintea noastră și pe care să o repetăm obsesiv până ajunge să ne zgârie pe creier. Știți voi, melodia aia pe care o fredonăm inconștient fie că ne aflăm la masă, într-o discuție cu prietenii sau ne pregătim să dormim. De ce apare acest fenomen?

În limba engleză i se spune „earworm”, adică  viermele din ureche”. Spaniolii îl numesc „cancion pegadiza” („cântec lipicios”), iar portughezii „chiclete na oreha („gumă de mestecat pentru ureche), pentru că melodia rămâne lipită în ureche ore sau zile întregi. Noi am putea să îi spunem „fredonare mentală”, ea făcând parte din aşa-zisul „sindrom al imaginaţiei involuntare”, în care sunete, imagini, mirosuri și gusturi apar repetat și involuntar în mintea cuiva.

Cercetătorii de la Dartmouth College, Marea Britanie, au descoperit că acești paraziți afectează cortexul auditiv, mecanismul care percepe și înmagazinează amintirile auditive, cauzând un fel de mâncărime cognitivă – o nevoie a creierului de a umple golurile din ritmul unei melodii. De asemenea, ei pot fi transmiși de la o persoană la alta.

Se spune că Mozart, de exemplu, înnebunea când copiii săi începeau o piesă la pian și o lăsau de izbeliște, așa ca fugea să termine melodia. Cercetătorii britanici au realizat un studiu pe 15 studenți supuși unui test RMN și au observat că, atunci când aceștia ascultau o piesă cunoscută iar ea se întrerupea preț de trei-cinci secunde, cortexul auditiv continua să o cânte. Nu același lucru s-a întâmplat și în cazul unei piese necunoscute subiecților.

Un studiu a relevat faptul că 98% din oameni au experimentat asemenea fredonări mentale. Deși proporția dintre bărbați și femei a fost egală, femeile au tendința să fredoneze mental mai mult melodiile.

Nimeni până în prezent nu ştie cum să se scape de aceste fredonări mentale. Totuși, am putea încerca să ne distragem atenția cu o altă activitate, să ascultăm piesa până la sfârșit (pare să funcționeze la unii oameni)  sau să împărtășim piesa cu un prieten, numai după ce ne asigurăm că nu ne sare în cap dacă se molipsește de la noi.

Sursă foto: www. lifehacker.com.au