publicitate

Publicitatea merge mai departe de reclamele pe care le vedem pe micile ecrane și peste tot în jurul nostru. Unii ar spune că totul este publicitate. Cu siguranță, cu toții am întâlnit măcar o dată în viață un om care zicea că e la facultatea de publicitate și am tins, în necunoștință de cauză, să credem că tot ce vrea e să apară în reclamă, nu să le creeze. Bineînțeles, nu a fost nimic mai mult decât un mit al unui neofit. În spatele oricărei reclame se ascunde o întreagă echipă care își pune resursele la dispoziție.

Dar ce înseamnă cu adevărat o agenție de publicitate și cu ce e diferită față de una de relații publice sau un departament de marketing? Despre diferențele care există și spargerea miturilor legate de ele, aflăm mai jos de la Cristiana Pană, Head of Strategy la Minio Studio.

  • Publicitatea este un domeniu vast care poate fi des confundat cu domeniile convexe (marketing, relații publice). Ce ar trebui să înțeleagă oamenii când aud despre o „agenție de publicitate”?

Într-adevăr, toate sunt interconectate, iar linia distinctivă dintre ele este greu de definit pentru un ochi neformat. Însă, consider că, dacă suntem cu adevărat atenți se vede clar rolul fiecăruia. Desigur, sunt multiple interpretări. Părerea mea este că marketing-ul este povestea din spatele unui brand, publicitatea este vocea și tonalitatea prin care povestea este spusă, iar relațiile publice sunt acea portavoce care amplifică și canalizează cele spuse de brand în direcția potrivită și la volumul corect. Agenția de publicitate este primul ambasador de brand, acea persoană care știe ideea creativă care va convinge consumatorul să aleagă brandul respectiv și nu altul.

  • Cum se desfășoară o zi normală în agenție?

Ca în realitatea oricărei industrii, normalitatea este relativă. Cu atât mai mult în publicitate unde se lucrează cu business-uri sensibile la mai mulți factori care le influențează rezultatele comerciale de la o zi la alta. Pot spune că o zi normală presupune aceleași taskuri repetitive (brief-uri, meeting-uri, testări, prototipuri, feedback și bun de tipar), dar într-un context tot timpul în mișcare și în schimbare. Cum spunem noi, nu ai cum să te plictisești niciodată în publicitate. Faci generare în timp real de idei sau schimbi industria.

  • Ce implică alegerea unui client?

Clienții nu se aleg, clienții vin sau sunt identificați datorită chimiei pe care o emană orice agenție. Nu cred că există clienți nepotriviți, așa cum nu cred că nu există agenții nepotrivite. Poate doar o nepotrivire de chimie într-un anumit context. Cred într-o cultură orientată către oameni – human-centric, care pornește de la o chimie de lucru și de valori. O agenție de publicitate oferă în primul rând un seviciu, nu un produs. De aceea nu putem vorbi tranzacțional, lucrăm cu și pentru oameni și apoi pentru brandurile pe care le reprezintă aceștia. A alege un client pe baza unor criterii înseamnă să fii mercenar, ori asta nu are nicio legătură cu profesionalismul, indiferent de domeniu.

publicitate
sursă foto: tribute media
  • Ce calități ar trebui să dețină o persoană care își dorește să lucreze în publicitate?

Creativitatea, răbdarea, flexibilitatea și dorința de a porni constant de la 0 sunt obligatorii, dar nu suficiente. Lista de calități cred că fluctuează în funcție de experiența și skill-urile native ale fiecăruia, dar în cele din urmă ceea ce nu poate lipsi din arsenal, indiferent dacă ești art, account sau copy, este capacitatea de a-ți vinde ideea. Dacă ar fi să aleg totuși, în publicitate trebuie să fii, în primul rând, un bun om de vânzare.

  • Care este procesul prin care se trece până ce o idee devine un concept real?

Pentru a deveni concept, o idee trebuie să fie suficient de relevantă în contextul de piață și pentru consumator. De aceea, după brainstorming, trebuie evaluată prin intermediul obiectivelor stabilite în brieful inițial (KPIs) și confruntată destul de pragmatic astfel încât să genereze cel mai bun raport între valoare adăugată generată și efort investit.

  • Se întâmplă vreodată să vină un client cu o idee ce nu se poate realiza? Într-un astfel de caz cum vă descurcați?

Nu cred că sunt idei care nu se pot realiza, poate sunt prea multe cerințe și acolo trebuie negociat. Poate e prea puțin timp și acolo trebuie optimizat. Sau, poate că pur și simplu nu există o experiență anterioară și în acest caz venim cu recomandări și soluții care să implementeze cât mai mult din ce se dorește. Un „nu” categoric nu ajută pe nimeni și nu produce nici ceva constructiv, nici creativ. Așadar, orice idee merită adusă la viață, trebuie doar să găsești o modalitate rezonabilă (care să se încadreze și în buget) care să o aducă la viață.

sursă foto: financial tribune
  • Cât de importantă este relația dintre clienții voștri și consumatorii brandurilor lor? Cum poate fi facilitată o astfel de relație prin intermediul publicității?

Încă de la începuturile ei, publicitatea a avut ca rol livrarea de idei creative prin intermediul unor campanii de comunicare pentru branduri, astfel încât să convingă consumatorii să aleagă brandul respectiv în defavoarea altor competitori. Așadar, este în ADN-ul oricărei agenții de publicitate să găsească acele insight-uri, acele concepte creative care să transmită mesajul comercial într-un mod cât mai relevant pentru consumatorii finali. Până la urmă, consumatorul final este cel care decide zilnic care e cea mai bună publicitate prin fiecare achizitiție de produs sau serviciu pe care o face (online sau offline).

  • Cât de greu este să puneți pe picioare o campanie de orice fel?

O campanie este un lucru complex tocmai pentru că știm impactul pe care orice acțiune de comunicare o are în business-ul clienților noștri. Fiecare campanie pe care o livrăm, indiferent de complexitatea ei, este gândită să aducă un plus de valoare în rezultate pentru brandul respectiv, de aici greutatea cea mai mare: responsabilitatea de a livra campanii care să aibă sens atât din punct de vedere comercial, dar să scoreze și emoțional pentru consumatorii finali. Răspunsul pentru toate acestea este munca de echipă pe care o face agenția cu clientul, sincronizarea eforturilor și a rezultatelor atât în intern (agenție), cât și în extern (brand, parteneri). Să fie toate pe același fir roșu și în același timp nu este un proces ușor, dar clar nu este un lucru imposibil.

  • Cum definiți insight-ul?

Insight-ul este acea parte a informației care stabilește o legătură unică între target și brand. Insight-ul este un adevăr puternic uman, valabil universal. Nu poate fi negat și este valabil pentru întregul target definit de brand. Realitatea pe care o suprinde este evidentă, însă modul în care ea este exprimată este unic, neconvențional și creativ. Un insight corect este bine cercetat, foarte emoțional, se poate sintetiza ușor într-o propoziție simplă și nu este replicabil pe toate brandurile care operează în acea categorie de produse sau servicii.

  • Care sunt pașii în realizarea unei campanii de publicitate?

Primul pas este întotdeauna înțelegerea problemei de business pe care respectiva campanie trebuie să o rezolve pentru brand, iar acest lucru se poate realiza doar în colaborare cu clientul. Apoi, vorbim de o serie de acțiuni care presupune rezolvarea acestei probleme în cel mai optim mod: research de piață, înțelegerea targetului și al modului lui de operare (canalul în care găsești consumatorii), identificarea insight-urilor corecte pe baza cărora iterezi route creative pe care le explorezi în branstorming-uri, identificarea ideii creative care livrează un concept creativ fezabil comercial și abia apoi deciderea asupra mesajului prin care vrem să transmitem asta și felul în care vrem să facem asta (canale, resurse, buget etc).

Toate acestea reprezintă doar faza de precampanie.  Campania continuă apoi cu sincronizarea resurselor și feedback-urilor clientului și abia apoi trece la faza de implementare și execuție propriu-zisă (declinări pe formate, antamare furnizori ș.a.m.d).

sursă foto: study.com
  • Pentru cei care își doresc o carieră în publicitate, îi sfătuiți să facă primul pas într-o agenție mică sau într-o agenție mai mare? Care sunt avantajele și dezavantajele?

Nu aș oferi variantă în direcția asta, întrucât este o decizie subiectivă care ține foarte mult de stilul de operare al fiecăruia. Nu există variante greșite sau corecte, ci doar un job care ți se potrivește sau nu.

Într-o agenție mai mică avantajul principal ar fi flexibilitatea, o echipă dinamică și sentimentul de familie, că poți să îți dezvolți un stil propriu și să simți direct impactul muncii tale în rezultatele echipei. Dezavantajul ar fi resursele, clar. Într-o agenție mică trebuie să fii o persoană foarte descurcăreață, foarte agilă.

Într-o agenție mare, în schimb, ai parte de toate beneficiile unui grup: resurse aproape nelimitate, înlocuitor în echipă pentru aproape orice task, know-how istoric și așa mai departe. Însă, vine la pachet cu lipsa de agilitate a unei companii mici, cu proceduri stufoase, multe puncte de aprobări și limitări de flow, poate o dificultate mai mare de a te remarca într-o echipă mult mai numeroasă.

Așa cum spuneam, nu cred în soluții universale, ci în libertatea de a alege. Sfatul meu este să experimenteze.

 

DESPRE MINIO STUDIO

Minio Studio este o agenție decisă să dezvolte campanii de comunicare curajoase și autentice. Pe lângă campaniile de comunicare integrate, agenția derulează și proiecte inovatoare de tehnologie. Minio Studio aduce la un loc 22 de oameni, cu expertize diferite, conduși de Ioana Mucenic, un antreprenor nativ, cu 14 ani de experiență și cu pasiune pentru calitate și inovație. Printre clienții agenției se numără companii de top, precum Avon, Carrefour, Hasbro, Jacobs Douwe Egberts, JYSK România, Milupa, Mondelez, Novartis, Reckitt Benckiser, Sandoz, Tefal, Tymbark.

publicitate
Echipa Minio

Comentarii

comentarii