Via Transilvanica sau cum poți descoperi România, la pas

0
998
Via Transilvanica
Sursa Foto: Facebook / Via Transilvanica, Editare: Bîrsan Răzvan

Ți-ai propus vreodată să hoinărești pentru a descoperi locuri noi, pentru a redescoperi noi laturi ale unor locuri deja cunoscute sau, mai ales, ți-ai dorit să-ți poți explora îndeaproape țara, însă nu te-ai putut decide de unde să începi? Dacă ai răspuns afirmativ la una dintre întrebări, Asociația Tășuleasa Social a implementat un proiect care să-ți transforme astfel de dorințe în experiențe autentice, simple, dar puternice, care să te conecteze atât cu natura, cât și cu România, în toată esența ei. Proiectul este, de fapt, un drum. Un drum care unește. E Via Transilvanica.

Oamenii din spatele acestui proiect ambițios formează, încă din 2001, Asociația Tășuleasa Social, una dintre cele mai active organizații din țară și cea mai importantă din Bistrița-Năsăud, ale cărei valori sunt centrate pe cultură, implicare și responsabilitate socială, și nu în ultimul rând, grijă față de mediu. Prin intermediul asociației se urmărește, în același timp, o educare și o implicare cât mai pronunțată a tinerilor în vederea deprinderii și dezvoltării spiritului civic, o valoare extrem de necesară funcționării eficiente a unei comunități.

Via Transilvanica a fost gândit ca un traseu de aproximativ 1200 de km, care să străbată întreaga țară, explorându-i diversitățile culturale și bogățiile naturii, în cel mai intim mod posibil. La pas, pe bicicletă sau călare. Prin 7 regiuni. 10 județe. De la Putna, până la Drobeta Turnu Severin. Străbătând păduri, munți, dealuri, câmpii, sau ape. Descoperind sau redescoperind tradiții, culturi, comunități, plăcerea lucrurilor simple. Ca mai apoi, să te descoperi tu, pe tine. Într-un interviu acordat revistei Transilvania Business Magazine, Alin Uhlmann-Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social descria Via Transilvanica ca fiind vorba despre:

„un drum și despre multă umblătură. Nu putem evita întrebarea: Ce sens poatea avea mersul pe jos? Ce legătură are cu regăsirea de sine? Eu cred că e o necesitate, un gest uman firesc. Am fost făcuți să umblăm. Nu să alergăm, nu să ne cățărăm pe piscuri, ci să mergem pur și simplu.”

În plus, după cum menționează și inițiatorii proiectului, inspirația din spatele acestui drum provine chiar din traseele de pelerinaj din Spania (Camino de Santiago, un traseu celebru, încărcat de spiritualitate, de aproximativ 800 de km) și cele de anduranță din America.

După doar doi ani de muncă eroică, au fost amenajați 800 de kilometri. Ceea ce spune multe despre ambiția oamenilor din spatele proiectului, dar și despre mobilizarea generată în rândul pasionaților de drumeții care pot ajuta prin donații, respectiv al ambasadorilor, voluntarilor și sponsorilor.

Acest rezultat este cu atât mai impresionant cu cât luăm în calcul fiecare activitate contributivă în parte: de la birocrație, la voluntariat, până la sculptarea și montarea rocilor de andezit, menite să ghideze și să creeze un traseu trainic, un traseu care ar putea deveni chiar un brand de țară. Și ce frumos ar fi ca așa să ne promovăm țara.

Unul dintre ambasadorii care și-au dorit cu îndârjire acest proiect este chiar Tibi Ușeriu, alergător de anduranță și ultramaratonist, fratele președintelui de la Tășuleasa Social. La începutul acestui an, Tibi a reușit performanța de a termina pe locul 2 la ultramaratonul Yukon Arctic 2020.

La momentul actual, poți hoinări pe traseul Via Transilvanica în Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu sau Mehedinți. Poți să-l parcurgi fie integral, fie fragmentat. Mai mult decât atât, pentru a-ți ușura alegerea și întreaga experiență de pe traseu, inițiatorii proiectului au documentat în detaliu zonele, punând astfel la dispoziție un ghid al drumețului. Acolo poți găsi specificațiile fiecărei porțiuni de traseu și nivelul de dificultate aferent, surse de apă potabilă, obiective turistice și nu în ultimul rând, opțiuni de cazări și locuri de odihnă – multe dintre ele fiind chiar la familii care au fost de acord cu ideea și susțin întreaga inițiativă. Ceea ce cu siguranță nu poate decât să îți îmbogățească întreaga experiență de călătorie.

Ghidul, dar și o hartă interactivă a zonelor pot fi regăsite pe site-ul proiectului Via Transilvanica. De asemenea, dacă vrei să fii la curent cu progresul traseului și cu diferitele informații legate de acesta, îți recomand pagina lor de Facebook. Tot acolo găsești impresii și poze de pe traseu de la drumeți. Merită răsfoite.

Filmulețul de mai jos este un mini-documentar care înglobează realizarea a 400 de kilometri de traseu în 2020. Mai mult, el ilustrează munca, dorința și pasiunea din spatele drumului care unește, Via Transilvanica.