Teatrul Evreiesc de Stat vă invită marți, 17 aprilie, de la ora 19.00, la proiecția filmului „Valea Plângerii”, realizat în 2013 de Mihai Andrei Leaha, Andrei Crișan și Iulia Hossu. Filmul documentează deportarea a peste 25 de mii de romi din România în lagărele din Transnistria, în anii 1942-1943, la ordinele regimului fascist. Supraviețuitorii vorbesc despre foamete, violență, moarte și lupta continuă pentru a rămâne în viață. Filmul poartă spectatorul în locurile lagărelor de atunci, în Ucraina de astăzi, unde martori oculari localnici vorbesc despre suferințele îndurate de romii deportați. Filmul își propune să aducă în conștiința publică o parte aproape uitată a Holocaustului și să ofere spațiu unui episod de istorie de multe ori ignorat, dar care ne privește pe toți.

Proiecția filmului va fi urmată de o discuție publică despre strategii de educație anti-rasistă și forme de reprezentare în artă a experiențelor de oprimare. La discuție vor participa Roland Ibold (antropolog), Roxana Marin (profesoară de engleză și activistă pentru drepturile romilor), David Schwartz (regizor) și Andrei Șerban (actor).

VALEA PLÂNGERII

Regia: Mihai Andrei Leaha, Andrei Crișan, Iulia Hossu

Imaginea: Mihai Andrei Leaha, Andrei Crișan

Sunet: Iulia Hossu, Ion Gnatiuc

Producători: Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale & TRIBA Film

Durată: 56 minute

Evenimentul face parte din „Ticun Olam” – program de teatru pentru dreptate socială, inițiat de Teatrul Evreiesc de Stat și coordonat de David Schwartz și Andreea Vălean.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile! Mai multe informații despre programele și activitățile Teatrului Evreiesc de Stat puteți afla de pe site-ul nostru www.teatrul-evreiesc.ro sau de pe pagina de Facebook www.facebook.com/teatrulevreiesc.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here