USR este al studenţilor

0
212

Cea mai mare federaţie de studenţi din ţară, Uniunea Studenţilor din România (USR), şi-a schimbat conducerea. În data de 26 august 2016 în cadrul celei de-a XLI-a Adunări Generale a USR au avut loc alegeri istorice pentru schimbarea conducerii Uniunii Studenţilor din România (USR) şi a strategiei pentru viitorul studenţilor din România. La aceste alegeri au participat reprezentanţii a 100 de organizaţii studenţeşti din 18 centre universitare ce au discutat despre calitatea învăţământului superior şi investiţiile în educaţie, stabilind priorităţile pentru anul universitar 2016/2017.

„Consider că trebuie să ne concentrăm eforturile, acum mai mult ca niciodată, pe îmbunătăţirea calităţii învătământului superior din România. Strategia noastră pentru educaţie se concentrează pe:

-Modificarea cadrului legislativ de funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior, astfel încât toate cele 3 federaţii studenţeşti să aibă un cuvânt important de spus în cadrul consiliului ARACIS;

-Creşterea numărului de studii şi analize de impact pe zona de finanţare a învăţământului superior, pe cea a calităţii învăţământului şi a gradului de satisfacţie a studenţilor din România;

-Îmbunătăţirea, implementarea şi aplicarea la nivel naţional a chestionarului general de evaluare a gradului de satisfacţie al studenţilor;

-Intensificarea numărului de training-uri de formare a studenţilor evaluatori acreditaţi de ARACIS;

-Dezvoltarea Academiei de Training pentru studenţi şi a Academiei de Training pentru elevi. ” Dragoş – Andrei Stoica, Prim-Vicepreşedinte USR.

O problemă recentă cu care se confruntă federaţia în momentul de faţă este cea a folosirii acronimului USR de către oameni din sfera politică:

Scopul nostru ca şi federaţie este pe de-o parte de apărare şi reprezentare a studenţilor din România, şi pe de altă parte de implicare activă în dezvoltarea continuă a acestora. USR este al studenţilor de 15 ani şi aşa trebuie să râmână. Nu putem permite formaţiunilor politice să calce peste ani de tradiţie şi proiecte derulate şi să utilizeze numele studenţilor. Cu toţii ştim povestea partidului lui Nicuşor Dan, apărut peste noapte, care însă nu este înregistrat la Tribunal cu acest acronim. Îi cer public pe această cale lui Nicuşor Dan să nu utilizeze acronimul USR. Uniunea Studenţilor din România este o organizaţie de studenţi şi nu acceptăm ca un partid să ne utilizeze denumirea şi să profite de activitatea de 15 ani a unui ONG, cu o istorie creată de mii de studenţi.” Alin Grigore, Preşedinte USR.

Nouă conducere a Uniunii Studenţilor din România, aleasă în cadrul celei de-a XLI-a Adunare Generală are următoarea componenţă: Preşedinte: Alin GRIGORE (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie) Primvicepreşedinte: Dragoş Andrei STOICA (Academia de Studii Economice, Facultatea Contabilitate şi Informatică de Gestiune) Secretar General: Alina-Elena DOGARU (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Biologie) Director General: Andreea POPA (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Administraţie şi Afaceri) VP Relaţii Interne: Rareş-Bogdan BĂLOI (Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Facultatea de Medicină) VP Relaţii Externe: Bianca Georgiana DUMBRAVĂ (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept) VP Educaţional: Maria CODREA (Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din ClujNapoca) VP Educaţional: Costel Marian DALBAN (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Filosofie şi Ştiinte Social-Politice) VP Educaţional: Sorin-Dan PUŞCAŞ (Academia Tehnică Militară, Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare) VP Zona Sud-Est: George UZUN (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Administraţie şi Afaceri) VP Zona Centru-Nord: Emanuel SLEVAŞ (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor) VP Zona Vest: Adrian TEODORESCU (Universitate de Medicină şi Farmacie Victor Babeş Timişoara, Facultatea de Medicină) VP Zona Sud-Vest: Victor IUREŞ (Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor)