Am băut prea mult alcool, am mâncat mancare proastă și prea scumpă de la shaormeria din colț, am ascultat muzică nasoală la niște boxe vechi și sparte, iar pentru prima dată în viața am reușit să-mi rulez singur jointul. Și nici măcar n-am mers la mare ca să mă bucur de experiența asta.
Am avut un gând să mă îndrept spre acel mult titrat Levant al Mării Negre, dar Minerva m-a oprit la timp prin însăși firea lucrurilor, întrucât am avut parte de valurile mării la mine în casă. Mi s-a spart țeava de apă rece de la cadă, iar cum tot românu’ petrece și el de 1 mai, fără să știe de ce, mi-a luat destul timp până să găsesc un instalator care să-mi pună măcar un petic pe țeavă; nu mai aveam pretenția să mi-o înlocuiască. Și cum până a venit a tot curs de zici că eram la petrecere cu Noe, am avut noroc mare c-am reușit să-mi salvez măcar țigările.
Reușesc în final să scot toată apa din apartament și cobor până la magazinul din colț. Patronul nu e genul de om care să se sperie de un fleac de sărbătoare națională. Cu scalpul ras și ceafa pluristratificată în care se pierde lanțul de aur, gros asemenea celor de iarnă puse la tiruri, eram sigur că-l voi găsi la tejghea. Fiind singurul magazin deschis pe o raza de 2-3 kilometri s-a format o coadă la care am stat cel puțin 30 de minute, asta de când am început să-mi dau seama că aștept. Una peste alta, m-am simțit ca-n Vamă atunci când așteptam pentru orice chestie: așteptam să-mi cumpăr mâncare, așteptam să-mi primesc restul, de multe ori nu-l mai primeam, așteptam atât de mult că mă întrebam dacă e rândul meu să intru în mare.
Până la urmă reușesc să-mi cumpăr ce aveam nevoie și mă întorc în casă unde mă duc direct pe balcon. Îmi iau o bere, îmi aprind cuiul și îmi întind picioarele peste un sac plin cu nisip care mi-a ramas de la renovări. Dacă am simțit apa, să fie și nisip. Mă uit în jur și mă felicit încă o dată că n-am plecat nicăieri căci, fiecare experiență de-a mea cu litoralul românesc a fost dezastruoasă. În plus, n-am mai avut parte de atât de multă liniște în București și sunt sigur că n-o s-o mai apuc până la următorul 1 mai, dar cum de obicei întreaga migrațiune durează 3 sau 4 zile, momentan mă declar împlinit.
Seara am cedat totuși. Ies în oraș și pentru prima dată merg în Șurubelniță, la insistențele unei vechi prietene, o speluncă unde te duci doar dacă ești student, ca să-ți cumperi băutură la jumătate de preț și unde dai mereu de aceeași oameni. Altfel poți găsi un loc mult mai drăguț unde, chiar dacă plătești 9 lei pe o bere, să merite și să te simți bine (vezi Dianei Patru de exemplu, în poza de mai jos).
Eu însă nu judec pe nimeni. Fie că alegi să te duci la mare, să-ți prăjești creierii la Sunwaves în timp ce bagi cocaină mai ceva ca apa plată sau să degeri în Vamă alături de prieteni, în jurul unei sticle de polar, fie că rămâi acasă și bagi mititei cu muștar până nu mai poți să respiri, mie mi-e tot una. Am boală pe tine pentru simplul fapt că nu știi semnificația zilei de 1 mai, zi dedicată sutelor de muncitori morți în timpul grevei generale din Chicago, anul 1886, care militau pentru condiții mai bune de muncă și reducerea zilei de lucru la opt ore. Astfel o zi care ar trebui să fie motiv de reculegere a devenit ocazie de haos. Cum în post ai dezlegare la pește doar o dată pe săptămână, de 1 mai ai o singură zi în care să-ți faci sistemul nervos zob, o singură zi pe an în care i-ai dezamăgi pe ceilalți și pe tine dacă nu te-ai face muci.
Surse fotografii: libertatea.ro, carpati.org, miruna-tirca.blogspot.com, dianei 4
