Universul Harry Potter se va mări în luna octombrie prin două cărți

    0
    156
    În urmă cu o lună, Harry Potter ajunsese la vârsta de douăzeci de ani. Au fost ani în care Harry a știut destul de bine să creeze o magie care a rămas nestinsă, chiar și după atâta timp. Și pentru a răsplăti într-un fel această dovadă de loialitate, luna octombrie vine cu o mare surpriză. Trecând astfel douăzeci de ani, surpriza e dublă. Două cărți vor fi publicate în luna octombrie pentru a marca aniversarea.
    Prima carte se intitulează Harry Potter: A History of Magic – The Book of the Exhibition. Cartea ne promite o călătorie la Hogwarts unde vom putea face cunoștință cu materiile studiate de Harry Potter, Ron, Hermione și ceilalți mici vrăjitori.
    Cea de-a doua carte, Harry Potter – A Journey Through A History of Magic, ne va arăta fața vrăjitoriei și a lucrurilor mistice prezente la Hogwarts.
    universul harry potter

    British Library va găzdui expoziția

    British Library va fi gazda expoziției A History of Magic, organizată pentru a promova cele două cărți. Expoziția va începe în luna octombrie 2017 și se va încheia în luna februarie 2018. Timp de câteva luni, cei dornici de a intra în povestile de la Hogwarts, vor avea ocazia să afle amănunțit ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani.

    Și pentru ca surpriza să fie uriașă, ambele volume vor include schițe și pagini extrase din manuscrisele scriitoarei, J.K. Rowling, care nu au fost niciodată expuse publicului.

    Pentru a păstra vie plăcerea universului potterian, oricând ai putea răsfoi cărțile vechi Harry Potter, pentru a face mai dulce așteptarea până în octombrie. Nu ar trebui să ne gândim cum vor fi primite cele două cărți de către public, dar cu siguranță se va crea o dependență netratabilă.

    Cele două cărți nu vor continua acțiunile lui Harry Potter și ale prietenilor săi. Vor fi inspirate din povestea vrăjitoriei, expusă pe îndelete de către J.K. Rowling, în celelalte cărți deja publicate.

    sursă foto: tumblr.com