Într-o lume care parcă mereu ne presează să știm ceea ce vrem și să mergem pe un drum liniar, unii dintre noi trecem prin experiențe care ne schimbă demersul vieții, fără să fim întrebați înainte dacă ne dorim sau nu. Frica, negarea și frustrarea sunt, poate, câteva dintre emoțiile care își pot face apariția în suflet, dar important este să nu le facem să rămână definitive.
Katja Bauer, studentă a Departamentului de Jurnalism în cadrul Universității Babeș-Bolyai, a avut parte de o experiență care a împins-o către reprofilare. Aceasta își dorea să devină actriță, însă un eveniment neprevăzut a creat o întorsătură care i-a pus pauză drumului de carieră.
Care este povestea din spatele reprofilării tale?
Katja: Fiind născută în 1998, am terminat liceul de arte din Baia Mare în 2017. În clasa a 10-a am început să merg la niște activități ale unei trupe de teatru din oraș care se numește The Snoop. De acolo, coordonatorul nostru Dragoș Călin, ne-a susținut pe toți și ne-a îndrumat să ne dezvoltăm prin teatru. Așa am ajuns la festivale unde am cunoscut oameni și am avut ocazia de a vedea piese frumoase. A fost minunat, motiv pentru care m-am simțit suptă de această lume și mi-am spus că și eu vreau să dau la teatru.
Am terminat clasa a 12-a și am mers la Cluj să dau admiterea. Nu doream în altă parte. Nu știam că în anul acela aveam să fim luați de Miklós Bács, care este cel mai bun profesor de actorie din țară. Se poate să se fi pensionat anul trecut, dar nu sunt sigură.
Mă trezesc acolo, încercând, ca și celelalte trei sute de persoane, să prind un loc dintre cele 21. Mi-am spus că trebuie să îmi dau tot ce am mai bun și m-am pregătit super mult pentru admitere. De altfel, când am ajuns, profesorul mi-a schimbat monologul, iar eu a trebuit să îl învăț pe cel nou în trei zile. A fost o nebunie și am avut multe emoții, dar am intrat și am fost super fericită.
După admitere, eu cu trupa a trebuit să mergem la un festival de teatru numit Ideo Ideis, în Alexandria. Acolo am avut un workshop unde a trebuit să ne imaginăm că ne jucăm cu o minge imaginară. Eu am spus că joc volei și am sărit cumva, ca o căpriță, ceea ce a rezultat într-o aterizare proastă în care genunchiul meu a trosnit. Faptul că aveam și câteva kilograme în plus nu a ajutat deloc situația.
Mi s-a tăiat firul. Am fost direct pe jos, mi s-au înnegrit marginile, parcă doar un punctuleț colorat mai vedeam în față. Ceilalți mi-au spus că nu au auzit nimic, dar eu am auzit ceva care poate fi comparat cu spargerea unei bule. Știi, plasele acelea cu multe bule mici. Nu mi-am mai putut îndoi genunchiul după.
Am fost în Alexandria la medic. El mi-a spus că este doar o entorsă, mi-a recomandat să port fie ghips, fie ceva ce mi-ar fi ținut piciorul drept și mi-a mai zis că îmi va trece în două săptămâni.
Imediat după, în octombrie, am început facultatea. La actorie, în primul an, e multă muncă fizică. Este dans, muncă scenică, plus că trebuie să stai în picioare. Am mers în acea perioadă să îmi fac un RMN, care a ieșit prost, deoarece mi-a arătat că nimic nu este rupt. Mi s-a recomandat să fac doar kinetoterapie. Am făcut o lună, iar după îmi puteam îndoi genunchiul, dar nu îl simțeam stabil. La al doilea RMN, mi-a arătat că este rupt complet. Ligament încrucișat anterior și fractură de menisc. M-am întrebat ce să fac. Nu știam ce înseamnă, nu am vrut să accept că nu se vindecă fără operație.
Mulți doctori mi-au spus că că dacă nu fac operația, pe la 30 de ani mi se va roade cartilajul și va fi mult mai nașpa, așa că am mers în Cluj, la două luni după începerea facultății.
Țin minte cum facultatea era foarte solicitantă și cum într-o zi, profesorul m-a tras deoparte ș i-am spus că nu pot continua. Îmi simțeam lacrimile, era tot ce am vrut, să fiu pe scenă. M-am dus acasă, simțind cum cerul cădea pe mine la fiecare pas, iar peste ceva timp m-am operat.
Am decis să îmi retrag dosarul de supărare, dar și pentru că nu aș fi fost mulțumită cu profesorul care m-ar fi luat în urma revenirii mele. M-am operat, iar apoi am făcut nouă luni de kinetoterapie.
În septembrie am dat la București, dar nici nu am trecut de prima etapă. Anul următor am încercat la Cluj și la București. De data aceea am fost printre primii sub linie de ambele.
În acel moment, eu fiind o persoană mai spirituală și credincioasă, am spus că acestea sunt niște semne așa că mi-am spus să renunț și să mă gândesc la reprofilare, să încerc să dau la psihologie. Culmea a fost că admiterea a fost scoasă datorită pandemiei, iar eu cu nota mea de la bacalaureat nici la taxă nu aș fi intrat. Mama mi-a spus atunci să pun și alte opțiuni așa că mi-am mai pus jurnalismul și publicitatea. În final, am intrat la jurnalism.
Ce sentimente ai trăit din cauza situației?
Katja: Au fost sentimente pe care le pot descrie ca fiind rele pentru că nu suportam ca lumea din jur să deschidă subiectul. Mă făceau să nu mai aud intențiile bune ale celorlalți când mă îndrumau spre altceva. O luam ca pe un atac. A fost un sentiment care m-a urmat până am decis să renunț la actorie.
Cât de ușor te-ai adaptat noului mediu?
Katja: Foarte ușor, mereu m-am adaptat ușor. Consider că trebuie să ai o anumită deschidere, o gândire optimistă. Nu am avut așteptări, nu am știut cu ce se mănâncă și așa am fost încontinuu plăcut surprinsă de profesori, de materi și de noii colegi.
Ce ai învățat din experiența ta?
Katja: Dacă eu nu mergeam pe drumul actoriei și nu îmi rupeam genunchiul și nu aveam acei trei ani de eșec, eu nu aș fi fost așa cum sunt acum. Înainte de acea perioadă, eu nu am cunoscut niciun eșec, mereu am fost în top la ce îmi plăcea. Mă gândesc că poate aș fi fost mai arogantă acum, dacă nu ar fi existat acea perioadă din viața mea.
Care ar fi un sfat pe care îl poți oferi celor care sunt pierduți în căutarea carierei?
Katja: Singurul sfat pe care îl pot spune ar fi să fie atenți la ei și la lucrurile la care sunt buni, să încerce să meargă în acea zonă. Trebuie să se folosească de ei pentru a fi de folos acestei lumi, fie că este prin gătit, scris sau matematică.
E ca și cum ai în casă doar o tigaie de făcut clătite, dar tu nu știi să gătești. Folosești tigaia și începi să faci clătite și într-o zi s-ar putea să îți iasă niște mega-clătite.
