Pregătirile au intrat în linie dreaptă pentru primul concert susținut de Kings of Leon în România. Sâmbătă, pe 17 iunie, la Arena Naţională, americanii cântă la București, în cadrul turneului Walls, piese de pe noul album, dar și hiturile care i-au făcut celebri în întreaga lume. În deschidere, DJ J The Funky Bear (RO), Golan (RO) și LP (SUA). Porțile stadionului se deschid de la ora 17.30. Un eveniment organizat de Alive în parteneriat cu Primăria Municipiului București. 

Pregătirile au intrat în linie dreaptă pentru concertul Kings of Leon, primul concert din acest an de pe stadionul național și probabil cel mai scump concert al verii de la București. În tribune vor fi spectatori atât din România, cât și din țările învecinate. Scena impresionantă de la Arena Națională va avea o dimensiune de 480 mp. Hartă acces pe sectoare atașată.

Traficul din zona stadionului va fi restricționat în ziua concertului, în intervalul orar 16.00-23.00, atât pe strada Maior Ion Coravu, strada Tony Bulandra, cât și pe străduțele care leagă strada Vatra Luminoasă de strada Maior Ion Coravu. Aceste restricții nu se aplică în cazul riveranilor.

Datorită controalelor de securitate sporite, organizatorii recomandă publicului să ajungă cât mai devreme posibil. Autoritățile locale și organizatorii vor aloca efective serioase pentru siguranța participanților. Firma de pază are un efectiv de 400 de agenți. În cazul în care vremea este nefavorabilă, acoperișul retractabil de pe Arena Națională va fi tras.

Showul Kings of Leon va dura aproape două ore. Cei patru vor avea în program piese de pe noul album, dar și hiturile care i-au făcut celebri în întreaga lume.

BILETE LA KINGS OF LEON PE ARENA NAȚIONALĂ

⚪ BILETE ONLINE – www.bilete.ro și BILETE ÎN REȚEAUA Bilete.ro

– Prin comandă la www.bilete.ro (livrare la domiciliu prin curierat).

– Direct – Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în magazinele Germanos, în oficiile Poștei Române și în casieria din incinta Hotel Ibis, Calea Griviței, nr. 143, parter.

 Lista completă a celor peste 1000 de puncte de vânzare din rețeaua Bilete.ro de pe întreg cuprinsul țării poate fi accesată aici: http://www.bilete.ro/partners.asp.

INFO BILETE: +40.21.311.93.23

  • Categoria 1:230RON
  • Categoria 2:180 RON
  • Categoria 3: 160 RON
  • Categoria 4: Sold Out
  • Categoria 5: 95 RON
  • Golden: 285 RON
  • Gazon: 190 RON
  • VIP: 500 RON

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here