Joi, 19 noiembrie 2015, Uber va lansa un nou serviciu în capitală, UberSELECT, prin care utilizatorii vor avea acces la mașini premium.

București este primul oraș din Europa care va beneficia de acest serviciu de calitate superioară de la Uber. Nicoleta Schroeder, General Manager Uber România, a declarat că s-au primit multe mesaje de la bucureșteni, prin care aceștia își exprimau dorința de a exista și o variantă de lux a serviciul de ride-sharing.

Screen-Shot-2015-09-02-at-7.56.14-PM

Aceasta a mai precizat că „utilizatorii pot acum să aleagă dintre o varietate de maşini dintr-o gamă superioară, printre care Audi A4, Volkswagen Passat şi Skoda Octavia, deţinute de şoferi parteneri cu evaluări foarte bune. Fiecare călătorie va oferi un plus de lux – o sticlă de apă pentru fiecare pasager”.

Prețul unei curse cu UberSELECT nu a fost confirmat, însă reprezentanții companiei au afirmat că o călătorie de la podul Pipera până la Piața Iancului va costa aproximativ 20 de lei. Dacă luăm în considerare faptul că din Pipera până la Piaţa Iancului sunt în jur de opt kilometri, putem deduce că un kilometru cu UberSELECT va costa apromixativ 2,5 lei.

E evident că UberSELECT va avea un preţ mai mare decât serviciul UberX disponibil până în prezent, iar costurile vor fi dezvăluite joi, 19 noiembrie, o dată cu lansarea oficială. De asemenea, plățile se vor efectua fără numerar, exclusiv de pe cardul înregistrat în cont.

Dacă vrei să devii utilizator Uber, poți încerca gratuit serviciile UberX sau UberSELECT introducând codul UBERBUC în secțiunea promoții, care îți va garanta o primă cursă gratuită în valoare de 30 de lei.

Uber-Select

Uber duce, așadar, standardele curselor în București la un alt nivel. Acum poți alege între două tipuri de servicii, UberX și UberSELECT, în funcție de confortul de care vrei să beneficiezi și de condițiile în care vrei să călătorești. Pentru a utiliza serviciul Uber, trebuie să descarci aplicaţia cu acelaşi nume disponibilă pentru smartphone-urile iPhone şi cele cu sistem de operare Google Android sau Windows Phone.

Serviciul de transport de persoane Uber a fost lansat în Bucureşti la sfârşitul lunii februarie 2015, iar în prezent se bucură de o popularitate destul de mare. Compania are planuri să se extindă în 2016 şi în alte oraşe din România.


519623l

Articol redactat de: Ana Maria Baciu

Sursă poze: drive.uber.com, roboticstrends.com, b365.ro, newsroom.uber.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here