originalCum mi-am făcut destul de tardiv un cont de tumblr, am încercat să înțeleg într-un timp mai scurt ce soi de oameni se ascund în spatele lui, de ce lumea își atribuie constant ce au postat alții și cum comunică omul doar prin imagine. Chiar nu mai avem nevoie de cuvinte? Ca răspuns la întrebare, am decis să fac primul interviu cu un utilizator de tumblr, mai departe de noi ca percepție și simțământ. Mai precis cu Beau, un cinefil tânăr ușor fetișist, din Vancouver, Canada, care postează constant screenshot-uri și gif-uri din filmele vechi.

Cine e Beau în viața reală? Oferă mai mult viața virtuală decât cea reală? 

În afara internetului sunt un student care se pregătește pentru a deveni asistent bibliotecar. Lumea virtuală este un instrument excelent pentru a explora interesele personale și de a întâlni oameni potriviți. Cred totuși, că menținerea relațiilor, activităților reale, este un lucru mai mult decât sănătos, și nu ar trebui sacrificat.

Nu demult am descoperit tumblr-ul tău: www.breakfastineurope.tumblr.com? De ce un mic dejun în Europa, ești un  american atașat de Europa?

Am creat acest nume în ultimul meu an de liceu, care a fost acum cinci ani. Numele, de fapt, a fost o combinație între afinitatea mea pentru mâncarea specifică micului dejun și dorința de a călători prin Europa. Din păcate, nu am ajuns niciodată în Europa, dar cred că se va schimba destul de curând asta.

Mubi e un loc minunat pentru a cunoaște iubitori ai filmului, tot acolo, te-am cunoscut și pe tine. Printre altele, am aflat că ești un fan al lui Vincent Gallo, mai mult de atât, un fan al filmelor vechi, implicit al Noului Val Francez. De unde această afinitate?

Îmi place să cred că inițierea mea cinefilă a avut loc într-o noapte, când m-am uitat la Pierrot le Fou și Bufallo ’66. Acela a fost primul meu film de Godard și prima oară când auzisem de Vincent Gallo; cine ar fi crezut că aceștia vor ajunge favoriții mei? Am fost inițial atras de cei doi, datorită esteticii vizuale bine definite. Breathless, a fost un astfel de film inovator, atât pentru efectele vizuale cât și abordarea modernistă a narativului. La fel ca Breathless, Bufallo ’66 a fost compus dintr-o paletă vizuală unică, fiind filmat pe o peliculă de 35mm inversată.

Poți să-mi spui o scenă favorită, dintr-un film de-al lui Godard?

Scena favorită e din primul film văzut de el, și anume Pierrot le fou. Sunt destul de ușor de impresionat, glumesc. Scena preferată e de finalul filmului, atunci când Ferdinand își vopsește chipul în albastru înainte de a se sinucide. Pentru mine, această scenă a subliniat perfect interacțiunea dintre pictură și cinema. Îmi amintesc, că acesta era unul din motivele pentru care Alain Robbe-Grillet l-a apreciat pe Godard, mai precis, că folosise în filmele sale vopsea reală pentru sânge, astfel încât să le schimbe perspectiva oamenilor în privința pictura.

Dacă ar fi să regizezi un film, ce poveste ai alege? Dar actorii?

Chiar sunt în procesul de a face un calup de mai multe scurtmetraje. Îmi place ideea de a lucra cu non-actori, doar așa aș putea obține un simț autentic și original pentru film. Sunt foarte atras de plasarea dragostei, poftei și sexului în contextul religiei. Intenționez să aleg două personaje, cu perspective complet diferite în ceea ce privește intimitatea și de a vedea modul în care cei doi conviețuiesc unul cu altul.

„I pity the French Cinema because it has no money. I pity the American Cinema because it has no ideas.” – Godard. Crezi că filmele americane nu au curaj? Dar sunt conștientă că, atât cultura cât și istoria are influența ei în Cinema-ul specific unei țări. 

Cred că există curaj și dorință de a face filme dinamice și aventuroase în America, doar că la o scară mai mică. Un exemplu bun ar fi The Color Wheel, o îndrăzneală contemporană, poate una din cele mai bune văzute în ultima vreme. Referitor la filmele cu buget mare, ai dreptate. Nu există niciun curaj acolo, e vorba doar de profit și manipularea oamenilor.

Ce influență are filmul în viața ta?

Viața mea nu se învârte în jurul filmului. Fac sex, chat-uiesc cu prietenii, mai mă îmbăt în weekenduri, ca orice student. Mă apropii de cinema în două moduri. Primul e asemănător unei interpretări picturale. Îl văd, îl diger și merg mai departe. Mai mă întorc și văd ceva diferit, un detaliu nou sau chiar o perspectivă diferită. Și fac asta până mă epuizez totalmente. A doua modalitate e să devin unul din personaje, astfel reușesc să scap de personajul pe care trebuie să-l joc în viața mea reală.

Ar trebui personajele(unele) să fie luate drept niște modele?

Filmele ar trebui să reprezinte ceea ce oamenii doresc să reprezinte pentru ei înșiși. Toată lumea se apropie de cinema, doar că fiecare prin metoda lui. Nu cred că personajele ar trebui să fie niște modele de urmat, dar aș fi ipocrit să spun că n-am încercat să preiau anumite trăsături ale vreunui personaj.

 Text: Manuela Dospina

Foto: Arhiva personală

Comentarii

comentarii