duminică, decembrie 1, 2024
Recrutare IQool
AcasăTehnologieSocial mediaTu ce crezi despre online dating?

Tu ce crezi despre online dating?

Se întâmpla la sfârșitul anilor ’90. Mama Alexandrei, pe atunci, în vârstă de 29 de ani, își vizita prietena, neștiind că acest lucru îi va schimba complet planurile de viitor. După ce refuzase deja o cerere în căsătorie, o fotografie a unui „fecior fain”, văzută în casa prietenei, a reușit să îi atragă atenția. Cei doi s-au cunoscut, iar după șase luni, cererea în căsătorie, din partea acestuia, a primit un răspuns pozitiv. În mai, 1999, a avut loc uniunea religioasă și civilă a celor doi, care i-a ținut împreună până în prezent.

În prezent, o fotografie poate aduce, de asemenea, două persoane împreună. Lucrul care se schimbă este locul în care vedem fotografia, acesta fiind înlocuit cu rețelele de socializare, aplicații sau site-urile specializate de întâlniri.

Înainte ca viețile noaste să se digitalizeze întru totul, oamenii își întâlneau partenerii de viață prin intermediul prietenilor, pur și simplu, pe stradă, la teatru, ori la facultate. De multe ori, sarcina de a găsi persoana potrivită revenea familiei, cei implicați în mod direct, neavând mereu dreptul de a contesta alegerea.

Formarea relațiilor urmărea un model tradițional, majoritatea fiind limitate de spațiu, cultură sau statut social. Iubirea începe să iasă din aceste tipare prestabilite, mai întâi, sub forma reclamelor personale, din ziare, numite și anunțuri de contact, prin care o persoană dorește să găsească o altă persoană, în diverse scopuri.

Mai apoi, în 1959, doi studenți ai Universității Standford, în cadrul unui proiect final, pun bazele primului serviciu de întâlniri, în cadrul căruia, algoritmul determina asemănările dintre 98 de persoane, pe baza a 30 de întrebări. L-au numit „Happy Families Planning Service”. În 1965, apare „Operation Match”, care își propune să „scoată orbirea dintr-o întâlnire pe nevăzute”. Pentru 3$, puteai răspunde la 100 de întrebări despre tine și despre partenerul ideal. După trei săptămâni, în care răspunsurile erau trecute prin sistem, primeai numele și datele de contact ale primelor șase persoane cu care te potriveai. 

De-a lungul timpului, odată cu dezvoltarea tehnologiei, găsirea unei persoane potrivite, prin intermediul site-urilor de specialitate a devenit mai ușoară, dar și mai rapidă. Oamenii privesc din diferite perspective această ieșire din normal, întrucât, părerile sunt împărțite.

„Mi-aș fi dorit să cunosc pe cineva online când aveam 18 ani…”

Abordând acest subiect din exterior, putem intui că persoanele mai înaintate în vârstă privesc cu un ochi critic fenomenul, însă, Ana, la cei 44 de ani, are o viziune diferită. „Mi-aș fi dorit să cunosc pe cineva online când aveam 18 ani. Ba, chiar îmi doream să fie din altă țară. Cred că m-aș fi dezvoltat foarte mult cultural. Ne-am fi îmbogățit spiritual amândoi. E un prilej extraordinar să cunoști oameni din afara mediului în care trăiești. Acest lucru te face să ieși din zona ta de confort.”

Nu pot avea încredere în totalitate într-o persoana întâlnită în mediul online…”

Dar, precum cei din generația X susțin noul fenomen, există și în generația Z persoane care îl resping. Principalele motive sunt reprezentate de riscurile care apar. „Din punctul meu de vedere, relațiile, în mediul online nu sunt așa de sigure, deoarece, pot crea probleme de neîncredere și nesiguranță, care pot afecta persoanele implicate.” Cristina, în vârstă de 18 ani, mai crede și că, unele persoane își pot construi o imagine falsă, pe care să o prezinte în mediul virtual, iar acest lucru ar cauza probleme în întemeierea unei relații. „Nu pot avea încredere în totalitate într-o persoana întâlnită în mediul online”, spune aceasta.

Un alt motiv care ne face să nu avem încredere în oamenii pe care nu îi avem fizic în fața noastră, spune Georgiana, o tânără în vârstă de 20 de ani, este și faptul că nu putem să studiem îndeaproape reacțiile persoanei. „Ele pot cu ușurință să își arate doar firea plăcută de ceilalți, iar aspectele negative din comportament le pot regla, prin prisma faptului ca au alternativa de a se gândi înainte de scrie un mesaj. Dacă este un apel, fie el video, fie audio, pot găsi soluții pentru a nu reacționa normal, instinctiv, cum ar face-o în mod inconștient, în prezență fizică.”

Sursă: Pexels

„Ne-am întâlnit online…”

Privind situația întâlnirilor online dintr-o altă perspectivă, există și părți pozitive. Conform studiului realizat de The Knot, în 2019, intitulat „Jewelry and Engagement”, 22% din cupluri s-au întâlnit online și au sfârșit prin a se logodi. Tinder,cea mai folosită aplicație de întâlniri, este responsabilă pentru potrivirea a 30% din cuplurile logodite, care s-au întâlnit într-un astfel de mediu, fiind urmată de OkCupid și Bumble.

„Ne-am întâlnit online, prin intermediul Instagramului. Încrederea se câștigă în timp. Principalul motiv care m-a determinat a fost acea persoană, o persoană care a arătat seriozitate. De aceea, eu am privit relația respectivă cu seriozitate. Cu siguranță am avut așteptări care nu au fost îndeplinite. Cred că acest gen de relații sunt benefice, pentru că poți întâlni oameni minunați, care te ajută, chiar dacă este o relație de lungă distanță. Este un sprijin pe care îl ai, chiar dacă este în mediul online. Din punctul meu de vedere, dacă acea persoană îți oferă încrederea și siguranța de care ai nevoie, totul poate fi posibil”, spune Alexandra.

Și pentru Andreea, câștigarea încrederii a reprezentat un proces de lungă durată, dar necesar. „Ne-am cunoscut prin WhatsApp, mai exact un grup. Vorbind o durată mai lungă de timp, atât prin mesaje, cât și apel audio/video, încrederea a venit, cumva, treptat, pe aceleași considerente pe care le aplic și în viața reală. Cred că cea mai mare «frică» ar fi fost ca persoana cu care vorbești să nu fie cine pretinde că e, însă așa cum am zis mai sus asta s-a risipit după mai multe discuții și confirmarea vizuală.”

Un lucru important, când decidem să apelăm la formarea legăturilor cu ajutorul online-ului, este stabilirea așteptărilor care ne însoțesc în acest drum.

„Sincer vorbind, la început nu am avut așteptări de niciun fel. Nici pe măsură ce a trecut timpul nu am luat în calcul o relație, voiam să mă rezum la o prietenie. Treptat lucrurile au evoluat și a venit cumva de la sine. În mare parte așteptările mele au fost îndeplinite în ideea în care, nu numai că m-am ales cu un foarte bun prieten, dar acesta mi-a devenit și iubit ulterior.”

Impactul pandemiei asupra întâlnirilor online

Pandemia Coronavirus a avut un impact negativ asupra vieților noastre, din punctul de vedere al relațiilor sociale, al sănătății mintale, ori din punct de vedere economic. Însă, pentru site-urile și aplicațiile de întâlniri, situația nu a stat atât de rău. Potrivit raportului anual Tinder, 2020 a adus un număr fără precedent de consumatori. Pe 29 martie 2020, când majoritatea țărilor au implementat carantina, aplicația și-a doborât recordul pentru cea mai mare activitate, în doar o singură zi, cu peste 3 miliarde de utilizări. De asemenea, pentru aplicația Bumble, numărul de apeluri video a crescut cu 70%, în perioada pandemică.

Fie că pornesc cu scopuri bine stabilite, de a cunoaște persoana potrivită, cu care să întemeieze o relație, fie că doar caută o persoană care să le diminueze singurătatea, crearea relațiilor în mediul online, la fel ca și crearea  relațiilor în viața reală, implică, atât anumite riscuri cât și anumite beneficii. Ținând cont de acestea, putem cunoaște, prin intermediul lor, persoane care să își pună amprenta într-un mod semnificativ asupra vieții noaste.

RELATED ARTICLES

Most Popular