Triunghiul tristeții / Triangle of Sadness, câștigătorul Palme d’Or, din 11 noiembrie la cinema

0
68
Triunghiul tristeții / Triangle of Sadness, câștigătorul Palme d’Or, din 11 noiembrie la cinema

Triunghiul tristeții / Triangle of Sadness, o spumoasă satiră despre ipocrizie, lăcomie și
putere, de la Ruben Östlund, regizorul The Square și Force Majeure, va fi distribuit în
cinematografe din 11 noiembrie, de Independența Film. Un film cu influenceri, miliardari în
jacuzzi și foarte multă șampanie, care a câștigat Palme d’Or la Cannes 2022, avându-i în
distribuție pe Woody Harrelson, Harris Dickinson, Charlbi Dean și Zlatko Burić.
Carl (Harris Dickinson) și Yaya (Charlbi Dean), un celebru cuplu de fotomodele, sunt invitați
într-o croazieră de lux pentru oameni super-bogați, dar de o moralitate îndoielnică. Printre ei,
un oligarh rus, un traficant de arme britanic, dar și un alcoolic care citează din Marx și care
este chiar căpitanul navei (Woody Harrelson). Ceea ce la început părea poza perfectă de
Instagram se transformă într-un spectacol grotesc.
Trailer oficial: https://youtu.be/p70lsIzu8qw
Triangle of Sadness este primul film al lui Ruben Östlund în limba engleză, care și-a găsit
inspirația atât în experiențe personale, cum este campania la care a lucrat pentru un brand
de fashion al unui prieten de-ai săi, precum și din poveștile din lumea modei, împărtășite de
partenera sa de viață, fotograf.
Titlul filmului își are rădăcinile tot în industria modei, termenul de „triangle of sadness”
referindu-se la ridul dintre sprâncene, de obicei corectabil cu botox, care în suedeză se
numește „rid de necaz” și reprezintă rezultatul greutăților întâlnite în viață.
Filmat parțial în Grecia, pe insula Evia, și cu câteva exterioare turnate pe Christina O, vechiul
yacht al lui Onassis, unde în anii ‘60 și ‘70 s-au peridat oameni puternici și faimoși precum
Winston Churchill, Triangle of Sadness vorbește despre roluri și clase sociale, despre
frumusețe ca monedă de schimb și despre inegalitatea de gen.
„Treaba cu Östlund este că te face să râzi, dar te pune și pe gânduri. Este o precizie
meticuloasă în felul în care construiește și execută scenele (…) Indiferent ce subiect
tratează, suntem obligați să vedem lumea dintr-un punct de vedere diferit”, spune Peter
Debruge, Variety.
Triunghiul tristeții / Triangle of Sadness va avea premiera în cinematografe din 11 noiembrie
și este distribuit de Independența Film. Aici lista cinematografelor în care rulează filmul.
Dintre filmele din selecția Cannes 2022, Independența Film va lansa în cinematografe
perioada următoare Tori and Lokita (r. Jean-Pierre și Luc Dardenne) – premiera pe 16
decembrie, Brother and Sister (r. Arnaud Desplechin) – premiera pe 6 ianuarie, Holy Spider
(r. Ali Abassi) – premiera pe 27 ianuarie, Decision To Leave (r. Park Chan-wook) – premiera
pe 17 februarie.
Parteneri media: Rock FM, Cinemap, Zile și Nopți, Movienews, Ziarul Metropolis, Spotmedia, Films in
Frame, Munteanu Recomandă, Cineghid, Răsfoiala, AIVImedia.hub, Cinefan
Urmărește-ne și pe conturile noastre de Social Media:
YouTube | Facebook | Instagram