TREI TEXTE CÂȘTIGĂTOARE LA CONCURSUL TICUN OLAM

0
41

Teatrul Evreiesc de Stat anunță rezultatele primei ediții a Concursului Național de Dramaturgie Contemporană Evreiască, desfășurat în cadrul programului de teatru pentru dreptate socială Ticun Olam. Concursul, care se va desfășura anual, își propune descoperirea, dezvoltarea și punerea în scenă a unor piese de teatru care pornesc de la biografiile diverselor personalități evreiești din istoria, societatea și cultura română.

La concurs au fost trimise texte diverse, atât piese care pornesc de la biografii și istorii ale unor personalități cunoscute (Serge Moscovici, Ana Novac, Elie Wiesel), cât și piese care vorbesc despre povești de familie sau experiențe personale din comunitatea evreiască.

Juriul, din care fac parte Maia Morgenstern (actriță și manager al Teatrului Evreiesc de Stat), David Schwartz (regizor) și Andreea Vălean (regizor și dramaturg), a desemnat trei texte câștigătoare:

  • Eva Heyman, o Anne Frank a Transilvaniei, de Pașcu Balaci
  • În căutarea lui Janco, de Daniela Mișcov
  • Voce și văl, de Elena Sașa Rotaru

Eva Heyman, o Anne Frank a Transilvaniei este un text documentar care dramatizează jurnalul Evei Heyman, adolescentă din Oradea, deportată și ucisă la Auschwitz, în 1944, de către administrația ungară, care a scris despre situația și condițiile de viață ale evreilor orădeni în timpul celui de-al doilea război mondial.

În căutarea lui Janco pornește de la povestea unor eleve de liceu care primesc ca temă de școală cercetarea biografiilor unor personalități din România. Alegerea de către una dintre eleve a biografiei arhitectului și artistului Marcel Iancu este punctul de plecare pentru o incursiune în Bucureștiul de astăzi și pentru reflecție asupra asumării părților celor mai complicate din trecutul recent.

Voce și văl se bazează pe jurnalele și textele autobiografice a trei scriitoare evreice cu istorii interconectate: Maria Banuș, Nina Cassian și Veronica Porumbacu. Textul este structurat din perspectivele și experiențele celor trei, din poziția lor de femei evreice cu orientare politică de stânga.

Cele trei texte câștigătoare au fost alese în funcție de criteriile anunțate încă de la lansarea concursului: se bazează pe cercetare / documentare riguroasă și consistentă, acordă importanță aspectelor sociale și politice ale biografiilor dramatizate, și au un concept dramaturgic coerent și potențial teatral.

Pe data de 29 iunie 2018, de la ora 19.00, la Teatrul Evreiesc de Stat, va avea loc un spectacol-lectură în cadrul căruia vor fi citite fragmente din cele trei texte câștigătoare.

Unul dintre cele trei texte va fi montat la Teatrul Evreiesc de Stat în stagiunea 2018-2019.