Tuturor ne plac misterele, nu-i așa? Depinde doar felul în care vrem să ne manifestăm pasiunea pentru necunoscut. Unii dintre noi citesc romane polițiste. Alții iubesc thriller-ele, fie sub formă literară sau cinematografică. O parte din noi chiar ajung să fie pasionați de cazuri de crimă…..ceea ce înseamnă că vom căuta fiecare prilej pentru a ne informa în legătură cu unele aspecte tenebroase ale societății. Sau să ne uităm la documentare criminalistice de pe Netflix, dacă ne simțim leneși sau nu dorim să ne băgăm prea mult în întuneric.
Dar la ce producții de pe platformă ne-am putea uita pentru a ne satisface curiozitatea și pasiunea?
Casting JonBenet
-
Enigmele din spate
Primul dintre cele trei documentare criminalistice de pe Netflix despre care vom vorbi astăzi este legat de moartea lui JonBenet Ramsey. Aceasta a fost o fetiță de 6 ani, participantă frecventă la concursuri de frumusețe, care a fost omorâtă pe 26 decembrie 1996. Din nefericire, nici până în ziua de azi nu se știe cine a fost responsabil pentru moartea ei.
-
Este bun documentarul?
Da, dacă nu te deranjează să ai un strop de reconstituire actoricească și dramatism în peliculele pe care le urmărești.
Acum, serios vorbind, Casting JonBenet e bun. De ce? Păi, în primul rând, pentru că îți pune pe masă toate variantele de ucigași posibile. Crezi că mama ei e responsabilă? Ți se oferă argumente în favoarea ta. Crezi că alți membri ai familiei ar fi fost implicați? Nu-i nimic, ai și oameni care cred asta. Ești de părere că totul ar fi fost opera unui pedofil? Există suficiente motive să fii de această părere, chit că singurul suspect de o asemenea josnicie nu a fost găsit vinovat.
În al doilea rând, el mai este bun și pentru că admite numeroasele greșeli făcute de polițiștii care au anchetat cazul. Nu de alta, dar dacă ei ar fi cerut izolarea locului faptei…am fi fost în stare să aflăm, până acum, cine este criminalul.
Amanda Knox
-
Care-i povestea?
Singura producție originală Netflix din acest articol se leagă de numeroasele peripeții prin care a trecut Amanda Knox. Pe vremea când era la facultate în Italia, ea a fost condamnată pe nedrept de uciderea colegei sale de apartament, Meredith Kercher. Ea a fost ulterior achitată și absolvită de vinovăție de către justiția italiană.
-
E recomandabil documentarul?
Poți spune că al doilea nume dintre documentare criminalistice de pe Netflix este recomandabil. El beneficiază de numeroase perspective care te pot ajuta să înțelegi cum de s-a ajuns la condamnarea pe nedrept. Printre acestea se numără:
- punctul de vedere al lui Knox însăși
- perspectiva lui Raffaele Sollecito, fostul ei iubit, condamnat și el pentru aceeași faptă (pe care nu a comis-o)
- reprezentați ai poliției din Perugia, orașul unde a avut loc fapta odioasă
- un jurnalist de la Daily Mail, care explică cel mai bine cum s-a ajuns la tratarea cu senzaționalism a infracțiunii în mass media
- experții care au demonstrat că probele din dosar au fost contaminate
Aileen: Life and Death of a Serial Killer
-
Nebunia care înconjoară cazul
Chiar dacă nu știi numele Aileen Wournos….s-ar putea să fii familiarizat cu povestea ei. Asta, dacă ai văzut filmul Monster, din 2003.
În caz că nu ai văzut filmul……atunci îți voi spune, pe scurt, despre ce e vorba. Wournos a fost o criminală în serie din Statele Unite, care a ucis 7 bărbați între 1989 și 1990. Ea a fost condamnată la moarte pentru 6 dintre crimele comise, iar pe 9 octombrie 2002 a fost executată prin injecție letală. Aileen: Life and Death of a Serial Killer se dorește a servi drept imaginea criminalei înainte de moarte, spusă prin intermediul producătorului britanic Nick Broomfield.
-
Cât de interesant e documentarul?
Destul de interesant, din mai multe motive. Primul ar fi că acesta nu e nici primul documentar realizat de Broomfield despre ea. Nu, el mai făcuse unul în 1992, la scurt timp după condamnarea ei.
Un al doilea motiv…..ar fi prezența viziunii lui Broomfield asupra pedepsei cu moartea în cadrul producției. Chiar și așa, producția este relativ imparțială.
Un al treilea……integrarea interviurilor luate de regizor lui Wournos și apropiaților ei. Wournos pare sătulă de calvarul prin care trebuie să treacă din cauza brațului lung al legii. Wournos nu e în deplinătatea facultăților mentale – din cauza schizofreniei – și blamează poliția, judecătorii, familia și chiar societatea. Wournos nu se poate decide dacă să spună că a ucis în legitimă apărare sau doar pentru jafuri. Apropiații – și mă refer la mama ei aici – nu sunt conștienți de calvarul prin care a trecut în viață.
Merită să vezi acest ultim nume de pe lista de documentare criminalistice de pe Netflix? Da. Dar te avertizez: s-ar putea să îți dai ochii peste cap de multe ori.
Voi la ce vă uitați pe Netflix într-o seară întunecată?
sursă foto: techjunkie.com