,,Trece și prin perete''
Trece și prin perete/ CINEPUB

,,Trece și prin perete’’- despre copii și bunici

 4, 2; 5,3; 5, 1 ,,zob te fac’’. Bătrânii joacă table, bunicul are un ajutor de nădejde, Sofia aruncă zarurile.

Bunicul alături de prietenii săi, nea Bondar și orbul se strâng în jurul unei mese. Bărbații discută pe un ton trivial despre fenomene paranormale, răposați, își desfată simțurile cu țuică și aruncă zarurile. Pe fundal se aud urlete intermitente din vecini. Vorbesc despre răposatul din apartamentul alăturat. Despre iadul în care ar fi ajuns pentru că s-a sinucis, despre femeia care l-ar fi băgat în pământ. Orbul găsește un caz similar pe care îl povestește cu patos. Sofia îl ascultă terifiată din camera alăturată.

O poveste de seară

,,Chiorul’’ povestește înflăcărat sfârșitul macabru al unei femei ,,Asta și-a pus capul sub lift până când i-a strivit liftul capul. A deschis ușile, și-a pus capul jos până a venit liftul și i l-a apăsat atât de tare încât i s-a strivit capul, i s-a spart ca un bostan…  după o lună vin ăia de la cimitir și zic că așa și pe dincolo că cică fata dumneavoastră plânge de sub lespedea mormântului toată noaptea în hohote.’’ Sofia ascultă istorisirile bărbaților, îi este frică, își strânge la piept iepurele și îi cere bunicului să se întoarcă acasă, să vorbească cu mama.

,,Alo, vreau să vin la tine și la tati că mi-e frică. Mi-e frica de mort! E un om mort aici, adică la vecini… Nu stă cu mine! Joacă table  cu niște vecini, cu nea Bondar și cu un om orb și e și beat!

Fetița își roagă bunicul să stea cu ea și să îi spună o poveste. Bătrânul se eschivează, nu poate să stea cu copilul pentru că are musafiri și nu-i poate lăsa singuri. Vecina din apartamentul alăturat jelește din toți rărunchii. Singurul lucru pe care îl poate face pentru nepoata sa este să-i aprindă veioza și să spună ,,Tatăl nostru’’. Îi spune Sofiei că este ocrotită.  Își lasă nepoata cu hoardele îngerești și continuă jocul.

Pe de-o parte observăm micile plăceri ale bătrânilor și istorisirile sinistre care le alimentează jocul și fac ca licoarea de prune să alunece mai bine pe gâtlej. Pe de altă parte întâlnim un  copil care descoperă tenebrele morții. Tânjește după atenția bunicului și vrea să asculte o poveste pentru copii, nu rugăciuni sau povești macabre cu iz paranormal.

Despre copii și bunicii lor

Trece și prin perete este un scurtmetraj care evocă amintiri, tipologii umane, situații mai comice, mai macabre, seri de iarnă petrecute alături de bunici și povești ancorate într-o dimensiune mitică. Sofia este un copil rămas temporar în grija bunicului, dar scurtmetrajul m-a făcut să îmi canalizez atenția asupra cazurilor în care bunicii sunt nevoiți să își asume rolul de părinți pentru nepoții lor.

 

 Fenomenul migrației, adulții care pleacă și copiii care rămân

,,Adăugând și copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală sau care au abandonat școala, estimăm că numărul total al copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate se ridică la aproximativ 250.000.’’  Într-o analiză la nivel național asupra acestui fenomen se precizează faptul că majoritatea copiilor rămân în grija bunicilor. Pentru mulți copii ai adulților care au plecat peste hotare pentru un trai decent, bunicii au devenit părinți cu jumătate de normă, în pofida grijilor și neajunsurilor caracteristice vârstei. În rapoartele întocmite se specifică faptul că aproape toți copiii se confruntă după plecarea părinților cu stări emoționale dificile, iar banii nu le pot compensa suferințele cauzate de plecarea părinților. „Faptul că părinţii trimit bani și au o stare materială mai bună, în niciun caz, sub nicio formă nu compensează frustrarea afectivă și lipsa părinţilor.” (asistent social, DGASPC judeţul Botoşani).

  „- Ce ţi se pare cel mai greu de când au plecat părinţii tăi?

   – Cel mai greu e cuvântul mamă…cel mai greu mi-a fost să le spun din nou mamă şi tată părinţilor mei acum când au venit acasă …m-am dezobişnuit . La bunica îi ziceam mamă când mergeam la ea…” (fată, 16 ani, Prahova)

Dezvoltarea psihoemoțională a celor rămași

,,De câţiva ani, părinţii mei au plecat peste hotare, ca să facă bani. Din cauza insuficienţei locurilor de muncă, am fost nevoiţi să ne despărţim de ei pentru ceva timp. Bunicii au devenit a doua familie pentru noi, iar casa lor a devenit şi casa noastră. Niciodată nu am crezut că ne va fi greu (mie şi fratelui meu, pentru că suntem doi copii în familie) să trăim fără părinţi. La plecarea lor, pentru prima oară, m-am simţit singură în această lume nebună. Mi-a fost greu să mă împac cu gândul că ei nu mai sunt lângă mine, că trăiesc, dar undeva departe. Numai vocea le-o pot auzi în fiecare zi, dar nici aceasta nu e reală, pentru că vorbim la telefon. N-am destăinuit nimănui, niciodată, ceea ce aveam pe suflet. Cel care m-a ajutat să depăşesc această criză a fost fratele meu. El mereu mă liniştea şi-mi spunea să am curaj şi un pic de răbdare. Nu ştiu cum putea să-şi ţină emoţiile în secret, pentru că era mai mic ca mine şi niciodată nu-şi dădea pe faţă scârbele. Cine zice că e bine să ai bani şi să fii bine îmbrăcat, dacă în schimbul lor simţi lipsa părinţilor? Cred că şi ceilalţi copii suferă ca şi mine. Cât de mult îmi doresc ca părinţii noştri să se întoarcă acasă, să fim toţi împreună, o familie unită! Deja m-am deprins, bunica este ca o mamă ce ne veghează mereu şi bunelul de asemenea. Dacă pe viitor voi avea copii, pentru nimic în lume nu am să mă despart de ei, oricât de greu va fi. Pentru că atunci când iubeşti şi greul trece altfel.” 

 „m-am închis. Bunicii nu-i pot spune tot… Sunt singură.” 

O problemă pregnantă specificată în raportul referitor la situaţia copiilor rămaşi fără îngrijire părintească în urma migraţiei, ține de diferențele dintre concepțiile educaționale ale părinților și cele ale îngrijitorilor, diferențele dintre concepțiile tinerilor și concepțiile îngrijitorilor. Sunt ridicate următoarele probleme ,,incapacitatea de a-i ajuta în pregătirea temelor şi a-i însoţi, atunci când este necesar, la cercurile pe interese; adoptarea unui stil de comunicare ineficient, din cauza necunoaşterii particularităţilor de vârstă ale adolescenţilor; 

„… nu o poate ajuta pe fetiţă la matematică, în clasa a IV-a, dar mămica ei o ajuta.”

             – „… nu sunt înţeleşi de bunei, au vârstă diferită, de exemplu bunelul la ora 21 stinge lumina, „ia şi te culcă”, „ce îţi mai trebuie să te duci acolo?”, „pentru ce mai faci şi asta?”. Copiii au alte interese… apar conflicte.” (director de şcoală)

            – „… este o diferenţă prea mare de vârstă şi de convingeri între ei.” (DRASPF)

            – „… copiii au părerile lor, care sunt mai moderne, iar buneii, dacă sunt mai bătrâni, privesc altfel viaţa.” (DRASPF)

Poate cea mai relevantă relatare este aceasta „Mă gândesc la sănătatea bunicii, pentru că ea are grijă de mine.” 

Pentru copiii rămași, bunicii sunt cei care își dau silința să acapareze golurile afective, să le ofere sprijinul parental de care au nevoie, pentru că afecțiunea nu poate fi suplinită printr-o convorbire telefonică, pachete cu jucării trimise de sărbători sau sume de bani virate lunar. Deși bunicii adoptă un statut eroic în situații dificile de acest tip, ei nu sunt ocoliți de afecțiunile caracteristice vârstelor înaintate. Nepoții parcurg un proces prematur de maturizare, duc greul alături de ei, bolile și greutățile bunicilor sunt trăite la unison, în case cu sertare doldora de medicamente și prescripții medicale.

Bătrânii României

În decursul anilor am învățat prin intermediul vârstnicilor că bătrânețea este o povară pe meleagurile autohtone. Bătrânii nu își mai pot asuma rolul de părinți pentru nepoții lor și nu pot fi blamați pentru că nu sunt adepții unor concepții moderne. Bătrânii sunt ridiculizați pentru că se plimbă prea des cu autobuzul. Mulți bătrâni practică turismul alimentar, își plimbă micile traiste dintr-o parte în alta a orașului și colindă piețele pentru a găsi cele mai ieftine alimente. Mulți bătrâni nu sunt în stare sa își procure medicamentele necesare și ajung să trăiască sub jugul ,,economiei’’. Speriați de facturi, preferă să își oprească caloriferele sau să le dea la treapta cea mai mică, dârdâie de frig și se înfofolesc în cele mai groase haine și pături pentru a trece peste iarnă. Poate bătrânii din Occident sunt zâmbitori și optimiști, își trăiesc ultimii ani călătorind în diverse zone exclusiviste. Bătrânii României zâmbesc mai rar, au trăit în cozi și acum călătoresc în magazine. Stau în dreptul casei de marcat și își numără cu o dexteritate desăvârșită bancnotele mici, verzi, mototolite. Își vâră mâinile în buzunarele zornăitoare ale paltoanelor cu iz de naftalină și mai scot niște mărunței pentru a achita plata.

Surse:

https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/copii-cu-parinti-plecati-la-munca-in-strainatate

https://www.unicef.org/romania/ro/Raport_final_HAC.pdf

https://www.unicef.org/Rom_Study_Children_Left_Behind.pdf

 

Comentarii

comentarii