Teatrul Arte dellAnima vă oferă în această toamna șansa de a reîncerca alături de patru tinere actrițe să reînnodați legătura dintre o mamă și fiica pe care aceasta a părăsit-o în urmă cu șase ani. Se joacă Treapta a noua în data de 22 octombrie, de la orele 19:00 la sediul nostru din strada Făinari, nr. 17D!

Piesa lui Tom Ziegler, „Treapta a noua“, este povestea unei femei – Joanna McNeil – care s-a tratat în tot acest timp de alcoolism și care încearcă acum, cu ajutorul prietenei sale, Eleanor Houser, să repare răul pe care l-a făcut familiei sale din cauza dependeței de alcool. Acțiunea se desfășoară în ziua în care Melissa Wright, fiica sa de 16 ani, vine în vizită la mama sa, prima oară după abandon. De-a lungul celor câteva încercări de a-și recupera simpatia fetei, Joanna mai are parte și de câteva surprize, fie ele plăcute sau neplăcute, culminând cu apariția lui Tracy – o toxicomană adolescentă, ce vede în Joanna mama pe care ea nu a avut-o niciodată. Suspans, emoții, trăire și curaj, toate acestea într-un spectacol de o oră și jumătate.

„Spectacolul este captivant, are schimbări bruște de ritm care țin spectatorul conectat la acțiune, la replicile personajelor, iar actrițele săvârșesc cu talent și dedicare un adevărat act teatral plin de viată și emoție, în care umorul și dramatismul se succed cu repeziciune…la fel ca pe treptele vieții” spun criticii. Vă invităm, cu mic, cu mare, să ne contraziceți, dacă puteți.

Pentru mai multe detalii și informații vizitați site-ul nostru www.artedellanima.ro, pagina noastră de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima.

Melissa: Cezara Munteanu
Joanna: Carla Mihai
Tracy: Andreea Mera
Eleanor: Ioana Nicolae

Clasă coordonată de prof. univ. dr.: Adrian Titieni
Proiect coordonat de lect. univ. dr.: Mihaela Bețiu
Scenografie si costume: drd. Mihaela Popescu
Coord. prof. univ. dr. Ștefania Cenean

Preț bilet: 30 de lei

Rezervări pe Pagina de Facebook Teatrul Arte dell’Anima, la telefon 0733 060 033 sau prin e-mail: teatru@artedellanima.ro.

*Biletele se pot ridica de la sediul Teatrului Arte dell’Anima, între orele 10.00 și 18.00

Teatrul Arte dell’Anima – Din suflet pentru Artă!

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here