Un popor plin de culoare, religios și autentic, așa am putea descrie ucrainenii. Oameni plini de esență, iubitori de munca pământurilor și strașnici, aceștia s-au remarcat întotdeauna ca fiind ”dintr-o bucată”.
Bunica Hafia Logoș
Astfel, o găsim pe bunica Hafia, cum o numesc vecinii și nepoții. Ea s-a mutat în Târnova, judeţul Arad, din pricina copiilor ei care locuiesc aici de peste 20 de ani, la bătrânețe dorindu-şi să fie mai aproape de cei dragi.
Deși recunoaște că nu se va simți niciodată ca acasă, bunica Hafia încearcă să se obișnuiască cu noua ei viață: „Mi-a fost foarte greu. La bătrânețe e cel mai greu să pleci de acasă, locul unde ai crescut, unde a fost toată viața ta, până la urmă… Am făcut-o pentru copii, ei au insistat. Am zis că la bătrânețe să îi mai ajut cum pot.”
Limba vorbită de bunica Hafia este cea ucraineana, româna fiind a doua limbă pentru ea. Aşadar adaptarea nu a fost tocmai ușoară: „A fost foarte greu la început, să înveți ceva nou la anii mei, mai ales o limbă. Știu să vorbesc, doar că nu perfect. Unele cuvinte vin mai greu. M-au ajutat mult copiii și nepoții”
Hafia s-a mutat împreună cu soțul ei și au adus cu ei tradițiile și obiceiurile pentru a nu se simți niciodată departe de casă.
O delicatesă tradițională-pâinea dulce
O gospodină desăvârșită, dar și un suflet de artist. Bunica Hafia ne vorbește despre pasiunile ei.
„Încă de la 14 ani, mama m-a învățat să fac pâine… asta era mâncarea de bază la noi, pâinea dulce”, ne spune ea în timp ce taie câteva felii din pâinea proaspătă pe care o pregătește și acum, la 76 de ani.
Folclor transpus prin brodat
Pe lângă arta gătitului, bunica Hafia este pasionată de cusut. Ea coase la o mașină ce se numește ”război”, ce datează de peste 40 de ani. După moartea Hafiei va fi donat la Muzeul Mănăstirii Mihai Vodă.
Aceasta coase covoare, perne, pături sau chiar și costume populare cu modelele unice, tradiționale, inspirate din folclor.
Cu o privire blândă bunica Hafia ne invită la ea în atelier să ne arate care este procesul pentru a face o pătură ”împănată”. Uneori munceşte câte 3-4 ore în continuu, fără să simtă trecerea timpului.
„Trebuie să ai răbdare și să îți placă ce faci, eu asta cred. Mie îmi place să fac modele noi mereu, să pun diferite culori, să reprezinte ceva pentru mine.”
Covoarele o leagă pe bunica Hafia de casă. Modelele cu design arhaic reprezintă pentru ea amintirea, tradiționalul. Aceasta face chiar și costume populare tradiționale maramureșene pe care le poartă împreună cu familia ei în fiecare duminică la Biserica din comună.
„La început când ne îmbrăcam în straie populare la biserică lumea din sat se uita lung la noi. Aici nu se îmbracă nimeni așa.”
Valoarea acestor piese realizate manual va data de-a lungul timpului, iar bunica Hafia nu va fi uitată.
Cu bune și cu rele oamenii frumoși se găsesc peste tot. Deși bunica Hafia face parte dintr-o comunitate minoritară în comuna în care s-a mutat, ea a încercat să se adapteze, fără să piardă însă autenticitatea și obiceiurile locului natal.
