Tot ceea ce este greșit la parenting-ul din 2018

Bine, aproape tot. Nu o să vociferez în legătură cu părinții care share-uiesc articolele Oliviei Steer, sau la polul opus părinților moderni, cei care încă mai fac educație după principiul „bătaia e ruptă din rai”. Lăsând la o parte ideologii și manuale de parenting, hai să ne uităm mai aproape la părinți, modelele principale pe care le dobândesc copiii.

Ar fi greșit să presupun ceva, doar uitându-mă la cum fiecare generație se schimbă din ce în ce mai mult față de cea precedentă, și nu într-un sens bun. În timpul liceului, am observat progresiv cât de diferiți sunt bobocii față de cum eram noi, despărțindu-ne doar 2-3 ani. Dar nu cred că este de vină parenting-ul, sau dacă este, probabil se adaugă multor altor schimbări ale lumii în genere. Sau poate doar simplul fapt că examenele dintr-a 8-a sunt din ce în ce mai ușoare, astfel că liceele bune nu sunt destinate exclusiv elevilor „buni”, ci și celor care cu determinare, voință, efort analitic și 6 meditații pe săptămână au reușit să ia mult speratul 10.

Dar ca să fiu sinceră, mulți părinți chiar reușesc. Așa cum pot ei, se străduiesc să le ofere copiilor ce este mai bun, sau cel puțin ce nu au avut ei. Stil alimentar sănătos, o viață activă, cât mai multe momente de bonding copil-părinte, meditații, vacanțe, bien sûr. Acesta nu este doar cazul părinților care au muncit o viață întreagă ca să-și crească copiii într-o pulbere de aur. Uitându-mă la un documentar despre țăranii de la Lungulețu, am întâlnit un astfel de exemplu: un om care muncește pe brazdă și care caută roade în reușitele copiilor, nu în ce îi oferă pământul. Așadar, muncește cu gândul că își va putea trimite copiii la un liceu de oraș și suferă în bătaia soarelui, sperând că ei nu vor trebui să facă asta vreodată.

Dar cu toate că modernizarea părinților este de lăudat, au rămas niște lucruri pe care nu le pot pune în aplicare prea ușor, chit că este de dragul copilului. Și ca să nu mai țin pe nimeni în suspans, o să împărtășesc o mică povestioară. Eram în Orășelul Copiilor împreună cu o prietenă, ea pe bicicletă, eu pe longboard. La un moment dat, ne-am oprit ca s-o întreb dacă să coborâm pe scări sau pe pantă. De menționat faptul că totul s-a întâmplat în câteva secunde. Până să ne decidem, vin din fața noastră un copil de vreo 8 ani împreună cu mama, pe biciclete. Copilul, bine-crescut, și-a cerut scuze ca să-i facem loc să treacă (deși era loc de 3 biciclete, dar nu asta contează). Ne-am dat la o parte, ca după ce înaintează câțiva metri s-o aud pe femeie cum a transmis uneia dintre noi că „stai ca proasta în mijlocul străzii”.

Ei bine, adevărul este că am stat ca proastele, nu tocmai în mijlocul străzii, să ne mirăm de ce s-a întâmplat. N-a fost de mirare că cineva s-a luat de noi. Oricum, ni se întâmplă tuturor la un moment dat să fim claxonați pe trecerea de pietoni sau să fim înjurați când traversăm pe verde; genul acesta de abordare nu a fost inventat ieri. Șocant a fost faptul că băiatul a fost atât de politicos în comparație cu vocabularul lui mami. Și faptul că poate chiar și-a crescut băiatul după niște principii sănătoase și și-a sacrificat timp și bani (bicicletele, totuși, nu cresc în copaci), ca apoi să-i dea cea mai importantă lecție: în „trafic” îți faci dreptatea singur. Dar desigur, fără violență, violența este contravenție și nu este niciodată răspunsul.

Cred în exemplul personal ca lecție de parenting și admir persoanele care se străduiesc să fie oameni cu adevărat, nu doar de ochii copiilor, ci de dragul lor. Poate că aceleași schimbări ale adolescenților, de la an la an, se produc și în rândul părinților, altfel nu pot să-mi explic certurile dintre părinți care au loc în supermarket, la casa de marcat dedicată familiilor. Însă, cel mai mult m-a impresionat o știre de acum câteva săptămâni: de la o ceartă între copii, mamele au ajuns să se păruiască în fața micuților.

Poate că mai este și extra-protectivitatea care stă sub două straturi de mahalagism. Cu riscul de a părea nostalgică, nu era mai bine când ultima instanță într-o problemă dintre copii era „dacă mai dă în tine, dă și tu în el”? Desigur, ideal ar fi să poți aplica tacticile alea sforăitoare de parenting înainte să existe astfel de conflicte sau înainte să rezolvi problema între adulți, cu pumni în cap, în timp ce pruncii din tot parcul se adună la scenă.

Dacă putem trage o concluzie optimistă, cu puțin noroc, copii ai căror părinți m-am referit au toate șansele să nu ajungă precum modelul familial. Dacă nu, atunci luăm ascultare la sloganul dintr-o reclamă: „cum îi crești, așa îi ai”. Atât cu parenting-ul din 2018.

Comentarii

comentarii