vineri, decembrie 6, 2024
Recrutare IQool

Top 5 dependente

Fiecare are câte o dependență. Cel puțin una. Pentru fiecare există acel ceva de la care nu se poate sustrage, o activitate, un lucru sau un om. Obiceiurile noastre de zi cu zi pot deveni foarte ușor dependențe. Iar timpul pe care îl investim făcând acel lucru nu îl mai recuperăm.

Când reușim să trecem peste o dependență, o înlocuim cu alta. Cine e de vină pentru aceste dependențe? Societatea? Bărbatul/femeia de lângă noi? Dependențele apar în urma unor răni psihice, apar din cauza unor probleme din copilărie sau a unor lipsuri.

Suntem dependenți de alcool, iar când ne tratăm, îl înlocuim cu țigările. Suntem înnebuniți după dulciuri, după care le înlocuim cu shopping-ul. Iar când trecem peste relații amoroase, dependența se mută la privitul televizorului. Sau la Internet. Depindem de lucruri, depindem de persoane, iar una dintre metodele prin care putem deveni mai liberi și mai fericiți este să renunțăm la aceste adicții.

5. Dependența de mâncarea nesănătoasă

Sănătatea noastră depinde în primul rând de de ceea ce mâncăm. Consumul exagerat de alimente hipercalorice, cum ar fi dulciurile, sucurile carbogazoase  sau alimentele de tip fast-food reprezintă o dependență ce duce atât la un dezechilibru în organism, cât și la obezitate. Pofta va fi mai mare cu cât ne interzicem să consumăm alimentele preferate, iar să renunțăm după un timp îndelungat în care am consumat astfel de alimente este foare dificil. În urma dependenței de mâncare pot apărea afecțiuni precum: pofta exagerată de mâncare, bulimia nervoasă sau anorexia. Controlul stării generale de sănătate nu se poate face decât la medicul nutriționist, iar revenirea la o nutriție sănătoasă presupune timp.

 fast

4. Dependenţa de cumpărături

Cumpărăm din ce în ce mai mult, uneori fără a avea o necesitate, iar de cele mai multe ori cheltuim pe produse ce par irezistibile. Motiv de relaxare pentru oameni ocupați sau prilej de socializare, shopping-ul a devenit o manie ce poate distruge situația financiară, iar de multe ori această dependență este văzută ca un substitut de scurtă durată al fericirii. De la pasiunea pentru shopping se poate ajunge la dependența de cumpărături, boala numindu-se oniomanie. Consecințele negative includ suferințe psihologice precum depresie, sentimentul de culpabilitate, probleme legale și financiare sau conflicte interpersonale.

shop

3. Dependența de alcool, țigări și/sau droguri

Probleme de sănătate, dependențe puternice și costuri mari sunt câteva dintre consecințele acestor adicții. Atât viața celui care consumă, cât și a celor din jur poate fi foarte ușor distrusă.

Alcoolul, deși acceptat social, provoacă cele mai multe decese și de cele mai multe ori duce la acte de violență. Printre efectele adverse de scurtă durată ale alcoolului se numără limbajul incoerent, pierderea inhibiției și a coordonării, afectarea gândirii. Dozele relativ mici relaxează consumatorul, aceasta fiind faza de început a alcoolismului, când individul bea pentru a face față unor probleme, simțindu-se mai bine. În faza de mijloc, individul nu-și mai poate controla consumul, intrând în stare de ebrietate foarte repede. Băutul obsesiv, agresivitatea și degenerarea sănătății fizice  sunt caracteristice fazei finale a dependenței.

Dependența de droguri produce schimbări la nivelul creierului, ce afectează capacitatea de luare a deciziilor sau de stăpânire de sine. Pierderea memoriei, insomnii, pierderi în greutate sunt câteva dintre riscurile consumului diferitelor tipuri de droguri. Impulsul puternic de continuare a consumului duce la nevoia de cantități din ce în ce mai mari sau de substanțe mai puternice. Mulți dependenți nu pot fi tratați decât cu ajutor de specialitate, prin dezintoxicare și terapie.

Adicția de țigări poate începe de la o vârstă fragedă, motivele fiind în special de ordin psihologic: curiozitate, presiunea cercului de prieteni, integrare într-un grup nou. Renunțarea la acest viciu nociv se face greu, solicitând o voință puternică, iar metoda folosită des este scăderea graduală a numărului de țigări fumate.

d

2. Dependența de cafea 

Simți că nu poți să reziști toată ziua dacă nu consumi o ceașcă sau mai multe cafea? De la o mică plăcere nevinovată, consumul de cafea a devenit o dependență, fiind tratată cu superficialitate, mulți nici nu o recunosc ca fiind o dependență. Pe lângă beneficiile cafelei, aceasta are și o serie de dezavantaje. Prin consumul periodic de cafea, efectul energizant al acesteia dispare, organismul având nevoie de această substanță, însă nu și creierul. Simptomele dependenței de cafea sunt insomniile frecvente, durerile de cap, lipsa de concentrare. Renunțarea la această dependență provoacă amețeli, oboseală, dificultăți în concentrare, iritabilitate.

coff

1. Dependența de internet

Viața personală e afectată de timpul petrecut pe internet: la job, la facultate, pe drum, la cafenea. Utilizarea necontrolată, patologică a Internetului a devenit una dintre dependențele cu care se confruntă marea majoritate a tinerilor. Deși este o sursă importantă de informație, Internetul are și un impact negativ asupra relațiilor sociale, stărilor emoționale, performanțelor școlare. Folosirea în exces a rețelelor sociale, a site-urilor de cumpărături, a jocurilor online sau simpla navigare fără un scop anume, poate determina comportamente compulsive și probleme de control ale impulsurilor. Prelungirea în continuu a timpului de utilizare al Internetului, dificultățile în controlul duratei de timp petrecute pe Internet, interesul redus pentru alte activități sociale sau recreaționale, neglijarea somnului sunt câteva dintre simptomele dependenței. Această adicție poate fi tratată cel mai ușor prin desfășurarea altor activități și hobby-uri, prin petrecerea timpului cu prietenii din viața reală în detrimentul celor virtuali.

large (2)

sursa foto: weheartit.com

RELATED ARTICLES

Most Popular