Un proverb românesc sună cam așa: „Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!” De multe ori luăm în derâdere învățăturile celor mai în vârstă, ni se par inutile, când de fapt, datoria noastră este să ciulim urechile la ceea ce au de spus. Experiența lor de viață ar trebui să ne ofere o altă perspectivă asupra faptelor și să înțelegem mai bine ceea ce contează cu adevărat. Bunicii sunt printre singurii oameni care îți spun pe șleau lucrurile așa cum sunt, fără ocolișuri, sunt cei care te scot din impas atunci când nu știi ce să faci. Capacitatea lor de a-ți limpezi mintea este incredibilă. Cuvintele simple, ușurința cu care găsesc rezolvare oricărei probleme te fac să crezi că nu este nimic atât de grav încât să nu poată fi rezolvat.
Bunicii sunt protectori, au obiceiul să răsfețe nepoții poate puțin prea mult și întotdeauna reușesc prin optimismul lor să pună într-o lumină mai bună toate lucrurile. Când te afli la țară totul se schimbă, ești într-un univers în care te simți în siguranță, unde adesea vii pentru a uita de problemele cotidiene. Atenți și grijulii, bunicii întotdeauna vor să îți facă șederea cât mai frumoasă și tocmai din această cauză orice moft de-al tău se va împlini! Bunicii pot anticipa cu o precizie asemănătoare ceasului elvețian dacă o să ți se facă foame, sete, cald sau frig… și chiar dacă pe moment nu ai nevoie de nimic, într-un viitor apropiat o să ai nevoie, așa că ei îți oferă din timp cele necesare. Toată această agitație pentru ca tu să zâmbești!
Partea cea mai amuzantă este atunci când te vezi cu bunicii după o perioadă de câteva luni. Primul lucru pe care o să îl spună o să fie: „Vai, draga/dragul bunicii, dar tare ai mai slăbit! Hai să îți pună bunica să mănânci!”. Și Hocus-Pocus mai pui câteva kilograme pe tine. Așa este?
Sunt lucruri pe care le-am învățat de la bunici și nu le voi uita cu ușurință. Iată câteva dintre ele:
1. Casa bunicilor mei este înconjurată de o mică livadă: copaci cu mere, prune, cireșe, vișine. Încă de mică, bunicul meu m-a învățat ce rol important joacă natura în viața noastră și cum să îi descopăr secretele. Într-o zi, s-a hotărât să ne arate mie și verilor mei cum se plantează un copac. Pas cu pas ne-a explicat cum să îl plantăm și cum să avem grijă de el. A fost un moment cheie în educația noastră care ne-a arătat bucuria de a face un lucru important.
2. Când eram mici, cu toții ne doream un animal de companie. Fie că era vorba de un câine, o pisică, un acvariu de pești, un hamster, toți aveam o preferință și ne băteam părinții la cap să ne facă pe plac. Un test pentru a vedea dacă ești pregătit pentru o asemenea responsabilitate era să îți ajuți bunicii la îngrijirea animalelor. Ei te învățau cum să hrănești animalele, cum să întreții locul în care stau, să fii atent la sănătatea lor și să le oferi spațiul de care au nevoie pentru a se simți confortabil. Dacă învățai toate astea, erai good to go!
3. Pământul joacă un rol fundamental în viața bunicilor noștri. Se fălesc cu roadele pământului lor. La rândul meu am învățat de la ei cum se cultivă alimentele de bază: grâul, porumbul, dar și alimente precum: roșia, cartoful. Am învățat să fac diferența dintre o simplă buruiană și planta propriu-zisă. Câmpul a devenit încet, dar sigur, a doua casă pentru bunicii noștri. Deși mulți nu consideră aceste chestiuni importante, eu sunt de părere că sunt lucruri prin care trebuie să treacă orice tânăr pentru a învăța să aprecieze dificultatea acestui tip de muncă.
4. Mă întrebam de multe ori cum au reușit bunicii mei să păstreze o relație frumoasă chiar și acum la bătrânețe. Mă credeți sau nu, bunicul meu mi-a povestit cum îi cânta serenade bunicii mele. Nici eu nu am crezut la început, însă pe vremea lor nu erau alte modalități de a impresiona o fată. Și în ziua de azi bunicul mă avertizează să nu dau de vreun „bagabeu” (băiat rău), îmi spune să aleg un băiat cuminte, care să nu fumeze, să nu bea și care să aibă cultul muncii. Relația bunicilor noștri este un exemplu concret că iubirea adevărată există so, there’s still hope!
„What children need most are the essentials that grandparents provide in abundance. They give unconditional love, kindness, patience, humor, comfort, lessons in life. And most importantly, cookies.” – Rudolph Giuliani
Sursă foto: weheartit.com