Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Sentimentul pe care îl ai când ajungi acasă după mult timp, gustul mâncării făcute de mama, amintirile frumoase din liceu. La fel se întâmplă și cu serialele pe care le-ai urmărit acum mult timp la televizor, frânturi de episod sau sezoane întregi. Împreună cu familia sau prietenii, râdeai cu poftă și îți alegeai personajul preferat. Unele scene îți rămâneau imprimate în minte, iar glumele auzite acum câțiva ani te amuză și la momentul de față.

 Cum se apropie vacanța și vrei să te relaxezi, să uiți de cursurile plictisitoare de la facultate și de sesiunea care va urma, îți propun trei seriale de succes, care au făcut furori când au apărut. Au câștigat numeroase premii, au lansat vedete și sunt revăzute de nenumărate ori, chiar și la zece ani după premieră. Cu un umor savuros, acestea se adresează tuturor celor care vor să se detașeze de rutina zilnica, de probleme și de stres.

Cui nu i se face pielea de găină când aude melodia celor de la The Rembrandts,  „I’ll be there for you”?

1501974_697965493569310_301533277_n

 „Friends” este un sitcom american creat de David Crane și Marta Kauffman, care a fost difuzat pe postul american NBC, începând cu 22 septembrie 1994. Serialul se concentreazǎ asupra unui grup de prieteni din cartierul Manhattan, New York. Odată cu serialul, afli definiția termenului de  „prietenie”, deoarece Rachel, Ross, Monica, Chandler, Joey și Pheobe se completeaza si fac o echipă grozavă. Serialul  „Friends” ( „Prietenii tăi”) a avut un succes enorm, fiind  şi o rampă de lansare pentru actorii principali. Episodul final al serialului (al 18-lea din sezonul 10 și al 236-lea în total) a fost difuzat pe 6 mai 2004 și a fost urmărit de 52,5 milioane de spectatori americani, devenind astfel al 4-lea cel mai urmărit episod final din istoria televiziunii.

 „Prietenii tăi” a primit recenzii pozitive de-a lungul difuzării sale, devenind unul din cele mai de succes sitcomuri din toate timpurile. Serialul a câștigat multe din cele 63 de nominalizări la premiile Primetime Emmy Awards.  „Friends” a avut de asemenea succes în ratinguri, clasându-se în primele 10 cele mai vizionate televizări americane. Sitcomul a avut un mare impact cultural, care continuă și în ziua de astăzi, fiind redifuzat în întreaga lume. În termeni monetari,  „Prietenii tăi” este cel mai de succes sitcom din toate timpurile. Spre sfârșitul filmărilor, actorii erau plătiți cu $1.000.000 pe episod.

Interesant la acest serial este că deși principalul cuplu din serial a fost format din Rachel şi Ross, în scenariul iniţal această relaţie le revenea Monicăi şi lui Joey. Nici numele serialului nu a fost „Friends” încă de la început, scenariştii având mai multe variante:   „Friends Like Us”,  „Six of One”,  „Across the Hall”,  „Once Upon a Time in the West Village” și  „Insomnia Caffée” . Courtney Cox ar fi trebui să joace rolul lui Rachel, însă după ce a citit scenariul, l-a preferat pe cel al Monicăi. Nici Lisa Kudrow nu  a fost prima alegere pentru rolul lui Phoebe, acesta fiind, în primă fază, oferit prezentatoarei Ellen Degeneres, care a refuzat.

Al doilea pe lista sitcomurilor de succes este  „Married with children”.

1454458_697965560235970_770751478_n

Este vorba de un serial excelent, plin de umor, de satiră, care prezintă o familie banală, cu domiciliul în Chicago. Serialul descrie cel mai bine societatea americană care oricum nu este cu mult diferită de cea a lumii moderne de pe întreg mapamondul: soția este un parazit, fiica o ușuratică fără minte, fiul un afemeiat, cainele pare leneș, dar e reprezentat ca fiind mai deștept decât copiii.  Toți patru sunt pe capul sărmanului Al, capul familei, care aproape că-și câștigă existența ca vânzător de pantofi pe care nu-i poate vinde. Serialul prezintă o grămadă de întâmplări atipice unei vieți de vânzător de pantofi, dar jucate cu un sarcasm și o ironie greu de egalat. O comedie piperata cu mult umor de situație și personaje haioase pe care spectatorul ajunge să le îndrăgească, pentru că familia rămâne împreună în ciuda tuturor vicisitudinilor si certurilor ușoare fără de sfârșit, care dau tonul  acestei comedii spumoase. Expresia de dezgust pe fața lui Al Bundi este de milioane!

Al treilea pe listă este  „That 70’s Show”, serialul de comedie care a fost lansat in 1998, iar cele opt sezoane au rulat până în 2006.  „That 70’s Show” se centrează în jurul a șase adolescenți de 17 ani, care trăiesc în Point Place, Wisconsin. Anul este 1976. Eric încă trăiește sub autoritatea părinților Red și Kitty, iar cu prietena lui, Donna Pinciotti, care stă vizavi de el, stă mereu. Din gașcă mai face parte Fez, un student venit cu bursă în America care se bucură de libertatea din America și se delectează cu orice aspect cultural american, Jackie Burkhart care tot timpul se împacă și se desparte de Michael Kelso și Steven Hyde, care are în cap numai teorii ale conspirației și crede că, într-o zi, xerox-ul va prelua controlul pământului. De obicei, gașca își petrece timpul în beciul lui Eric, în care ei discută despre viață, părinți și viitorul lor, dar de fiecare dată nimeresc în situații care mai de care ciudate și amuzante.

1479624_697965616902631_727260874_n

Serialul este perfect pentru momentele în care vrei să te relaxezi, să râzi mult și bine și dacă ești curios să vezi cum gândeau și cum se comportau adolescenții în anii ’70.