Vlad Ţolan are 22 de ani şi este student al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, în departamentul de Jurnalism. Este autorul a şase cărţi: Cavalerul leu, Şase, Cinci sute de kilometri şi altele ce urmează a fi publicate. Astăzi are loc lansarea ultimelor două cărţi, iar evenimentul se desfăşoară online. Dacă vrei să iei şi tu parte la această lansare, îţi trebuie doar un cont de Discord. Aşadar, astăzi, de la ora 17:00, îl poţi urmări pe Vlad, accesând acest link.

Totuşi, până atunci, să aflăm mai multe despre Vlad Ţolan!

De când ai această pasiune pentru scris?

Sincer să fiu, n-aș numi-o pasiune. De fapt, eu nu asta o consider. Cred că e mai degrabă o chemare; da, cred că acesta ar fi termenul pe care l-aș folosi. Chemare, calling.
Am început să scriu încă de când eram în clasa a doua sau a treia. Am primit de la școală un carnețel, care avea pe copertă un orar și înauntru foi veline. Eu am scris pe prima pagină un cuprins, iar mai apoi am început să inventez tot felul de povestioare. Foarte ciudate, sincer să fiu. Dar nu m-a ținut prea mult și după câteva pagini am abandonat proiectul, urmând ca mai apoi să scriu episodic, până să îmi dau seama că asta vreau să fac. Atunci a fost primul moment, prima țigară cu scrisul.

  • Tu ai postat iniţial Cavalerul Leu pe Wattpad, o platformă dedicată postării de texte. Cum a fost primită acolo cartea?

Nici nu îmi foarte amintesc, sincer. N-a fost sub nicio formă cazul unui boom sau ceva de genul acesta, pentru că nu m-am foarte implicat în promovare și alte asemenea. Eu mai mult scriam pentru a mă descărca și liniști, pentru a-mi pune ordine în gânduri, pentru că încă de atunci simt că e un constant haos în capul meu. Dar n-am stat să distribui foarte mult pe rețelele de socializare, să vadă foarte mulți oameni. Scriam când simțeam că am nevoie de ajutor și nu aveam de unde să îl primesc. Când credeam că lupta mea cu mine nu se poate câștiga altfel, decât prin transpunerea ei într-un univers inventat, imaginar și fantasy. Cert e că n-am primit, nu știu, hate sau comentarii nasoale, remărci usturătoare sau lucruri de genul.

  • Ştiu că vrei să ajungi în punctul în care cărţile să îţi fie unica sursă de venit. Luând în considerare piaţa cărţii din ţară, cum vezi tu acest lucru posibil în România?
Vlad Ţolan

Da, acela este scopul final, goal-ul.
În primul rând, cred că e posibil. Și automat, când crezi că un lucru e posibil, el nu poate să fie imposibil, e doable, se poate face.
Eu consider că piața cărții e destul de jos în România și că oamenii nu privesc cititul ca pe o necesitate pentru că nu există o bază bună și actuală de la care să pornească, încă din școli. Programa pentru BAC e învechită, în școli copiilor nu li se prezintă romane care ar stârni un interes în ei, care sunt de actualitate și au, să spunem, personaje care au un smartphone în buzunar. Totul pornește de acolo, cred eu. Cititul e privit ca un lucru plictisitor și care nu ajută cu nimic pentru că nu se prezintă o diversitate, nu se explică exact de ce ajută, la ce e bun. Nu există oameni cărora să nu le placă să citească, există doar oameni care nu au descoperit cărțile potrivite pentru ei.
Or, când în școli sunt obligatorii opere vechi de sute de ani, scrise de autori – care, God forbid, sunt titani, de aceea sunt clasici, au însemnat enorm pentru literatura autohtonă și la vremea lor au fost ,,ce trebuie” – deveniți meme-uri pe Facebook și Instagram… nu prea captezi atenția. Nu știu. Sub nicio formă nu ar trebui să se excludă autorii clasici, dar ar trebui și un suflu de modernitate și autori contemporani în programă. Astfel, încă de mici, elevii ar înțelege că e cool să citești, e cool să știi chestii și să vezi cum alți oameni au creat lumi, personaje, cum și-au expus ideile și cum au ales să-și spună povestea.

  • Cât de importantă este pentru tine prezența cititorilor la acest eveniment?

Prima lansare pe care am avut-o a fost în clasa a doisprezecea, în cadrul școlii altfel. Atunci, dacă țin bine minte, s-a strâns destul de multă lume și a fost cam primul meu exercițiu de vorbit ,,în public”, indiferent de dimensiunea acestui public.
Luând ca reper acea experiență, chiar pot să spun că prezența cititorilor este foarte importantă, pentru că, în primul rând, oferă un fel de confidence boost. În ideea în care mă gândesc și eu că ,,Bă, oamenii ăștia au venit aici pentru mine, să mă audă vorbind, să vadă cum mă bâlbâi despre cărțile pe care le scriu și să asculte ceea ce am de spus”, și atunci automat am impresia că, pe undeva, într-o măsură oricât de mică, fac ceva bine. Asta chiar mă ambiționează.
Mai departe, cred că e important în general pentru cititori să fie prezenți la o lansare și să audă autorul vorbind, întrucât așa pot și ei să înțeleagă mai bine cartea respectivă, motivele din spatele scrierii ei, lucrurile care au dus la punctul în care un om s-a așezat la masă și a creat ceea ce ei au în față. E foarte fain, așa ar înțelege mai bine și cartea, iar făcând asta, s-ar putea să se înțeleagă mai bine și pe ei înșiși.

  • Astăzi lansezi două cărți cu texte ce pot sau nu să fie numite poezii, după cum spui chiar tu. De ce există dubiul acesta în privința denumirii?

Nu m-am gândit vreodată la asta ca fiind un dubiu, dar acum că ai spus, chiar se poate să fie asta. Nu știu, sincer. În prima carte, în Șase, un text începe tocmai așa: ,,am spus mereu că eu nu scriu poezie”. Iar titlul celei de-a doua cărți trebuia să fie, inițial, ,,o a doua carte cu texte care pot sau nu pot să fie numite poezii”, dar s-a schimbat drastic conținutul, a ieșit destul de diferit față de ce mă așteptam, inițial, și atunci am renunțat la el. Atunci l-am… inventat? Da, cred că se poate spune așa, deși nu l-am brevetat or something.
Cumva, din ideea asta a mea, că eu scriu proză – fantasy și horror, majoritar – și nu pot să scriu poezie, mai ales cu rimă, cu măsură și alte asemenea, cred că de aici a pornit denumirea.
Mie mi se pare și amuzantă, sincer, e cumva ,,caterincă” și chiar mă reprezintă. Pentru că, din nou, eu chiar nu consider că textele acestea sunt 100% poezii. Sunt prozo-poeme, poeme în proză, sau proză în poeme. Ce mai, texte care pot sau nu pot să fie numite poezii!

  • Ce simți când scrii? Fie proză, fie poezie, fie prozo-poeme. Altfel spus: de ce scrii?

Nu știu. Asta ar fi cea mai scurtă variantă a răspunsului. Nu știu de ce scriu, de ce am înclinația, chemarea asta. Știu doar că o am și că e de datoria mea să o ascult și să mă pun la masă pentru a încerca să creez chestii.
Iar în legătură cu lucrurile pe care le simt, aici e o discuție întreagă. Într-unul dintre serialele mele preferate, Spartacus, este o secvență în care cineva spune despre personajul principal ceva în genul “He fights like he’s being possessed by the gods themselves”, dacă îmi amintesc eu bine. Poate nu cu exactitate aceste cuvinte, dar ideea este aceeași. Și tocmai de aceea a rămas cu mine această replică, pentru că în momentul în care mă pun să scriu, devin altcineva, devin altceva. Mereu am făcut exagerarea aceasta și am spus că nu mai sunt om când scriu. Intru în transă, mă disociez, mă transpun pe o coală albă, A4, și simt tot ceea ce personajul meu simte. Plâng cu el, râd cu el, urăsc și iubesc cu el, indiferent că vorbim despre eul creator din Șase și Cinci sute de kilometri, sau de Andrew, personajul principal din Cavalerul Leu.
Cred că e valid să spun că, atunci când scriu, eu devin personajele mele, iar ele devin Vlad Țolan.

  • Ce te-a determinat să scrii ultimele două cărți publicate, Șase și Cinci sute de kilometri?

Toate lucrurile frumoase sunt otrăvitoare și se sfârșesc tragic. Eu am decis să-mi spun povestea în felul acesta, pentru că lucrurile pe care le-am trăit au fost minunate, senzaționale, copleșitoare, urmând ca mai apoi sa devină un Iad nevăzut, o închisoare pe care puteam doar să o simt, cu gratii de dor și neputință și frustrare.
În ambele cărți se regăsesc oameni, situații, iubire, dor și alte sentimente.

  • Cum ai ales titlurile pentru ultimele două cărți?

Aș fi tentat să spun că este destul de simplu, dar uneori am și eu dubii în legătură cu asta.
Șase este o temă recurentă în cartea care-i poartă numele, se referă explicit la o dată, o zi din calendar și, on a deeper level, la ideea de soulmates, suflete pereche.
Iar Cinci sute de kilometri vorbește despre distanță și despre cum unica relație la distanță pe care am s-o mai accept este cea dintre mine și Mare.

  • Știu că mai ai și alte cărți finalizate. Când vor putea fi achiziționate și acelea?

Da. Pe lângă aceste trei cărți care sunt deja publicate, mai am trei gata scrise. Una dintre ele se numește Lud, va fi continuarea Cavalerului Leu și a doua parte din seria fantasy Cronica Frăției Dragonilor, alta e o antologie de short story-uri horror si creepypasta-uri și ultima este un alt volum de texte slash poeme, intitulat Personal Demons.
Încă nu știu exact în ce ordine vor fi publicate; cel mai probabil Personal Demons va fi primul, pentru că incheie această serie de cărți cu proză care nu e proză și poeme care nu sunt poeme. Dar, în mod cert, toate vor ajunge la tipar și se vor putea comanda. În cel mai scurt timp posibil, sper eu.
Iar, ca o completare, pe lângă acestea, mai am foarte multe proiecte în lucru și în minte. Fantasy, horror, thriller, texte. Vor veni.

Îl poţi urmări şi poţi interacţiona cu Vlad astăzi, de la ora 17:00, pe acest canal de Discord. Totodată, îl găseşti pe Vlad pe Instagram şi Facebook, iar cărţile lui pot fi achiziţionate de pe Mybestseller.ro.

Citeşte şi: Vlad Țolan, un tânăr scriitor pe urmele lui Tolkien și Rowling

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here