Despre viaţa de cămin se pot spune o grămadă de lucruri. Toţi cei care au stat într-un cămin studenţesc au amintiri care mai de care. Dacă mă întrebaţi pe mine, căminul înseamnă prieteni, distracţie, nopţi pierdute şi chiştoace de ţigară. Poate părea puţin surprinzător acest ultim element, însă fără să fiu un fumător, m-am lovit de ţigări pe toată perioada facultăţii. La chefuri, în cluburi, pe bancă în faţa căminului, la o bere, seara târziu împreună cu o cafea atunci când ai examen a doua zi, peste tot m-am întâlnit cu ele. Nu m-am gândit niciodată să mă apuc de fumat, însă am avut anumite frustrări. Am observant că fumătorii socializează mult mai bine cu vecinii din cămin. Fără să fiu o fire introvertită, m-am simţit de multe ori exclus din găştile construite ad-hoc pe holurile caminului. Dacă nu fumezi, porneşti deja cu un handicap.

Am primit de nenumărate ori întrebarea „ai un foc?” sau „ai o ţigară?”. De fiecare dată am răspuns ridicând din umeri: „Nu am. Îmi pare rău. Nu fumez.” Apoi, mi-am pus întrebarea cum ar fi decurs mai departe dialogul meu cu persoana respectivă dacă răspunsul ar fi fost favorabil. Şi credeţi-mă, cu unele persoane chiar mi-aş fi dorit să mai schimb câteva cuvinte. Poate ajungeam să fim prieteni sau poate nu. Cel puţin a doua oară când ne întâlneam, în cămin sau pe stradă, ne-am fi salutat pentru că omul, în general, îi apreciază pe cei care îl ajutǎ.

Este puţin frustrant să auzi pe hol gălăgie şi să nu ai un motiv să te „bagi în seamă” cum s-ar spune. Nu poţi să mergi la ei şi să spui ceva de genul: „Eu sunt x şi vreau să fac parte din grupul vostru”. Dacă eşti primul an sau doar ce te-ai mutat într-un alt cămin, vei înţelege mai bine ceea ce spun.

Studenţia este momentul în care tinerii se distanţează fizic de patinţi şi astfel, dorinţele sau lucrurile pe care nu le puteau face acasă, le realizeazǎ la facultate. Ţigări şi altele. De fiecare dată când ieşeam din cameră şi călcam pe chiştoacele de ţigări, îmi imaginam că în fiecare dintre acestea era o poveste, o întâmplare, o discuţie interesantă, un sărut, o despărţire sau nimic. Cred că fumătorii înrăiţi văd într-un chiştoc o simplă ţigarǎ fumată de altcineva. Eu văd în fiecare chiştoc o stare, un moment, o dezamăgire sau o realizare. Fiecare ţigară înmagazinează toate gândurile şi trăirile din momentul în care o consumi.

Minutele puţine în care se termină o ţigară pot fi şi o metaforă a vieţii noastre. Avem nevoie de ea, aşa că o scoatem din pachet. Avem nevoie de ajutor să o aprindem, aşa că ne trebuie un foc. Ne simţim pentru puţin timp relaxaţi şi fericiţi. Cu cât se apropie de final, ne întristăm. Apoi, aruncăm restul undeva într-un coş de gunoi sau într-o scrumieră. Şi asta este tot. Din păcate, când vine vorba de viaţă, nu mai putem scoate alta din pachet.

Despre ţigări şi despre industria tutunului auzim aproape zilnic la ştiri cuvinte precum contrabandă, scumpiri, efecte nocive. Indiferent cât de mult s-ar scumpi, mereu vor exista cumpărători. Pe lângă toate acestea, am vrut să arăt şi partea pozitivă a fumatului, dacă există aşa ceva. Când i-am întrebat pe prietenii mei despre motivele pentru care s-au apucat de fumat, nu am primit răspunsuri clare. Curiozitatea şi efectul de relaxare au fost cele mai frecvente.

Până la urmă nu poţi judeca un om după viciile pe care le are şi nu cred că l-ai putea înţelege vreodată. Toţi avem micile noastre obiceiuri care, deşi nu sunt tocmai apreciate de ceilalţi din jur, ne ajută să trecem peste momentele vieţii.

Sursa foto: sanatate.rol.ro

Comentarii

comentarii