Dacă toată lumea a fost plecată la mare weekend-ul acesta și în București vremea te cam obliga să stai claustrat trei sferturi din zi, m-am decis să-mi fac o poftă și să merg la o piesă de teatru, măcar așa să ies din casă. Și cum deciziile spontane pot duce numai la rezultate grozave, printre puținele piese de teatru din ziua respectivă, se număra și The Sunset Limited la Unteatru.
Piesa scrisă de Cormac McCarthy și regizată de Andreea și Andrei Grosu, prezintă autentic lupta omului modern cu starea conștientă a lipsei de sens a lumii, a absenței lui Iisus, materializată în drama profesorului, jucat de Șerban Pavlu. Profesorul și-a găsit îngerul păzitor atunci când își dorea mai puțin și este salvat din fața vitezei nimicitoare a trenului de către un fost pușcăriaș care, spune el, l-a auzit pe Dumnezeu.
Richard Bovnoczki joacă aici rolul unui mic enoriaș care încearcă să dovedească unui spirit erudit și ferm ceea ce nu s-a reușit de la Toma de Aquino până în prezent: să dovedească prin argumente logice existența lui Dumnezeu. Profesorul are ceva din eroii lui Camil Petrescu, fiind un intelectual care nu și-a putut găsi sprijinul nici în părinți, nici în colegii de breaslă, nici în privirile străinilor pe care le întâlnește de atâtea ori la The Sunset Limited.
Pentru el, cei 130 km/h ai trenului nu sunt un „leap of faith” decât în sensul în care după moarte nu mai este nimic. Monologul din final ne arată adevărata față a profesorului, care a mai dat semne de îndoială asupra deciziei lui în timpul dialogului cu străinul care îi salvează viața, însă pare secătuit, învins de propria realitate.
La celălalt capăt se află personajul jucat de Richard Bovnoczki și de a cărui performanță m-am arătat vădit impresionată. Inteligent, cu un abil simț al umorului și cu un sporit fond uman, își asumă soarta profesorului în cele două ore în care își joacă toate cărțile. Greutatea misiunii sale este dată atât de caracterul profesorului cât și prin explicarea prin argumente raționale a unei experiențe de esență mistică. Atunci când a atins rock bottom a auzit vocea lui Dumnezeu și a fost de ajuns ca viața lui mizerabilă de până atunci să capete un sens.
Interacțiunea celor două personaje pare a fi un joc de ping-pong capital pentru amândoi. Par a fi două concepte luate numai împreună, credința și tăgada. Cu toate acestea, unele replici tensionate care vor să cuprindă un adevăr absolut, par a le destabiliza fiecăruia propria filosofie. În multe momente, dar mai ales cel în care iau masa împreună și beau cafea de parcă ar fi niște vechi prieteni, cred că au arătat nu dorința profesorului de a găsi un Dumnezeu sau un posibil seamăn, ci un quelqu’un care să facă viața să merite trăită.
Dacă inițial eram destul de ignorantă încât să cred că fostul pușcăriaș nu are nimic de pierdut, că el n-are decât să aștepte tacticos venirea unui Godot, spre final am înțeles că are totul de pierdut, că tragedia poate aparține amândurora.
Am plecat de la The Sunset Limited cu un aer de beatitudine și cu sentimentul că și în cea mai rea lumea posibilă există întâlnirea fragilă dintre cele două personaje, în care există pentru profesor ceva care să-l țină cu picioarele pe peron, timp în care trec trei trenuri. Fostul pușcăriaș spunea că speră să câștige timp; posibil să fi câştigat o viaţă.
Sursă foto: yorick.ro
