The Hunt – despre cruzimea societatii

    0
    244

    poster

    The Hunt, „Vânătoarea” sau „Jagten” în daneză, este un lungmetraj nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun film străin, în 2012. Este o dramă psihologică cu accente de thriller, în care regizorul Thomas Vinterberg știe cum să aducă în atenția publicului un fenomen controversat, și anume pedofilia. Cam asta ar fi, la prima vedere, subiectul filmului, dar lucrurile stau diferit.

    Într-un sat oarecare, educatorul Lucas, interpretat de Mads Mikkelsen, care a luat și premiul pentru cel mai bun actor la Cannes in 2012, este încă afectat de divorțul prin care tocmai a trecut și de despărțirea de fiul său Marcus (Lasse Fogelstrøm), pe care poate să îl vadă doar o dată la două săptămâni. Acesta este iubit de copii și susținut de cei din jur, mai ales de bunul său prieten Theo, rol jucat de Thomas Bo Larsen.

    Lucas începe să aibă o relație, fiul său va veni să locuiască la el, totul pare că revine la normal. Lucrurile iau o întorsătură neașteptată atunci când fiica cea mică a prietenului său, Klara (Annika Wedderkopp) îi mărturisește directoarei Grethe ( Susse Wold) că îl urăște pe Lucas pentru ca e prost și urât, dându-i de înțeles că ar fi abuzat de ea. Bănuiala lui Grethe se răspândește și Lucas se vede într-o situație disperată.

    Într-un loc parcă uitat de lume, în care timpul s-a oprit, și oamenii se cunosc între ei, legile funcționează altfel. Doar un singur zvon este de ajuns pentru a fi pus la zid, judecat, chiar dacă nu există nicio dovadă solidă. Lucas nu se poate apăra, este exclus din comunitate, ajunge într-o stare deplorabilă, în care își pierde credibilitatea. E ciudat cum oamenii care îl cunosc, grupul de prieteni alături de care iese la vânătoare, nu-i dau nicio șansă.

    imagine

    Klara, atașată poate de Lucas, văzând în el un protector care o ajută să se întoarcă acasă când ea uită drumul înapoi, victimă a inconștienței fratelui mai mare care îi arată imagini obscene și caracterizată de o răutate inocentă care se materializează prin minciuni, pare a fi călăul lui Lucas. De fapt, este comunitatea care o ia razna, care așteaptă ca ceva să se întâmple, ca un prădător gata să își anihileze prada. Să nu înțelegeți acum că vorbele Klarei nu trebuiau luate în seamă, dar atunci când știi doar o parte a poveștii, nu ești în măsură să îți dai cu părerea și mai ales să începi un război.

    Încep să cred că oricare ar fi fost punctul declanșator al judecății, reacția oamenilor ar fi fost aceeași. Filmul este ca un studiu clinic despre absurdul vieții, în care ești uneori târât în situații inimaginabile. Cam cât este de ușor să distrugi pe cineva atunci când rațiunea este înlocuită de dorința de a vedea în celălalt un vinovat cu orice preț, când acesta nici nu știe măcar de ce este acuzat? Isteria creată în jurul unei minciuni, a încrederii oarbe în vorbele unei fetițe ajung să distrugă un om.

    Veți vedea că unele momente sunt absurde, frustrante, revoltătoare și mai ales de necrezut. Dar ele se întâmplă, fiind doar un exemplu despre cât de limitat e cineva care urmează legile turmei, care din dorința de a se vedea mai presus de celălalt continuă să creadă cu tărie în ceva care s-a demonstrat că nu s-a întâmplat. Răutatea, cruzimea, ipocrizia sunt elemente definitorii ale societății, la fel cum sunt și incapacitatea și lașitatea de a recunoaște o greșeală. La care se adaugă și prostia care nu te lasă să gândești limpede.

    Suspansul de pe tot parcursul filmului te face ca la final să ai un nod în gât, iar ochii și sufletul plini de lacrimi. Ultima scenă prezintă un adevăr de necontestat: oricine poate deveni din prădător o pradă la mila majorității.

    [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=ieLIOBkMgAQ[/youtube]

    Redactor: Raluca Sapariuc

    Sursă foto: cinemagia.ro