Cover Teza mea de doctorat
teză doctorat
Concurs « Teza mea de doctorat în 180 secunde »

Institutul Francez din România şi Agenția Universitară a Francofoniei în Europa Centrală şi Orientală organizează a patra ediție a concursului « Teza mea de doctorat în 180 secunde ». Competiţia permite doctoranzilor şi tinerilor doctori în ştiinţe să-şi prezinte subiectele de cercetare în termeni accesibili, în limba franceză, unui public divers şi neiniţiat, în doar trei minute.

Fiecare candidat are la dispoziție 180 de secunde și un singur diapozitiv pentru a prezenta audienței rezultatele cercetării sale doctorale într-o manieră clară, ludică și convingătoare. Concursul este un foarte bun mijloc de popularizare a ştiinţelor, prin care publicul larg poate intra în contact cu diverse domenii de cercetare. În acelaşi timp, competiţia este şi un binevenit exerciţiu de comunicare publică pentru doctoranzi.

Se pot înscrie la concurs candidații care urmează un program de doctorat în anul universitar 2020-2021 sau cei care au susținut teza de doctorat în cursul anilor universitari 2018-2019 sau 2019-2020, în cadrul unei instituții de învățământ superior din România.

Înscrierile la concurs se fac până la data de 1 martie 2021, completând formularul de aici:

https://formulaires.auf.org/europe-centrale-et-orientale/ma-these-en-180-secondes-mt180-edition-2021/

Semifinalele naţionale se vor organiza la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara la începutul lunii aprilie 2021. Finala națională va fi organizată la București pe 6 iunie 2021, iar juriul va acorda trei premii. Laureatul finalei naționale va reprezenta România la finala internațională de la Paris, în toamna anului 2021. Ambele etape la nivelul ţării vor fi transmise în direct. În funcţie de situaţia sanitară, modul de desfăşurare a semifinalelor naţionale sau a finalei naţionale ar putea fi modificat.

Parteneri media ai ediției 2021: RFI România, Observator Cultural, Radio România Internaţional, Radio Romania Cultural.

Istoria concursului

Inspirată de concursul de origine australiană, intitulat „Three minute thesis (3MT® open_in_new)”, competiția „Teza mea în 180 de secunde” a fost inițiată în Quebec, în 2012, de către Asociația francofonă pentru cunoaștere (ACFAS).

România participă la concurs din 2017 şi are deja o istorie de succes în cadrul acestuia. În finala internaţională din 2018 Veronica-Diana Hagi de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa a obţinut locul trei pentru prezentarea proiectului său doctoral „La biographie linguistique, un outil didactique plurivalent” („Biografia lingvistică, un instrument didactic plurivalent”).

Despre Institutul Francez din România

Institutul Francez este unul dintre cei mai importanți și influenți operatori culturali și de cooperare din România, având direcţii regionale la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Instituție oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Franței, înființată acum mai bine de opt decenii, Institutul Francez din România favorizează și susține cooperarea educativă, universitară și științifică, dezvoltarea teritorială și cooperarea descentralizată, precum și colaborarea în domeniul sănătății și incluziunii sociale. Aceste acțiuni de cooperare bi- și multilaterală sunt implementate în cadrul unor parteneriate cu structuri instituţionale și actori independenţi locali. Limba franceză, limbă a culturii și a creației, este un element motor al multilingvismului, Institutul Francez împărtășind valorile unei Europe multiculturale.

Pentru mai multe detalii: http://www.institutfrancais.ro

Despre AUF 

Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) este cea mai importantă rețea universitară din lume, regrupând peste 1000 de instituții de învățământ superior și de cercetare din 117 țări. Operator de expertiză în domeniul cercetării francofone, creată în urmă cu 60 de ani, Agenția intervine în multe domenii precum cercetare, digital, dezvoltarea durabilă, guvernanță universitară, antreprenoriat și inserția studenților pe piața muncii. AUF activează în 10 regiuni ale lumii, inclusiv în Europa Centrală și de Est. 

Pentru mai multe informații: www.auf.org