Teatrul Evreiesc de Stat vă invită vineri, 5 octombrie, de la ora 19.00, la un nou eveniment cultural, parte din programul Noaptea Albă a Galeriilor NAG#12 București, aflat la a 12-a ediție. Toate activitățile desfășurate în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, din acest an, sunt programate în interiorul galeriilor de artă, institutelor culturale, spaţiilor alternative, huburilor creative şi atelierelor de artiști din Bucureşti, Arad, Braşov, Cluj Napoca, Craiova, Iaşi, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Petrila, Reşiţa, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Printre cele 70 de locații din București se află și Teatrul Evreiesc de Stat, care va prezenta un proiect inedit. TES Gallery, în colaborare cu Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România, va aduce în atenția publicului „Povestea Ritei“, expoziție de sculptură și desen realizată de Rita Shapira Shain; coordonator galerie: Cristina Mohan; curator: Carmen Hannah Iovițu. Expoziția își propune să evidențieze o viață dedicată artei, dar și rolul femeii-artist în peisajul cultural contemporan.

Răsfoind albumul Ritei Sapira cu fotografii de familie,  am descoperit imagini ale unei fetițe istețe și dinamice, al cărei trai seren a fost brusc întrerupt de Holocaust; urmează imagini ale unei adolescente vulnerabile, ca apoi zâmbetul să îi reapară timid alături de soțul și de părinții ei, în anii 60. Sunt cadre de arhivă din care se desprinde frecvent chipul artistei Rita Șapira, veșnic preocupată de a recrea fragmente din trecut, povești cu și despre copii, povești biblice sau alegorii ale unor stări sufletești dintr-un  jurnal secret scos la lumină, un jurnal transformat în realități vizuale ale fiecăruia dintre noi. (Carmen Hannah Iovițu, curator)

Al doilea artist prezentat, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va fi Pati Fruct, cu mini-expoziția de fotografii „Serii“ / „Series“.

Privind  fotografiile lui Pati Fruct descoperi compoziții metaforice, experimentale, portrete ale unei societăți anxioase și tulburi. Fotografiile ei descriu episoade ale unor evadări din concretul vieții cufundându-se în realul fotografiei.  Sunt fresh, sunt incitante și sunt pentru prima oară prezentate publicului bucureștean.

„Aș vrea să pot spoune că fotografia e o chestiune mai profundă, că e portretizarea sentimentului de invizibilitate și incompatibilitate cu normele societății universale. Încerc să pun accent pe afinitatea om-obiect și pe lucrul vizual ce ne deosebește de mediul în care trăim. (Dana Alecu, Vice România, în „Lumea intimă a unei fete de 18 ani din România“, iulie 2017)

Noaptea Albă a Galeriilor este un eveniment cultural inițiat și dezvoltat național de către Asociația Ephemair cu sprijinul BRD Groupe Société Générale.

 

Comentarii

comentarii