Radu Preda este teolog și conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, titular al singurei catedre de teologie socială ortodoxă din România, precum și profesor-invitat al Universităților din Paris, Florența, Hanovra și Viena. Din martie 2014 este preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
A făcut studii la București (licență), Heidelberg, Paris și Roma (pregătirea doctoratului) și la Salonic (post-doctorat). Mai ocupă funcțiile de Director-fondator al Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase (INTER), Cluj-Napoca, membru în Consiliul de Administraţie al Gesellschaft für Ostkirchenrecht, Viena, membru în Consiliul de Administraţie al European Forum of Orthodox Schools of Theology, Bruxelles. A publicat numeroase volume, studii și articole.
Iar sâmbăta, 27 mai, începând cu ora 12.00, la Măn. Dervent, se încep lucrările Simpozionului „Rezistența Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist”. La acest eveniment vor prezenta câte un cuvânt în deschidere IPS Teodosie, Arhiep. Tomisului, PS
Visarion, Episcopul Tulcii, Arhim. Andrei Tudor, starețul mănăstirii și de asemeni invitații, care vor discuta pe baza temei centrale a simpozionului, Pr. Prof. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie din București, de asemeni Dl. Radu Preda, Dl. George Stan, medicul perso al al Patriarhului Justinian, Dl. Marius Oprea (IICCMER), Dl. Silviu Moldovan (CNSAS) și alți invitați de seamă.”