afiș Teatrul Roșu

Teatrul Roșu este un proiect de suflet care ne educă în spiritul culturii, al artei și al creației teatrale; ne învață despre nevoile publicului și despre faptul că un spectacol poate prinde viață aproape oriunde, atât timp cât pe scenă, în spatele și în fața ei se află oamenii potriviți.

Este un promotor pentru actorii tineri și regizorii cu idei noi, mai mult sau mai puțin convenționale; un mediator între publicul ce tânjește după relaxare și artiștii care au nevoie de expunere, scopul fiind, în primul rând, acela de a îmbina cultura cu tabieturile urbane.

12 Septembrie, ora 20: „Terapie în trei

Cu Maria Radu (recunoscută pentru rolul Elenei Vladimirovna în comedia „Soț de vânzare”), Luminița Bucur și Oleg Apostol (ambii din „Scuzați, pardon, m-am răzgândit”). Regia Radu Gabriel.

Orice căsnicie poate fi salvată, dar întotdeauna e nevoie de… trei și de o rețetă anume a succesului. Se ia o sotie nefericită, un soț  nehotărât  și un psiholog nonconformist.

Soțul se curăță de mamă, se toacă mărunt, se condimentează, se pudrează, dar mai ales se ține bine la păstrare sub papuc. Soția se ia cu binișorul, se frământă bine, se dospește, se frăgezește până capătă o consistență docilă.

Se ia căsnicia, se  întinde până la refuz, se asezonează cu o aventură, două, după gust,  se reglează, se testează bine limitele, se încinge, se răcește și se aduce la o temperatură constantă. Se introduce la cuptor, se ține minim opt ani. Cu ajutorul unui psihoterapeut, ea se leagă sau se dezleagă. Poftiți, serviți!

Preț bilet 25 Lei. Acces 18:30 – 19:45.
14 Septembrie, ora 20: „Viață conjugală (a)normală”

„Oamenii care se iubesc nu dorm! Au insomnie!”
Teatrul Roșu vă invită la comedia „Viață conjugală (a)normală”. Regia Marius Gîlea. Cu Maria Radu și Marius Gîlea.

Doi tineri se iubesc la nesfârșit, se iubesc înfiorător, se iubesc ca nimeni altcineva. Nimic nou până aici. Dar ce se întâmplă cu cei doi după douăzeci de ani? Deja devine interesant! Viața trece peste ei și vedem ce „beneficii” aduce odată cu ea. Vă invităm la o comedie romantică plină de candoare, înțelepciune, răsturnări de situație și cu mult umor!

Un text savuros și o interpretare excepțională vă asigură o porție sănătoasă de râs, cu doi dintre actorii pe care îi știți din „Soț de vânzare” sau „Terapie în trei” „Bărbatul perfect defect”, „Un bărbat și mai multe femei”, „Cuplu ideal”, „Crimă la Howard Johnson”. Nu mai rămâne decât să vă convingeți singuri. Vizionare plăcută!
 

Preț bilet 25 Lei. Acces minimum 20 de minute inainte / maxim o oră.
15 Septembrie, ora 17: „Iubirea e un lucru foarte mare”

Regia Marius Gîlea (regizor „Soț de vânzare”, „Viață conjugală (a)normală”, „Un bărbat și mai multe femei”, „Cuplu’ ideal”). Cu Adina Stoica, Daniel Hara și Povestitorul.

Doi tineri nerăbdători: El – tipul practic, atent la detalii, mai ales la cele inutile, care costă, romantic şi nu prea, băiat de casă şi nu prea; Ea – entuziastă până în vârful degetelor, ascultătoare, gospodină şi nu prea, iertătoare şi nu prea.

Se întâlnesc în gara de la Medgidia şi, cu viteza luminii, îşi pun la cale viitorul. Dacă nu crezi că iubirea e un lucru foarte mare, atunci te aşteptăm la 1h şi 15 min de umor de bună calitate, marca Ion Băieşu.

O comedie plină de situații folclorice, alături de trei tineri actori talentaţi, te aşteaptă cu drag la un spectacol care te va face să uiţi de problemele cotidiene.

„Ajunși bine, sănătoși, Tanța și Costel!” și Maestrul.

Preț bilet 25 Lei. Acces 16 – 16:45.

Online: https://www.facebook.com/teatrulrosu1

https://www.instagram.com/teatrulrosu/

Rezervări: 0723 196 376, Bărăției 31, The Hub

Comentarii

comentarii