joi, aprilie 18, 2024
Recrutare IQool
AcasăComunitateTeatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova lansează proiectul cultural-educațional EDUCĂM ÎMPREUNĂ

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova lansează proiectul cultural-educațional EDUCĂM ÎMPREUNĂ

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, lansează vineri, 18 noiembrie 2022, ora 17:30 programul cultural-educațional EDUCĂM ÎMPREUNĂ. Programul se va desfășura în perioada 2022-2026, se adresează copiilor din Craiova și Regiunea Olteniei și are drept scop asigurarea procesului de educație culturală și istorică în rândul elevilor. 

Evenimentul de lansare a programului va include și premiera spectacolului ALEGEREA, ce are la bază piesa de teatru într-un act scrisă, în 1960, la Versoix, de Majestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana. Premiera va avea loc de la ora 19:00   și se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale, Principesa Sofia.

Procesul educațional cuprins în programul EDUCĂM ÎMPREUNĂ va fi realizat într-o manieră prietenoasă, atractivă și care va facilita însușirea de către cei mici a unor cunoștințe de bază din domeniile istorie și teatru. În acest sens, Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova are drept parteneri ai proiectului Muzeul Național Peleș din Sinaia și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, urmând ca pe parcurs lista partenerilor să fie extinsă.

În cadrul proiectului EDUCĂM ÎMPREUNĂ, Muzeul Național Peleș va prezenta în spațiul muzeal al teatrului o serie de expoziții:

  • Maria a României. Regină și artistă
  • Regele Carol I. Ctitorul României Moderne
  • Carol al II-lea al României. Un rege controversat
  • Mihai I. Ultimul rege al României

Prima expoziție inclusă în proiect, Maria a României. Regină și artistă, va putea fi vizitată în perioada 18 noiembrie 2022 – 31 martie 2023 și cuprinde obiecte ce au aparținut Reginei Maria și materiale informative privind viața și activitatea Majestății Sale.

Totodată, grupurile de elevi de la școlile din Județul Dolj precum și grupurile de copii aflați în centrele de asistență socială vor putea participa la o serie de activități organizate în foaierul Sălii Amza Pellea: ateliere de joc teatral, desen, pictură.

Traseul educațional va include și vizionarea de materiale video cu momente din istoria României ce vor fi explicate copiilor într-o manieră simplă și atractivă.

Sunt deschise spre vânzare standuri cu cărți de teatru și istorie precum și cu obiecte de tip souvenir ce ilustrează momente istorice și personalități teatrale, dar și personaje comice din basme și povești. Totodată, specialiștii Clinicii Stomatologice Dr. Leahu Craiova susțin sesiuni de educație stomatologică: periajul dinților, igiena dentară, obiceiuri și deprinderi specifice vârstei mici și mijlocii.

Partenerii locali ai programului sunt Universitatea Craiova prin Facultatea de Științe sociale –  Departamentul de Istorie și Facultatea de Litere – Departamentul de Artă și Media, Consiliul Județean Dolj prin și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj precum și Inspectoratul Școlar Județean Dolj.

Casa de Licitații HISTORIC pune la dispoziție o serie de obiecte ce au aparținut Majestății Sale Regina Maria precum certificatul de botez, scrisori, albume foto, cărți poștale.

Spectacolul ALEGEREA va fi prezentat la Sala I.D. Sîrbu a Naționalului craiovean de la ora 19:00. O invitație la reflectare, o cutremurătoare piesă despre om și locul său în univers, despre spiritul, pasiunile și ispitele ființei umane.

Piesa este încărcată de semnificații și ridică probleme de natură filosofică, într-o lume prinsă în lupta dintre două ideologii opuse. Aici se distinge și lupta interioară a omului prins între slăbiciunile și virtuțile sale. Binele în opoziție cu Răul. Întunericul cu Lumina. Și alegerea, salvarea noastră, nu poate fi decât Iubirea.

În volumul Un război, un exil, o viață, Majestatea sa Regina Ana mărturisea:

În seara aceea am început să ne scriem vieţile: viaţa lui sub comunism, a mea în mijlocul unei lumi frivole. Şi apoi, împreună, am descoperit un personaj comun, prietenul, care venea cu o a treia lume, cu o a treia voce. Cea a curăţeniei, a purităţii. Am continuat să scriem şi replicile veneau, se înşirau în mod firesc pe hârtie. Toată povestea a fost, aşadar, scrisă împreună; ne-am împletit gândurile, ideile, fantezia. Aşa cum o făcusem până atunci în viaţa reală, aşa cum am făcut şi de atunci încoace.

Vorbeam, scriam, ne arătam unul altuia ce scrisesem singuri… E curios, scriam amândoi fără să ne putem opri. Am fost inspiraţi! Am numit piesa Alegerea. Am scris-o întâi în englezeşte, apoi în franţuzeşte şi, peste ani, în româneşte. Numai că nu reuşeam să-i găsim un sfârşit. Şi asta fiindcă nu ştiam ce răspuns să dăm acestei lumi, cum să contribuim noi înşine la vindecarea rănilor care ne atinseseră şi pe noi. Finalul a venit din sufletul şi mintea amândurora, stând şi reflectând împreună. Soluţia era […] iubirea. Aşa am hotărât şi noi să facem cu personajele şi povestea noastră din piesă: să-i îndreptăm către iubire.

Alegerea pe care o face echipa creativă a spectacolului este una pe cât de simplă, pe atât de profundă. Fiecare dintre noi, sub forme diferite, reflectăm la condiția, la rolul și locul pe care le avem în existența noastră. Unii își exprimă aceste gânduri, în vreme ce alții le țin închise în cufărul minții. De la această idee, regia se folosește de mijloacele tehnologice pentru a-i da spectatorului senzația că această meditație este chiar în mintea lui. Într-un decor simplu, cu tușe discrete de video design, actorii rostesc replicile acompaniați de muzica omniprezentă, ce funcționează ca o conștiință a spectacolului.

Echipa de creație a spectacolului este formată din: Alexandru Boureanu, Raluca Păun (regia), Lia Dogaru (scenografia), A.G. Weinberger (compoziția muzicală și muzica live) și Florin Constantinescu (video design), actorii Claudiu Mihail, Marian Politic, Gabriel Marciu, Raluca Păun, copilul Vladimir Politic, cu participarea reputatului muzician A.G. Weinberger.

BILETE:

EDUCĂM ÎMPREUNĂ:

  • Vizitare expoziții muzeale itinerante: 5 lei / copil (3-16 ani): 15 lei / adult
  • Participare activități în foaier: 5 lei / copil

Persoana contact :

Compartiment Educație, Tineri Creatori

Jeni Topală, impresar artistic

Telefon:  0773773990 

email: jeni.topala@gmail.com

SPECTACOLUL ALEGEREA:

https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/1188

Parteneri instituționali ai programului EDUCĂM ÎMPREUNĂ:  Muzeul Național Peleș Sinaia, Muzeul de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, Universitatea din Craiova (Facultatea de Științe Sociale și Facultatea de Litere)

Sponsori: Domnul Dan Simionescu, Casa Noastră, Leonidas.

Parteneri privați: Casa de Licitații HISTORIC, Clinica de Stomatologie Dr. Leahu, Craiova

Partener media: Radio România Oltenia Craiova

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Contact Agenția teatrală:
Strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 11, în clădirea teatrului
Telefon: 0251.413.677
Program: Luni – Vineri: 11:00 – 19:00;  Sâmbătă – Duminică: 12:00 – 19:00

TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU” CRAIOVA

https://www.facebook.com/tncms.oficial
https://www.instagram.com/teatrul_national_craiova
RELATED ARTICLES

Most Popular