eatrul Național din Timișoara devine capitala europeană a teatrelor publice din Europa.
Astfel, între 9 și 12 noiembrie, Naționalul timișorean găzduiește Conferința Internațională
a Convenției Teatrale Europene, cea mai extinsă rețea teatrală a Europei. Peste 80 de
reprezentanți ai celor 59 de teatre membre din peste 35 de țări au confirmat prezența la
acest prestigios eveniment teatral.
Convenția Teatrală Europeană – ETC – a fost creată în 1988 cu scopul de a promova
circulația europeană a spectacolelor de teatru, a conceptelor teatrale și a patrimoniului
spectacologic și lingvistic al țărilor care alcătuiesc acest construct integrator al Uniunii
Europene.
SHARE, titlul acestei ediții a Conferinței Internaționale de Teatru, împărtășește pe deplin
principiile Teatrului Național din Timișoara privind cercetarea noilor realități europene,
dialogul și colaborarea, definindu-se ca purtătoare a mesajului profesionalismului,
schimbului de idei și de experiențe și, în ultimă instanță, ca purtătoare a mesajului
democratic și umanist.
Teatrul Național din Timișoara este membru al Convenției Teatrale Europene din anul
2010, această ediție a Conferinței Internaționale fiind a doua pe care o organizează, la
șapte ani după prima întâlnire europeană a teatrelor din Europa la Timișoara.
În cadrul Conferinței Internaționale de Teatru de la Timișoara, membrii Convenției Teatrale
Europene vor analiza, în termeni de similitudini și diferențe, parcursul teatrelor publice din
Europa și vor reflecta asupra felului în care noile realități istorice, politice sociale și
culturale provoacă unitatea teatrală europeană și, nu în ultimul rând, vor dezvolta formule
prin care teatrele membre să își poată acorda particularitățile de funcționare într-o serie
cât mai extinsă de proiecte comune și colaborări, de participări în programele europene
inițiate și gestionate de ETC.
În sfârșit, reprezentanții celor 35 de teatre europene vor fi alături de spectatorii din
Timișoara la trei dintre cele mai renumite și mai îndrăgite spectacole ale Teatrului
Național:
Exod, regia Oskaras Koršunovas – joi, 9.11, ora 19, la Sala Mare,
Vocile orașului – Central Park, coregrafia Pál Frenak – vineri, 10.11, ora 19, la Sala 2
Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese în regia lui Radu Iacoban – sâmbătă, 11.11, ora 19, de asemenea, la Sala Mare.

