Teatrul Mic anulează spectacolele, dar pregătește noi proiecte

0
143

Teatrul Mic anunță anularea spectacolelor programate în perioada 22 octombrie –       1 noiembrie 2020, ca urmare a Hotărârii CSMBU nr. 24, din data de 19.10.2020.

În perioada 20 octombrie 2020 – 20 iunie 2021 Teatrul Mic va derulaprogramul „Teatru pentru actori… și numai cu actori…”. Acesta va cuprinde 11 proiecte bazate pe texte importante din dramaturgia contemporană și universală la care va participa întreaga echipă a Teatrului Mic.

Scopul proiectelor cuprinse în acest program este de a continua activitatea teatrului prin valorificarea potențialului creativ al trupei artistice, în condițiile dificile impuse de pandemie.

Proiectele se vor desfășura, inițial, sub formă de ateliere de cercetare și perfecționare a mijloacelor de expresie ale actorilor, iar ulterior, o parte dintre ele se vor concretiza în evenimente online, iar altele, în spectacole ce vor fi incluse în repertoriul curent. Proiectele vor fi coordonate de regizori și actori ai Teatrului Mic.

Echipele de creație vor avea un număr redus de participanți și vor respecta toate normele și măsurile de siguranță impuse de autorități.

Programul Teatru pentru actori… și numai cu actori…va cuprinde următoarele proiecte:

  •  Mituri ale tragediei antice – scenariu din Eschil, Sofocle, Euripide – Coordonator proiect: Nona Ciobanu

Cu: Alina Rotaru, Alina Petrică, Oana Pușcatu, Ana Bianca Popescu, Cezar Grumăzescu, Marian Olteanu, Rareș Florin Stoica, Oana Albu.

  • Noapte bună, mamă! de Marsha Norman Coordonator proiect: Vlad Massaci

Cu: Dana Dembinski-Medeleanu, Andreea Grămoșteanu.

  • Asteptându-l pe Godot de Samuel Beckett Coordonator proiect: Gelu Colceag       

Cu: Vlad Logigan, Gabi Costin, Claudiu Istodor, Vlad Corbeanu, Alina Petrică.                                                                      

  •  Crimă și pedeapsă – compendiu, după romanul omonim al lui Feodor Dostoievski Coordonator proiect: Radu Iacoban

Cu: Radu Iacoban, Ionuț Vișan.

  • Zeul măcelului de Yasmina RezaCoordonator proiect: Andreea Grămoșteanu

Cu: Marin Grigore, Claudia Prec,  Andrei Seușan, Manuela Hărăbor.

  • Emigranții de Slavomir Mrozek Coordonator proiect: Claudiu Istodor

Cu: Cuzin Toma, Tudor Aaron Istodor.

  • Menajeria de sticlă de Tennessee Williams Coordonator proiect: Liliana Pană

Cu: Liliana Pană, Silvana Mihai, Alexandru Voicu, Tudor Istodor.

  • Ariel, forma pură a libertății – scenariu după „Furtuna” de William Shakespeare Coordonator proiect: Cristian Iacob

Cu: Cristi Iacob, Vitalie Bantaș, Ana Bianca Popescu, Cezar Grumăzescu.

  • Teatrul descompus de Matei Vișniec Coordonator proiect: Teodora Petre

Cu: Alina Rotaru, Andrei Seușan, Alex Bogdan, Andrei Brădean, Marian Olteanu, Gabi Iacob

  • Anton in show business de Jane Martin Coordonator proiect: Ștefan Lupu

Cu: Simona Mihăescu, Ruxandra Enescu, Mihaela Rădescu, Claudia Prec, Bogdan Talașman.

  • Angajare de clovn de Matei Vișniec Coordonator proiect: Vlad Logigan

Cu: Diana Cavallioti, Radu Zetu, Irina Rădulescu, Gabi Costin

Publicul spectator va putea urmări online, pe platformele de social media ale Teatrului Mic, jurnalul de repetiții și etapele de lucru ale proiectelor incluse în programul „Teatru pentru actori… și numai cu actori…

 Activitatea artistică a Teatrului Mic va continua în paralel cu repetițiile pentru viitoarea premieră Bigamul 2 de Ray Cooney, regia Gelu Colceag, scenografia Ioana Pashca, cu: Claudiu Istodor, Simona Mihăescu, Ana Bart, Vitalie Bantaș, Bogdan Talașman, Ionuț Vișan, Claudia Prec, Silvana Mihai, Rareș Florin Stoica.

De asemenea, continuă repetițiile pentru viitoarele premiere ce vor fi difuzate online:

  • Dosarul Richard III, după „Richard al III-lea” de William Shakespeare  Coordonator proiect: Ovidiu Niculescu

Cu: Vlad Corbeanu, Viorel Cojanu, Irina Rădulescu, Marin Grigore, Ovidiu Niculescu, Vitalie Bantaș, Virgil Aioanei, Andreea Grămoșteanu, Irina Velcescu, Valentina Popa, Alexandru Voicu, Gabi Costin, Rareș Florin Stoica, Radu Zetu, Andrei Seușan, Marian Olteanu.

  • Totul va fi diferit de Mark Schultz Coordonator proiect: Daniel Popa

Cu: Ilinca Manolache, Silvana Mihai, Tudor Istodor, Rodica Negrea.

Pentru mai multe informații legate de activitatea teatrului puteți accesa site-ul www.teatrulmic.ro sau paginile de Facebook și Instagram, persoană de contact: Ruxandra Ciucă, e-mail: ruxandra.stefu@gmail.com, tel. 0733.048.346.