Teatrul englez

Teatrul englez în epoca Renașteri

Teatrul englez în epoca Renaşterii avea un public eterogen cuprinzând oameni din toate clasele sociale, cu meserii și preocupări diferite. Domnii și supușii, nobilii și poporul, oamenii cultivați și neştiutorii de carte, stăteau de-a valma cu ochii la scenă. Dramaturgul avea sarcina de a scrie pentru toate gusturile, spre a hrăni acest public pestriț, dar animat de o curiozitate nesățioasă; dotat cu o imaginație care îi făcea să accepte ușor orice iluzie, orice tiradă retorică sau lirică.

A existat în acea vreme o colaborare efectivă între autori și public – o experiență de viață, nedumeriri comune care determinau tratarea unor teme de interes general uman și o poetică universală accesibilă. Teatrul englez devine școala și expresia opiniei publice. Se stabilea astfel, în teatrele londoneze, acel fior dramatic colectiv, care singur dă viabilitate operei dramatice.

Aspecte generale despre Renașterea engleză

Renașterea în Anglia apare cu întârziere față de țările continentale. Explicația e de ordin intern și extern: deplasarea târzie a centrului comercial din Marea Mediterană spre Atlantic, cum și, în interior, un complex specific de factori economici și politici.

De-a lungul secolului al XV-lea și în prima jumătate a secolului al XVI-lea, Anglia trece printr-un lung proces de transformări economice și sociale. Ridicarea și îmbogățirea clasei meșteșugărești prin muncă manuală și comerciale; formarea treptată a unei conștiințe de clasă, cum și a unei poziții dârze față de așezările și ideologia feudală.

Prin ”Renaşterea engleză” în dramaturgie se înțelege mișcarea culturală și artistică din Anglia de la începutul secolului al XVI-lea până la mijlocul celui de-al XVII-lea. A fost o perioadă pașnică de dezvoltare după sfârșitul Războiului de 100 de ani și al Războiului celor două Roze. Această perioadă include lunga domnie a reginei Elisabeta I.

Cea mai de seamă contribuție a Angliei Elisabetane a fost drama, menținând contactul cu clasele sociale de sus și cu formele Renașterii. Cei mai importanți reprezentanți ai dramaturgiei renascentiste sunt Christopher Marlowe, William Shakespeare și Ben Jonson.

Organizarea și arta spectacolului

În Anglia, la începutul Renașterii, actorii ambulanți din trupele profesioniste, exceptând cele ocrotite de protecția unui mare senior, erau considerați vagabonzi și pedepsiți cu inchisoarea sau condamnați la stâlpul infamiei. Apar atunci antreprenori care construiesc edificii teatrale speciale, inchiriîndu-le trupelor actoricești protejate, împreună cu rechizita necesară. Astfel că, în jurul anilor 1600, la Londra, se bucurau de o mare popularitate nu mai puțin de douăzeci de companii teatrale privilegiate, și opt teatre cu o capacitate de 500 și 1.500 de locuri fiecare; cifre enorme în comparaţie cu populația Londrei, care pe atunci nu trecea de două sute de mii de locuitori.

Teatrele publice semănau cu niște turnuri imense. În interiorul zidului, de formă circulară cu o serie de galerii, balcoane sau loji, erau rezervate spectatorilor mai de seamă, care puteau plăti un preț de intrare mai ridicat. Publicul de rând se înghesuia în mijloc, în picioare, la parter, în spațiul rămas descoperit.

Spectacolul era anunțat de crainicii care străbăteau străzile orașului, sunând din trâmbițe și bătând din tobe. Deasupra teatrului se înalța un steag, semn că piesa a început. În prolog se comunica pe scurt spectatorilor, conținutul piesei, iar la sfârșit, toți actorii rosteau în genunchi o rugăciune pentru rege. Jocul actorilor frapa în general prin patetism, cu toate acele exagerări pe care, desigur că actorii de bun gust, cei din teatrul condus de Shakespeare nu le practicau.

Reprezentanți ai dramaturgiei renascentiste

Cei mai de seamă scriitori ai Renașterii engleze au fost Christopher Marlowe(1564-1593), William Shakespeare(1564-1616) și Ben Jonson(1572-1637). Conform Descoperă.ro creaţia lui William Shakespeare s-a impus lent, găsindu-şi recunoaştere atât în Anglia cât şi în străinătate, abia două secole după moartea dramaturgului. În ţara noastră, piesele sale au pătruns prin intermediul unor traduceri în alte limbi.

Operele lor au avut o contribuție majoră în perioada Angliei elisabetane. Au o înțelegere ascuțită, deschisă oricărei idei, un simț deosebit al frumosului și o dorință de afirmare. Fiecare dintre acești trei scriitori, vor continua să ofere o istorie vastă a lumii teatrului, generațiilor viitoare.

Spre deosebire de Evul Mediu, care vedea în om o creație a divinității, Renașterea pune accentul pe rațiunea, libertatea, demnitatea omului, pe caracterul lui perfectibil. Renașterea, este o “trezire“ a Occidentului din “somn”.

 

 

Comentarii

comentarii