Teatrul Elisabeta vă invită duminică, 12 noiembrie, începând cu orele 18:00, la premiera oficială a celei mai noi producţii: „Iulia, o scânteie…”. Inspirat din corespondenţa scrisă dintre Iulia Hasdeu şi tatăl său, istoricul şi savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu, textul piesei prilejuieşte publicului o întâlnire emoţionantă cu două dintre cele mai fascinante personalităţi ale spiritualităţii româneşti.

Cei ce însufleţesc personajele, cu emoţie, cu dragoste şi cu har, sunt actorii: Tamara Roman (în rolul Iuliei Hasdeu), Ştefan Velniciuc (B. P. Hasdeu), Raluca Ghervan (mama Iuliei Hasdeu), Teodora Daiana Păcurar (Elly Scott) şi Mirela Stoian (portăreasa). Muzica spectacolului, inspirată din notele muzicale transmise de Iulia Hasdeu de dincolo de viaţa tatălui său, poartă semnătura unui tânăr compozitor: Horia Ghiţă.

Spectacolul pune în lumină nu doar frumuseţea spiritului ci, mai ales, pe cea a sufletului Iuliei Hasdeu. Motivul depărtării, la care se face referire în spectacol, este punctul de pornire într-o călătorie prin propria viaţă, oferindu-i astfel tatălui său şansa de a vedea momente din viaţa trăită departe de el. Astfel, ca într-un film de cinema, B. P. Hasdeu urmăreşte secvenţe din viaţa fiicei sale, încercând să o înţeleagă mai bine, să găsească răspunsuri la întrebări rămase neadresate şi să poată găsi un sens vieţii ce i-a mai rămas.

Mirela Stoian, cea care a scris şi regizat această piesă de teatru, afirmă faptul că “Cea mai nouă producţie a Teatrului Elisabeta este un spectacol în care actorii nu joacă…ci trăiesc fiecare moment, transmiţând spectatorilor emoţii covârşitoare. Spectatorii, la rândul lor, nu vizionează spectacolul ci…îl trăiesc împreună cu actorii. Se stârnesc trăiri de maximă intensitate, cu lacrimi şi zâmbete deopotrivă. Muzica spectacolului este ca o dantelă ce învăluie fin o poveste care trebuia spusă şi care trebuie ştiută de toţi oamenii iubitori de iubire.”

De ce ar trebui văzut acest spectacol?

În primul rând, pentru a ne regăsi dorinţa de a ne iubi valorile. În al doilea rând, pentru a vedea ce se ascunde în spatele unei glorii câştigate, în ciuda unui destin implacabil dar asumat. În al treilea rând, pentru a ne bucura de umorul, candoarea, ironia şi freamătul unei minţi de adult întrupate într-un corp de copil.

Bogdan Petriceicu Hasdeu, istoric şi savant, personajul creat în acest spectacol surprinde un tată care, după o lungă absenţă, îşi găseşte copilul muribund. Regretele, vina, moartea fiicei sale şi neputinţa în faţa sorţii îl copleşesc. Mama, Iulia Faliciu Hasdeu, o româncă energică şi hotărâtă, de prin părţile Abrudului, neobosită în a-şi îngriji fiica, unicul scop al vieţii sale, de altfel, devotată, puternică şi severă este însufleţită cu un farmec special şi particular de o actriţă tânără, în plina forţă creatoare, Raluca Ghervan.

Personajul Iuliei Hasdeu prinde viaţă datorită harului unei actriţe extraordinare, Tamara Roman. Dacă ar fi să amintim doar de uluitoarea asemănare dintre ea şi Iulia Hasdeu, acesta ar fi încă un motiv pentru care merită să veniţi la acest spectacol. Ceea ce este însă impresionant este modul în care Tamara reuşeşte să creeze o Iulie caldă, bună, cu un simţ al umorului excepţional, o Iulie din care răzbate puterea, voinţa, conştiinţa propriei valori, împăcarea cu propria moarte …sau propria viaţă, zbuciumul şi dorul, talentul şi spiritul unice.

Legătura afectivă dintre tată şi fiică a fost atât de puternică încât nici măcar moartea nu a reuşit s-o desfacă. Cine a fost cu adevărat Iulia Hasdeu? Cum au reuşit să supravieţuiască cei doi părinţi cărora, nedrept şi prematur, destinul crunt le-a răpit unicul copil? Să fie moartea finalul călătoriei? Acestea sunt doar câteva întrebări al căror răspuns îl veţi descoperi în spectacolul Teatrului Elisabeta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here