După succesul din aprilie, de la Bacău Fest – Monodrame, în luna mai Teatrul de Artă București merge din nou în festival. Spectacolul „O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame, one woman show cu Andreea Bibiri, a fost selectat și va participa la Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad.
La București, program lejer, de primăvară capricioasă, pentru emoții frumoase și zâmbete pe buze.

Sâmbătă, 5 mai I ora 20.15
ŞI VENI BĂRBATUL LA FEMEIE de Semion Zlotnikov


Cu: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel
Traducerea și regia: Bogdan Budeş

*Diplomă de Excelență, la Festivalul “Zile și Nopți de Teatru la Brăila”, 2017

Dina și Victor sunt trecuți de patruzeci de ani, divorțați, și fiecare are câte un copil dintr-o fostă căsătorie.
„Trecuți de patruzeci de ani” nu e o vârstă la care viața ia sfârșit. Așa că prietenii lor comuni, Jora și Judith,
încearcă să le vină în ajutor, aranjându-le o întâlnire. Victor se prezintă acasă la Dina, într-o seară ploioasă
de sâmbătă. Dar amândoi au de înfruntat temeri, frustrări și dezamăgiri din trecut. Așa că se apropie unul de celălalt cu o stângăcie plină de candoare, care dă naștere unor replici strălucitoare.
O comedie înduioșătoare, o privire amuzată asupra a doi oameni care vor să o ia de la capăt, împreună.

Coproducție Teatrul de Artă București și Teatrul Fără Frontiere

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Duminică, 6 mai I ora 20.15
FATA DIN CURCUBEU de Lia Bugnar


Cu: Marcela Motoc
Regia: Lia Bugnar

Fata din Curcubeu este o lume într-o coajă de ou. Un pumn în stomac care doare cu duioșie. Un zâmbet care îți răsucește cuțitul în rană. Fata din Curcubeu este un one-woman-show care te face să râzi și să plangi pe masură ce îți dezvăluie povestea.
Franceza și româna au făcut un cuplu inedit în spectacolul pe care Marcela Motoc l-a jucat în 2013, la Teatrul de l’Orme, Paris – arondismentul 19, cartier în care au locuit cândva Jacques Brel și Edith Piaf. Româna și franceza se îmbină din nou, în noua versiune propusă de actriță publicului român.
Vă așteptăm să o descoperiți.

Coproducție Teatrul de Artă București și Asociația Cortina

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro
Vineri, 11 mai I ora 19.15
O NOAPTE PE DOS de Xavier Durringer
Cu: Marcela Motoc și George Constantinescu
Regia: Tudor Țepeneag

*Selectat la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, 2017
*Selectat la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2017

O prostituată și clientul ei. Doi oameni care nu se cunosc se află într-o cameră, pentru o noapte de amor. Cea mai veche întâlnire din lume; fără un “mâine”, în majoritatea cazurilor. La capătul nopții însă, totul ia o întorsătură neașteptată. Tranzacția nu este cea pe care o bănuim. O poveste intimă străpunge suprafața violentă și sordidă a schimbului și caută un epilog dincolo de “a doua zi”.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Marți, 15 mai I ora 19.15
UNORA LE PLACE SWINGUL după Donna Hoke
Cu: Lavinia Munteanu, Anca Manolescu, Edgar Nistor și Marius Călugărița
Regia: Claudiu Pușcău

Trăim într-o lume a preferinţelor şi opţiunilor, a tendinţelor şi a liberului arbitru. Unii preferă iarna, alţii, pescuitul, unii, hainele în culori pastel, iar alții, puiul la ceaun. Mulţi optează pentru filme horror, iar unora le place… swingul. Textul, după o cunoscută şi premiată autoare din Statele Unite ale Americii, tratează cu umor şi dezinvoltură, dar şi cu sensibilitate, problemele cuplurilor tinere din zilele noastre.
Ce legatură poate exista între două cupluri vecine, un pui de elefant, sex şi lasagna? Iată un răspuns pe care îl puteţi afla numai dacă veţi accepta să vă dezbrăcaţi de prejudecăţi şi să urmăriți acest spectacol al contrastelor, în care nonconformismul se îmbină cu sensibilitatea, iar umorul, cu profunzimea sentimentelor. Un spectacol care, cu siguranţă, vă va face să vă priviţi altfel vecinii.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Miercuri, 16 mai I ora 19.15
VOYEUR de Gardner McKay


Cu: Alexandra Ioniță și Tudor Istodor
Regia: Claudiu Istodor

*Premiul pentru interpretare masculină (Tudor Istodor, “Peter”) la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice

„Dacă piesa aceasta este despre ceva, atunci ea este despre abilitatea noastră vastă de a ne manipula unii pe ceilalţi. Despre darul nostru minunat de a minţi. Este despre puterea oribilă a carismei noastre. Este despre capacitatea noastră de a crede în orice adevăr, în forma în care ni se potriveşte. Este despre puterea noastră imediată de a ierta; nevoia noastră de a merge mai departe. ” Gardner McKay
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Joi, 17 mai I ora 19.15
FĂ TU PRIMUL PAS de Jean-Claude Carrière


Cu: Raluca Aprodu și Marius Călugărița
Regia: Andrei Munteanu

Cum ar fi să te trezeşti, într-o dimineaţă, cu cineva în mijlocul apartamentului tău, şi totul să se transforme într-un neaşteptat joc în doi? Refuz, seducţie, fugă, atracţie şi mult umor. O poveste de iubire care în afara teatrului ar fi putut dura trei luni, trei ani sau poate nu s-ar fi întâmplat niciodată.
„Fă tu primul pas” este o comedie romantică plina de farmec şi extrem de vie, despre întâlnirea a doi oameni total diferiţi.
Jean-Claude Carrière, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi şi scenarişti francezi ai momentului, câştigător a numeroase premii, printre care Oscar, Bafta, Cesar şi Cannes, este autor a peste 130 de scenarii de film dintre care fac parte Cyrano de Bergerac şi The Unbearable Lightness of Being.

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Vineri, 18 mai I ora 19.15
UN BĂRBAT ŞI MAI MULTE FEMEI de Leonid Zorin
Cu: Paula Chirilă și George Constantinescu
Regia: Bogdan Hușanu

Într-o societate în care bărbaţii încă se mai întreabă „ce-şi doresc femeile”, Teatrul de Artă Bucureşti a descoperit secretul eternului feminin: firea permanent schimbătoare a „sexului slab”. Garunski, personajul masculin, cunoaşte, de-a lungul spectacolului, femeia înger, femeia exaltată, femeia paznic, femeia autoritară, femeia disperată, femeia victimă, femeia romantică – acestea devenind norocul şi ghinionul din viaţa lui.

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Sâmbătă, 19 mai I ora 19.30
ȘASE DIN 49 de Spiró György
Cu: Dana Voicu şi Liviu Cheloiu
Regia: Alexandru Maftei

*Premiul pentru Cea mai buna actriță (Dana Voicu) și premiul pentru Cel mai bun actor (Liviu Cheloiu), la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2017
*Selectat în FNT – Festivalul Național de Teatru, 2014

Ce i se poate întâmpla unui cuplu de oameni simpli, atunci când este pus în fața unui bilet câștigător la loto, care valorează 10 milioane de euro? Cei doi, soț și soție, părinți a doi adolescenți, evoluează de la bucurie frenetică și imaginație bolnavă, până la frică paralizantă sau paranoia avansată. Toate hibele mai vechi sau mai noi ale relație lor ies încet, încet, la iveală, într-o cavalcadă când comică, când tragi-comică ce culminează cu un gest extrem.

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Duminică, 20 mai I ora 20.15
CONSTELAȚII de Nick Payne
Cu: Ioana Barbu şi Marin Grigore
Regia: George Dogaru

*Invitat în FNTi – Festivalul Național de Teatru Independent, 2017
*Invitat la HomeFest, 2017

O singură relație. Posibilități infinite. Un cuplu care trece dincolo de continuum spațiu/timp să exploreze posibilitățile infinite ale dragostei care-l leagă.
„Constelații” este o piesă despre liberul arbitru și prietenie. Despre teoria multiversului cuantic, dragoste și miere. Marianne este fizician la Universitatea din Sussex, Roland este un simplu apicultor. Se cunosc întâmplător la un grătar. Prima întâlnire nu iese deloc bine. Dar noroc că există și o a doua șansă, și o a treia, și a patra…
Constelații a avut premiera la Royal Court Theatre, Londra, în ianuarie 2012. Apoi, spectacolul a fost transferat la Duke of York’s Theatre, Londra, în noiembrie 2012. Trei ani mai târziu, spectacolul a avut premiera și pe Broadway, la Samuel J. Friedman Theatre, avându-i protagoniști pe Jake Gyllenhaal și Ruth Wilson.
A fost un succes răsunator.
Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Vineri, 25 mai I ora 19.15
FATA DIN CURCUBEU de Lia Bugnar
Cu: Marcela Motoc
Regia: Lia Bugnar

Fata din Curcubeu este o lume într-o coajă de ou. Un pumn în stomac care doare cu duioșie. Un zâmbet care îți răsucește cuțitul în rană. Fata din Curcubeu este un one-woman-show care te face să râzi și să plangi pe masură ce îți dezvăluie povestea.
Franceza și româna au făcut un cuplu inedit în spectacolul pe care Marcela Motoc l-a jucat în 2013, la Teatrul de l’Orme, Paris – arondismentul 19, cartier în care au locuit cândva Jacques Brel și Edith Piaf. Româna și franceza se îmbină din nou, în noua versiune propusă de actriță publicului român.
Vă așteptăm să o descoperiți.

Coproducție Teatrul de Artă București și Asociația Cortina

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Sâmbătă, 26 mai I ora 19.15
ŞI VENI BĂRBATUL LA FEMEIE de Semion Zlotnikov
Cu: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel
Traducerea și regia: Bogdan Budeş

*Diplomă de Excelență, la Festivalul “Zile și Nopți de Teatru la Brăila”, 2017

Dina și Victor sunt trecuți de patruzeci de ani, divorțați, și fiecare are câte un copil dintr-o fostă căsătorie.
„Trecuți de patruzeci de ani” nu e o vârstă la care viața ia sfârșit. Așa că prietenii lor comuni, Jora și Judith,
încearcă să le vină în ajutor, aranjându-le o întâlnire. Victor se prezintă acasă la Dina, într-o seară ploioasă
de sâmbătă. Dar amândoi au de înfruntat temeri, frustrări și dezamăgiri din trecut. Așa că se apropie unul de celălalt cu o stângăcie plină de candoare, care dă naștere unor replici strălucitoare.
O comedie înduioșătoare, o privire amuzată asupra a doi oameni care vor să o ia de la capăt, împreună.

Coproducție Teatrul de Artă București și Teatrul Fără Frontiere

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Duminică, 27 mai I ora 20.15
DURERI FANTOMĂ de Vasili Sigarev
Cu: Rareș Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa
Regia: Bogdan Budeș

*Marele premiu pentru Cel mai bun spectacol, la Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană Kolyada-Plays, Ekaterinburg, Rusia, 2017
*Premiul pentru Cel mai bun actor (George Constantinescu, “Gleb”), la Festivalul Internațional de Teatru Independent Constanța, 2017
*Premiul pentru Cel mai bun actor (George Constantinescu, “Gleb”) la Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe, 2015

Lumea lui Vasili Sigarev nu e confortabilă. E o lume brutală, paradoxală, a extremelor, în care candoarea seamănă cu firul de iarbă ieșit printr-o placă groasă de beton. Într-un depou de tramvaie, mizer, aflat la periferia orașului, bunătatea și compasiunea vin „la pachet” cu violența și cruzimea. (Bogdan Budeş)
În această atmosferă se consumă drama unei femei bântuite de propriul trecut. Un depou, doi paznici tineri, Dima (Rareș Andrici) și Gleb (George Constantinescu), și sufletul Olgăi (Mihaela Popa) în rememorarea obsesivă a unei povești pe care nu vrea să o piardă.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Joi, 31 mai I ora 20.15
O FEMEIE SINGURĂ de Dario Fo și Franca Rame

Cu: Andreea Bibiri
Regia: Daniel Grigore-Simion

*Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați, 2017
*Selectat în FNT – Festivalul Național de Teatru, 2017
*Nominalizare pentru Cea mai bună actriță, la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, 2017

Din iureșul treburilor domestice, al telefoanelor nedorite, sub presiunea unui vecin voyeur, a socrului nebun și a unui bebeluș cu nevoile lui, Maria ne povestește cum dragostea ei pentru studentul la Engleză l-a determinat pe soțul gelos să o încuie în casă.
Servitoare, asistentă medicală, babysitter, soție cu îndatoriri, Maria este un personaj-caleidoscop, într-o poveste vibrantă care, prin farsă, conduce către un final șocant.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet de la 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here