În perioada 25 octombrie –2 noiembrie 2014, Teatrul de Artă Bucureşti participă la a 24-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) cu spectacolul “Şase din 49”, de Spiró György. Pe parcursul festivalului, spectacolul selecţionat va avea patru reprezentaţii şi se va juca la sediul Teatrului de Artă Bucureşti, din strada Sfântul Ştefan 21, Bucureşti. Spectacolul “Şase din 49” a mai participat anul acesta la Festivalul Antagon care a avut loc în Timişoara şi la Festivalul de Teatru Ariel din Râmnicu Vâlcea.
Producţia Teatrului de Artă Bucureşti, “Şase din 49”, în regia lui Alexandru Maftei, îi aduce în faţa spectatorilor pe îndrăgiţii actori Dana Voicu şi Liviu Cheloiu. “Şase din 49” este o comedie amară care dezvăluie ce se poate întâmpla unui cuplu de oameni simpli, într-o familie modestă, atunci când sunt puși în fața unui bilet câștigător la loto care valorează 10 milioane de euro. Cei doi, soț și soție și părinți a doi copii adolescenți, evoluează de la bucurie frenetică și imaginație bolnavă până la frica paralizantă sau paranoia avansată. Toate hibele mai vechi sau mai noi ale relație lor ies încet, încet la iveală într-o cavalcadă când comică, când tragi-comică care culminează cu un gest extrem. Sub aparența comică, piesa “Șase din 49” pune în discuție până la urmă felul în care o relație de cuplu poate rezista uneia din cele mai perfide ispite inventate vreodată: banii!
Producţia se remarcă prin interpretarea actoricească, detaliile scenografice, suspansul acţiunii şi fineţea psihologică a autorului. Relevanţa textului pentru timpurile actuale şi năzuinţele de îmbogaţire ale societăţii face să trezească în fiecare spectator cel puţin un semn de întrebare despre legitimitatea şi oportunitatea unui câştig neaşteptat de bani.
Despre autor:
Spiró György este unul din cei mai importanți scriitori și dramaturgi unguri contemporani. Este membru al Academiei de Artă și Literatură Szechenyi. Piesele sale au câștigat nenumărate premii printre care și “Cea mai bună piesă a anului” în Ungaria mai mulți ani la rând.
Despre regizor:
Alexandru Maftei este regizor și scenarist, absolvent al secției de regie a Academiei de Teatru și Film din București în 1994, cunoscut pentru serialul românesc “Lombarzilor 8” şi comedia “Bună! Ce faci?”. Cel mai recent film al său, “Domnișoara Christina”, este o adaptare a nuvelei cu același nume de Mircea Eliade și a fost lansat în cinematografe în toamna lui 2013.
Despre Teatrul de Artă Bucureşti
Teatrul de Artă Bucureşti este un teatru aflat în prima linie a ofensivei teatrelor independente ale cărui spectacole demonstrează că pasiunea, munca serioasă şi talentul asigură performanţa (proiectul fiind demarat de Teatrul de Artă Bucureşti şi susţinut integral din resursele proprii).
Teatrul de Artă Bucureşti a luat fiinţă la iniţiativa actorului George Constantinescu, iar trupa de teatru este formată din tineri actori şi regizori angajaţi în teatre de stat sau liber profesionişti, printre aceştia numărându-se Paula Chirilă, Ovidiu Niculescu, Liviu Cheloiu, Marin Grigore, Ion Bechet, Marius Cordoş, Cornel Mihalache sau Bogdan Huşanu. În data de 8 decembrie 2012, Teatrul de Artă Bucureşti a lansat propria sală de spectacole, cu o capacitate de 75 de locuri.
FNT – ediţia a 24-a
Organizat de UNITER, Ministerul Culturii, Primăria municipiului Bucureşti şi ARCUB, Festivalul Naţional de Teatru va avea loc în perioada 24 octombrie – 2 noiembrie 2014.
Reprezentaţii “Sase din 49” în cadrul FNT (Sediul Teatrului de Artă Bucureşti)
- Sâmbătă, 25 octombrie | ora 18.30
- Duminică, 26 octombrie | ora 21.30
- Luni, 27 octombrie | ora 18.00
- Duminică, 2 noiembrie | ora 17.00
Biletele pot fi achiziţionate la sediul Teatrului de Artă Bucureşti, pe bază de rezervare, sau online prin www.eventim.ro
Rezervări Teatrul de Artă Bucureşti: 0737.904.932 | rezervari@teatruldearta.ro | Preţ bilet: 30 lei/ 20 lei (studenti, elevi, pensionari)
www.teatruldearta.ro