La împlinirea, pe 8 decembrie 2017, a 5 ani de activitate artistică de succes, Teatrul de Artă București și-a fixat un nou obiectiv: abordarea, începând cu stagiunea 2018-2019, a unor texte mai complexe și a unor producții mai ample și oferirea de condiții mai bune, în sala de spectacole, pentru actori și spectatori.
Așadar, la început de 2018, Teatrul de Artă București lansează oficial campania “Creștem cu ajutorul tău” – strângere de fonduri pentru extindere și renovare.
Campania se desfășoară până la data de 8 mai 2018 și are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru extinderea și modernizarea spațiului de desfășurare a activității, astfel încât acesta să permită producții artistice mai ample și condiții mai bune, atât pentru spectatori, cât și pentru echipele artistice.
Campania se adresează publicului iubitor de teatru și companiilor, oameni care cunosc și iubesc activitatea Teatrului de Artă București și își doresc să fie parte din proiectele culturale viitoare aleteatrului, prin donații și sponsorizări.
Cu sprijinul donațiilor, Teatrul de Artă București:
Va mări capacitatea sălii, pentru accesul, la spectacole, al unui public mai numeros
Va moderniza scena și sceno-tehnica, pentru a putea oferi producții mai ample
Va extinde cabina actorilor, pentru a crea bune condiții unei distribuții mai numeroase
Va extinde foaierul, transformandu-l într-un loc cald și primitor
Va renova și va moderniza grupul sanitar
Va moderniza cabina tehnică, pentru a spori calitatea suportului audio-vizual al spectacolelor
Donațiile se pot face în contul: IBAN: RO39BRDE426SV83707224260, deschis la BRD – Agenția Corbeni, specificând “donație”.
Teatrul de Artă București este un teatru sută la sută independent, care se susține exclusiv din fonduri proprii și nu beneficiază de buget de la stat, pentru producții și pentru desfășurarea activității.
Teatrul de Artă București este primul și singurul teatru independent din România care a câștigat Marele Premiu pentru Cel mai bun spectacol, la un festival internațional de teatru – spectacolul său, DURERI FANTOMĂ de Vasili Sigarev, în regia lui Bogdan Budeș, fiind marele câștigător al Festivalului Internațional de Dramaturgie contemporană Kolyada Plays, de la Ekaterinburg, Rusia, din iunie 2017.